Cluj-Napoca, 9 august 2014 

O temă falsă: „antibăsismul”!

În țările cu o democrație consolidată (din păcate pentru noi, nu e cazul României!) în anii „electorali”, așa cum este 2014, protagoniștii (partide sau candidați indivduali) aflați în cursa pentru câștigarea simpatiei și a voturilor publicului vin cu proiecte de interes major pentru societate, cu teme reale care țin de „agenda” cetățeanului.

A proceda ca atare reprezintă probe de seriozitate și totodată forme de respect față de cei cărora aceștia li se adresează, adică alegătorilor.

Din păcate, la noi arareori s-a întâmplat așa!

Începând chiar cu primele alegeri generale, cele din 20 mai 1990, temele reale ale țării au fost substituite cu „surogate” și, întrucât metoda a „prins” în ceea ce-i privește pe cei chemați la urne, și următoarele confruntări electorale au cunoscut (chiar dacă într-o formă diminuată) continuarea acestei practici regretabile și, în egală măsură, contraproductive pentru societate.

Fie că place unora, fie că nu, principalul promotor al acestei metode au fost FSN-ul și urmașul său „de drept” de azi, Partidul Social Democrat!

Mutând discuția mai aproape de zilele noastre, în urmă cu câțiva ani, actualul partid de guvernământ și aliații săi de atunci (aflați în opoziție) au abordat cu succes tema „pericolului” pentru democrația românească reprezentat de „regimul Băsescu” mobilizând resurse umane și de imagine pentru combaterea actualului șef al statului.

A fost momentul de „consacrare” al unui nou termen în discursul politic românesc: „antibăsismul”!

Așa după cum ne aducem aminte cu toții, apogeul acestor acțiuni a fost atins în vara lui 2012, atunci când Traian Băsescu a fost suspendat din funcția de președinte pentru a doua oară în cei zece ani de mandat!

Tema „antibăsismului” s-a dovedit a fi o soluție excelentă la momentul respectiv și chiar dacă șeful statului a rămas într-un final în funcție ea a avut o contribuție majoră în asigurarea unui scor electoral de invidiat la scrutinul parlamentar din noiembrie 2012 pentru PSD și aliații acestuia, grupați sub stindardul USL-ului.

De ce a fost folosit și de ce este invocat și acum „antibăsismul”? 

Pentru că este eficient în campaniile electorale fără a face vreun efort prea mare!

Întrebarea pe care ar trebui să și-o pună lumea este în ce măsură mai reprezintă un „pericol” pentru pesediști numele actualului șef al statului? Dacă ar fi corecți, aceștia ar trebui să recunoască faptul că lupta lor cu „băsismul” este în acest moment o chestiune fără acoperire!

De ce? Pur și simplu pentru că așa este!

După cum o indică atât rezultatele alegerilor europarlamentare din mai, când Băsescu, deși s-a implicat „pe față” în campanie de partea PMP-ului, nu a reușit să aducă avantajul sperat pentru partidul său de suflet, cât și sondajele de opinie de dată recentă, actualul titular al Palatului Cotroceni nu mai are popularitatea de care dispunea cu ani în urmă!

Prin urmare, a folosi „antibăsismul” în spațiul public nu reprezintă altceva decât o „șmecherie” ieftină, o exagerare voită izvorâtă probabil și din ura mai veche la adresa celui vizat, dar în mod sigur utilă în continuare pentru distragerea atenției românilor de la temele serioase precum dezvoltarea economică, creșterea nivelului de trai și altele asemenea!

Desigur, poate că într-un fel tema „antibăsismului” îi folosește și celui vizat, adică lui Traian Băsescu, care se vede astfel „reinventat” de adversarii săi și readus în prim-planul atenției publice, dar în mod sigur nu folosește adevărului!

Legat de „antibăsism” ar mai fi de comentat ceva și anume instrumentarea mai subtilă regăsită în spațiul public care ține de definirea perioadei ultimilor zece ani cu sintagma „regimul Băsescu”.

Normal aceasta ar fi trebuit să fie denumită perioada „administrației Băsescu”, așa după cum se întâmplă în orice țară democratică.

De ce spun asta? Deoarece, în cadrul statuării lor „clasice”, „regimurile politice” pot fi democratice, autoritare sau totalitare iar în ceea ce privește regimul democratic, perioadele de gestiune curentă a treburilor publice poartă numele titularilor.

Așa se explică de ce în țările occidentale am auzit de „administrația Clinton”, „administrația Bush” sau „administrația Obama” (în SUA), de „administrația Sarkozy” sau „administrația Hollande” (în Franța) sau de „administrația Kohl” și „administrația Merkel” (în Germania), ca să dau doar câteva exemple.

Utilizarea, voit eronată, a termenului „regim” de către adversarii lui Băsescu pentru perioada în care acesta și-a exercitat funcția de șef al statului ar putea fi explicată prin dorința de a da o mai mare greutate celor care i s-au împotrivit, adică PSD-ului și aliaților săi!

Florin-Vasile ȘOMLEA

                                                                   - politolog -