Cluj-Napoca, 20 decembrie 2014

La un  sfert de secol de la „Revoluția” din 1989...

Acum 25 de ani lua sfârșit „Epoca de Aur” eveniment salutat cu entuziasm de către toată lumea!

Se încheia astfel o perioadă nefastă din istoria României începută în 1965 atunci când prin moartea neașteptată a conducătorului stalinist Gheorghiu-Dej venea la putere „tânărul” pe atunci Ceaușescu, cel care cu viclenie va reuși în decurs de doar zece ani să confiște întreaga putere politică pentru sine și familia sa instituind un regim totalitar cu „parfum” asiatic din cel mai „autentic”!

În știința politicii tipul de regim instaurat de „Marele Cârmaci” are un nume mai puțin familiar publicului larg: sultanism!

În cele ce urmează o să încerc definirea succintă a acestui termen oarecum „exotic” pentru cei mai mulți dintre români.

*

Așa după cum este cunoscut, prin „totalitarism” se înțelege anularea oricăror forme alternative de putere politică la nivel de societate în folosul uneia singure (comunistă sau nazistă/fascistă) ceea ce înseamnă confiscarea societății de către partidul unic!

În cadrul partidului unic există fie o „conducere colectivă”, fie un „conducător” desemnat sau „ales” de către colegii din structura de putere (sau de către „congresul” partidului) care dirijează totul, mai mult sau mai puțin „colegial”.

Ei bine în „sultanism” apare un al doilea nivel al confiscării politicului: familia „conducătorului”. Aceasta anihilează partidul unic instituind un monopol absolut asupra întregii puteri în stat.

Ei, acest lucru s-a întâmplat în România perioadei 1965-1989: familia Ceaușescu a confiscat întreaga putere odată cu trecerea timpului. În lumea comunistă au mai existat asemenea situații în Coreea de Nord, China maoistă și în Albania lui Enver Hodja.

Ca o regulă „sultanul” și familia acestuia nu pot fi înlăturați de la putere decât printr-o lovitură de stat pe care o dau cei din proximitatea puterii rivalii „sultanului”, oameni ai sistemului politic respectiv.

Dacă acel sistem politic are o mare putere externă care îl „girează” atunci „instrumentarea” loviturii de stat se face cu „binecuvântarea” acesteia (în cazul României fiind vorba de Uniunea Sovietică).

Rememorând ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 25 de ani observăm că acesta a fost „scenariul” pus în operă în țările comuniste din Europa!

Venit la putere în 1985, noul lider sovietic Mihail Gorbaciov s-a gândit la o formulă de salvare a comunismului, ca sistem politic, și a găsit-o în varianta „liberalizării” acestuia prin „glasnost” și „perestroika”.

Pentru a-și putea implementa „reforma” în țările satelite (între care și România) noul lider de la Kremlin a folosit strategii diferite, funcție de situație: de la sugestii voalate adresate șefilor locali mai docili, la „instrumentări” în forță operate cu ajutorul serviciilor sale secrete și al rețelelor autohtone de sprijin ale acestora, în cazul celor rigizi.

Așa se face că am asistat la „revoluții de catifea” ca în Cehoslovacia sau sângeroase ca în România.

Ceea ce conta pentru Gorbaciov era conservarea regimului comunist fie și sub o formă „atenuată”! Că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg este o altă poveste!

Simțind posibilitatea unor schimbări profunde, dincolo de planurile Moscovei, popoarele europene, aflate de decenii sub regimul comunist impus de tancurile Armatei Roșii la finalul anilor ´40, au dat peste cap „scenariul” și neacceptând doar „reformarea” sistemului au impus libertatea.

Așa s-a produs revenirea democrației în Centrul și Răsăritul Europei!

*

Întorcându-ne la evenimentele din decembrie 1989 din țara noastră trebuie spus că ceea ce s-a întâmplat în termeni reali atunci a fost o răscoală populară împotriva comunismului ceaușist, acțiune care a devansat cu foarte puțin timp lovitura de stat planificată de complotiști a se produce între Crăciun și Anul Nou 1990.

Luați pe nepregătite de mersul evenimentelor, perestrokiștii autohtoni, grupați în așa-numitul „Front al Salvării Naționale” condus de Iliescu-Brucan-Militaru, au recurs la singurul lucru care îi mai putea păstra în „cărțile” puterii politice: contrarevoluția!

Așa se explică apariția „teroriștilor care trag din orice poziție” și cele trei mii de victime nevinovate dintre 22 decembrie și 30 decembrie 1989.

Datorită acelorași „instrumente” ale Kremlinului nu s-a reușit nici revenirea României la monarhia constituțională (cum ar fi fost poate firesc!), abolită abuziv într-un alt decembrie în urmă cu decenii, și nici consolidarea partidelor „istorice” PNL și PNȚ, reînființate de cei care trecuseră prin experimentul traumatizant al gulagului românesc al anilor ´50!

Responsabilii pentru aplicarea „scenariului” moscovit nu au fost trași la răspundere până în ziua de azi, cu mici și neînsemnate excepții!

Deși cunoscuți, ei se bucură de o clemență ciudată din partea justiției iar acest lucru nu este în regulă, nici din punct de vedere juridic, nici din punct de vedere moral, fapt care la un sfert de veac distanță ne lasă un gust amar!

 Florin-Vasile ȘOMLEA

- politolog-