Cluj-Napoca, 22 februarie 2015 

„Coruptio in integrum?!”

La începutul anilor ҆90 ai secolului trecut Italia a cunoscut un „cutremur” politic care a zdruncinat din temelii această țară: ieșirea la suprafață a corupției generalizate și dezvăluirea conexiunilor clasei politice cu lumea interlopă.

Operațiunile de asanare a spațiului public prin intermediul justiției a rămas în memoria colectivă sub denumirea „Mâini curate” (Mani pulite).

La capătul întregii tevaturi s-a produs reașezarea politicii italiene în sensul că au dispărut unele partide și au apărut altele. Din păcate însă problemele legate de corupție au rămas!

Acțiunea „Mâini curate” a scos la iveală neverosimilele complicități ale politicului din peninsulă cu Mafia, dezvăluirile ducând la prăbușirea credibilității formațiunilor politice „clasice”, Partidul Socialist (PSI) și Democrația Creștină (DC).

Totul a început atunci când un grup de procurori din Milano a deschis o anchetă în urma căreia au fost dezvăluite afacerile necurate aflate în spatele sistemului politic italian, un sistem fondat pe favoruri și pe contracte publice ilegale acordate în schimbul unor „taxe”.

O construcție monstruoasă bazată pe darea și luarea de mită!

Cu acest prilej exponenți importanți ai celor două mari partide care dominau scena politică alături de numeroși întreprinzători au fost acuzați de acte de corupție.

Printre aceștia socialistul Bettino Craxi (de două ori premier!) pus sub cercetare la mijlocul lunii decembrie 1992 și anchetat pentru nu mai puțin de 40 de capete de acuzare!

Dar și unii miniștri între care chiar cel al Justiției!

Cu toţii au fost constrânși să demisioneze. Pentru a scăpa de închisoare Craxi a fugit în Tunisia în mai 1994 unde a rămas până la sfârșitul vieții, survenit în anul 2000.

Efectele scandalului celei mai vaste operaţiuni anticorupţie din Occident au fost vizibile la primele alegeri administrative din iunie 1993 atunci când partidele importante amintite au pierdut până la jumătate din voturile pe care contau până nu demult, PSI-ul dispărând în același an iar Democrația Creștină scindându-se în 1994!

În acest fel se încheia „Prima republică” existentă în perioada cuprinsă între sfârșitul celui de-al doilea război mondial și declanșarea operațiunii „Mâini curate”.

Peste timp, opiniile observatorilor scenei politice italiene au ajuns la o concluzie deloc îmbucurătoare și anume că, în urma „instrumentărilor” legislației de către factorii politici, „cancerul” corupției de acum două decenii a degenerat ulterior într-o „metastază” a acestui flagel!

Este vorba despre termenele de judecată prea lungi care au determinat prescrierea multor fapte incriminate de procurori și eliberarea din arest a presupușilor vinovați de actele de corupție și de adoptarea de către Parlamentul italian a unor legi care au diminuat responsabilitatea celor acuzați.

*

Am făcut trimiterea la Italia deloc întâmplător, ci pentru că și în România are loc acum o vastă operațiune de asanare prin intermediul instituțiilor statului abilitate în acest sens, după modelul „Mâinilor curate”!

Cunoscătorii „dedesubturilor” afirmă că ceea ce vedem la noi s-ar desfășura sub oblăduirea Washingtonului interesat în consolidarea statului de drept din țara noastră, într-un cadru mai larg al strategiei americane care vizează întărirea democrațiilor din „flancul estic” al NATO ca urmare a evenimentelor neliniștitoare din spațiul ex-sovietic, acolo unde Rusia amenință stabilitatea și pacea zonei.

De ce? Pentru că rețelele corupției din estul Europei interconectează cu spațiul rusesc!

Ca și în cazul italian de acum 20 de ani, și la noi apar „nume grele” de politicieni corupți din partidele mari alături de „oameni de afaceri” importanți.

Multă lume stă și se întreabă cum a fost posibil să se ajungă aici?! Cum a fost posibil ca „o mână de oameni” să își subordoneze o țară întreagă cu toate resursele ei ?!

Explicațiile sunt desigur mai multe însă una dintre acestea mi se pare mai apropiată de adevăr şi ea își are originea în istoria postbelică a României.

Instaurarea comunismului în țara noastră la sfârșitul ultimului război mondial a însemnat preluarea puterii de către o grupare politică (PCR) organizată clandestin în perioada interbelică după principiile structurilor crimei organizate din lumea modernă, precum Mafia italiană.

Specifice pentru această formațiune politică erau caracterul de „grup închis” și folosirea așa-numitei „legi a tăcerii” (omerta) pentru membrii ei!

Caracteristicile de „clan” sau de „castă” ale partidului comunist au fost bine reliefate de către istoricul Richard Pipes într-o lucrare intitulată Scurtă istorie a Revoluției Ruse.

Ele s-au perpetuat și după prăbușirea comunismului care la noi a însemnat, într-o primă etapă punerea bazelor sadicului „capitalism de cumetrie”!

Cu cinismul său specific, Silviu Brucan, unul dintre „ideologii” noii puteri instalate după 1989, acredita ideea că utilizarea procedeelor respective ar fi „singurele” prin care se poate ajunge la capitalism în România, favorizații procesului trebuind să fie desigur oamenii defunctului sistem și, probabil, expresia „La vremuri noi, tot noi!” (rostită „pe la colţuri” în epocăm) făcea trimitere și la asta!

Poate că de aceea a trebuit să treacă atâta timp pentru a se putea pune „degetul pe rană” și a se începe combaterea corupției.

Speranța multora rămâne legată de faptul că la noi nu se va întâmpla ca în Italia și că acest flagel al corupției va fi măcar diminuat, dacă nu eradicat, spre binele statului de drept atât de des invocat în mai toate ocaziile! 

Florin-Vasile ȘOMLEA
- politolog-