Cluj-Napoca, 31 martie 2018

Rusia, eterna poveste(I)

                Nu cu mult timp în urmă s-au desfășurat în Federația Rusă „alegeri prezidențiale” soldate, după era de așteptat, cu un nou succes electoral al lui Vladimir Putin, cel care se află neîntrerupt la conducerea acestui stat de la finele anului 1999, atunci când a beneficiat de un foarte scurt interimat al funcției supreme, urmare a demisiei lui Boris Elțân.

                Acest al patrulea mandat de președinte al Rusiei, obținut în 18 martie 2018, a venit fără mari emoții pentru cel care, din motive care țin de reglementările Constituției, a fost obligat să lipsească de la Kremlin vreo patru ani! Iar asta s-a făcut atunci în favoarea unui „apropiat” de-al său și coleg de partid, Dmitri Medvedev (formațiunea „Rusia Unită”), timp în care el a stat „pe aproape”, ocupându-se de conducerea guvernului!

                Am pus intenționat între ghilimele termenul alegerile prezidențiale, întrucât, pentru orice observator cât de cât cunoscător al politicii, nu mai este o noutate faptul că Federația Rusă reprezintă o parodie în materie de democrație reprezentativă, totul fiind atât de prost regizat încât „se vede cu ochiul liber” de la distanță că e vorba despre o farsă.

               De-a lungul anilor scurși de la luarea frâielor de către Putin orice formă de opoziție față liniile directoare stabilite în „laboratoarele” Kremlinului a fost eliminată, fără vreo minimă ezitare, iar lucrurile, așa cu arată azi, nu par a se schimba prea curând, ci dimpotrivă. Această concluzie se desprinde și din mesajul de mulțumire adresat de către învingător alegătorilor săi imediat după publicarea rezultatelor finale ale scrutinului prezidențial recent încheiat.

              Scandalul diplomatic internațional recent, în care a fost implicată Rusia în relația sa cu Marea Britanie, și reacția solidară a aliaților acesteia din urmă (între care Statele Unite) riscă să izoleze și mai mult autocrata conducere politică care îl are în frunte pe realesul președinte după „antecedentele” geopolitice de notorietate: invadarea Crimeii și războiul din estul Ucrainei.

              Acest scandal diplomatic în care este implicată Moscova a venit tocmai în zilele în care în spațiul mioritic se aniversa, pe ambele maluri ale Prutului, împlinirea Centenarului unirii Basarabiei cu România, eveniment istoric devenit posibil în contextul prăbușirii Imperiului Țarist!

              Dar cine este Vladimir Putin, omul care a marcat destinul Federației Ruse în ultimii douăzeci de ani? Născut în 1952 la Leningrad (azi, Sankt Petersburg) cu un tată militar în marina sovietică iar mai apoi „lucrător NKVD”, tânărul Vladimir a urmat cursurile Facultății de Drept a Universității de Stat din orașul natal, în specialitatea „Drept internațional”, unde l-a cunoscut pe asistentul universitar Anatoli Sobceak, primul primar postcomunist al metropolei de la Golful Finic și coautor al Constituției actuale, care a avut o influență asupra lui mai târziu. Tot atunci el a intrat în Partidul Comunist în care a rămas până la prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1991.

              După terminarea studiilor universitare Putin a fost recrutat de KGB activând în specialitatea „contraspionaj” iar apoi a urmat alte trasee și specializări. Între 1985 și 1990 el a lucrat la Dresda, în Germania de Est, revenind în țară în 1991, unde avea să ocupe un post la Universitatea de Stat din Leningrad.

              În această perioadă s-a reîntâlnit cu Anatoli Sobceak iar a doua zi după eșuarea loviturii de stat împotriva președintelui URSS Mihail Gorbaciov a demisionat din KGB având gradul de locotenent-colonel. Acestea ar fi, în mare, datele formative și profesionale ale lui Vladimir Putin.

              Cariera politică a acestuia cuprinde un parcurs care începe în orașul natal cu funcții în administrația locală (șef al Comisiei de relații externe a primăriei în perioada 1991-1996 și viceprimar în 1994) sau în politică (șef al filialei locale a partidului de guvernământ între 1995-1997) pentru ca, oarecum brusc, să fie numit de către președintele Elțân, prim-ministru al Federației Ruse în august 1999.

             De pe această poziție, în plan intern, el a ordonat redeschiderea ostilităților militare cu separatiștii din Cecenia, chiar în acel an, iar după preluarea funcției de șef al statului s-a distins, în plan internațional, prin adoptarea unei atitudini ostile aderării României și Bulgariei la Uniunea Europeană (2006) - neluată în seamă de Bruxelles - și prin presiuni - încununate de succes - pentru neprimirea Ucrainei și Georgiei în NATO (2008).

             Afișându-se ca a un adept ferm al combaterii terorismului islamic, de pe pozițiile creștinismului ortodox de la care se revendică sub aspect confesional - în acest sens condamnând atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite – Putin a câștigat o anumită simpatie în cercurile occidentale! În anul 2007 revista americană „Time” l-a desemnat „Persoana Anului”, ca semn de apreciere pentru redresarea unei țări aflate în criză, fapt care a reprezentat un alt punct de sprijin pentru politica lui externă de readucere a Rusiei în prim-planul vieții internaționale.

             În interiorul țării Putin și-a justificat stilul autoritar de conducere prin necesitatea luptei pentru combaterea corupției, girată de marii oligarhi ruși, luptă încununată de succes, dar, în paralel, s-a folosit de acesta pentru anihilarea opoziției politice democratice, aspect blamat de mulți analiști politici.

              Dacă la prima sa alegere ca președinte al Rusiei (26 martie 2000) reușea să obțină 52,5 la sută din voturi, la cea din acest început de primăvară scorul a crescut la 76 la sută, ceea ce pare a da dreptate celor care îl acuză de lipsă de spirit democratic și de persecutare a opoziției politice rusești. Asta, dacă avem în vedere că ceilalți doi „contracandidați” din martie 2018 clasați pe locurile doi și trei au fost comunistul Pavel Grudinin (11,77 la sută) și ultranaționalistul „liberal-democrat” Vladimir Jirinovski (5,65 la sută), foarte apropiați viziunii politice etalate de câștigător.

            Ca o paranteză, la cele de mai sus, trebuie adăugat că perioada în care a deținut funcția de premier (mai 2008–mai 2012) a fost una în care politica externă și internă a Moscovei nu a suferit modificări demne de menționat, titularul de la Kremlin, Medvdev, fiind apreciat ca un „simplu executor” al planurilor lui Putin!

      

-va urma-

             

Florin-Vasile ȘOMLEA

–politolog și analist geopolitic–