Cluj-Napoca, 16 martie 2018

Alegerile parlamentare din Italia și
noile tendințe politice ale Europei

                 La mai bine de o săptămână de la consumarea scrutinului pentru noul legislativ de la Roma concluziile capătă un contur mai clar sub aspectul semnificațiilor sale.

               Alegerile au avut ca miză completarea a 315 locuri de senator (din totalul de 320) și a 630 de locuri de deputat, toate vacantate la 28 decembrie 2017 în urma dizolvării vechiului Parlament.

               Ele s-au desfășurat în contextul mai larg al respingerii de către electoratul din Peninsulă, cu o largă majoritate, a „reformei constituționale” propuse de premierul socialist Matteo Renzi în 2016, a adâncirii crizei economice și a marilor probleme cauzate de fluxurile masive de migranți musulmani din ultimii trei ani .

              Alegerile parlamentare din acest început de martie au fost primele desfășurate pe baza noii legi electorale, „Rosatellum bis” (după numele inițiatorului ei, Ettore Rosato, liderul deputaților Partidului Democrat de care aparține și premierul în funcție, Paolo Gentiloni), aprobate, cu o majoritate confortabilă, în octombrie 2017. Aceasta a înlocuit două reglementări similare: „Porcellum” (2005) și „Italicum” (2015), ambele apreciate ca fiind în contradicție cu normele Constituției!

               Având în vedere prevederile noii legi electorale (care, printre altele, dă posibilitate partidelor care atrag 1 la sută din voturi să intre în legislativ!) rezultatele înregistrate la 4 martie 2018 trebuie evaluate pe trei paliere, primul fiind cel al votului proporțional acordat coalițiilor politice, unde am asistat la victoria Coaliției Centru-Dreapta (37 la sută), locul al doilea revenindu-i Coaliției Centru Stânga, din care face parte și Partidul Democrat, care a obținut însă numai 23 la sută.

               La votul proporțional acordat partidelor politice primul loc i-a revenit Mișcării 5 Stele (33 la sută), locul secund Partidului Democrat (19 la sută), membru al Coaliției Centru Stânga, al treilea, Ligii Nordului (18 la sută), al patrulea, formațiunii lui Berlusconi, Forza Italia (14 la sută) iar al cincilea, partidului „eurosceptic” Fratelli d´Italia (4,35 la sută), ultimele trei fiind componente ale Coaliției Centru-Dreapta.

                Scorurile de mai sus „acoperă” însă doar două treimi din locurile pentru Parlament, cealaltă treime fiind dată de votul uninominal, unde „câștigătorul ia totul”.

                De pe acum „gurile rele” acreditează ideea că, cel mai probabil, guvernarea va aparține Mișcării 5 Stele (populistă de stânga), fondată de actorul Beppe Grillo, care, „ajutată” de Bruxelles (după „modelul german” al „marii coaliții CDU-CSU” care a „salvat-o” pe Angela Merkel), va primi, într-un final, susținerea Partidului Democrat (obligat să facă acest pas de către socialiștii europeni, de care țin la nivel continental, chiar dacă în momentul de față nu vor asta) pentru a bloca accesul la putere al „naționaliștilor extremiști”, adică al Coaliției Centru-Dreapta!

                Fără a intra în alte detalii legate de aceste alegeri și de consecințele lor imediate, ceea ce se poate constata este adăugarea unui alt succes, chiar dacă unul relativ, al formațiunilor politice de factură naționalist-conservatoare etichetate de către presa occidentală ca „extremiste de dreapta”.

                Italia este încă o țară care vine să confirme ascensiunea acestora într-o succesiune care, la scara timpului recent, include atât țări din Vest, cât și din alte părți ale Europei, precum Franța (cu Frontul Național – FN), Olanda (cu Partidul pentru Libertate – PVV), Belgia (cu formațiunile Interesul Flamand – VL și Noua Alianță Flamandă – N-VA), Germania (cu Alternativa pentru Germania – AfD), Austria (cu Partidul Libertății – FPÖ), Suedia (cu Democrații Suedezi – SD), Ungaria (cu Mișcarea pentru o Ungarie mai bună – Jobbik), Grecia (cu partidul Zorii Aurii – AD), Slovacia (cu formațiunea Slovacia Noastră – LSNS) ș.a.

               Pornite în drumul lor politic din puncte diferite, toate aceste partide au ajuns, oarecum ciudat, la un numitor comun: lupta împotriva migrației musulmane și scepticismul (mergând până la adversitate accentuată) față de Uniune Europeană!

              Să luăm, pentru exemplificare, două dintre ele, Liga Nordului din Italia și Democrații Suedezi din Scandinavia.

               Prima a apărut ca o formațiune regională care milita la începuturile sale (1991) pentru desprinderea Nordului industrial de restul Italiei și fondarea unui stat denumit „Padania”. Odată cu trecerea timpului ea a renunțat la acest „proiect politic” inițial afișându-se tot mai mult ca un partid anti-UE și anti-migranți.

             Cea de-a doua, înființată în 1988, s-a manifestat la debutul ei ca un partid de factură neofascistă, cu  accente xenofobe. Dacă mai bine de două decenii existența ei a fost una mai degrabă „invizibilă”, din 2010, când a repurtat primul succes notabil obținând 5,7 la sută în alegerile legislative, urmat, în anul 2014, de 12,86 la sută, aceasta a ajuns să conteze devenind azi a treia forță politică a Suediei! Programul politic actual al Democraților Suedezi include, pe lângă național-conservatorism, aceleași preocupări pentru combaterea fenomenului migraționist islamic și adversitatea față de Bruxelles!

             Prin urmare putem afirma că ceea ce se întâmplă azi în țările Uniunii Europene nu mai reprezintă un „fenomen izolat”, ci dimpotrivă ne indică, dacă vreți, o schimbare de paradigmă politică, pe care decizionalii de la Bruxelles nu au anticipat-o și la care nu par a avea răspunsuri adecvate (unul dintre ele fiind acela legat de „proasta gestiune a problemelor generate de criza economico-financiară mondială”).

             Creșterea curentului naționalist, cu accente conservatoare, pe ici pe colo, își are ca explicație principală (așa cum am mai spus-o) în încurajarea iresponsabilă de către Bruxelles, Berlin sau Paris a imigrației dinspre Orientul Apropiat și din Africa de Nord și Centrală, sub pretexte care mai de care mai bizare, pe un scenariu care rămâne până azi cunoscut de foarte puțini, total lipsit de credibilitate în planul explicațiilor oficiale!  

              Iată, așadar, că naționalismul se vede întărit chiar de către cei care îl dădeau ca fiind trecut demult în „lumea umbrelor”.

            Este bine? Este rău? La aceste întrebări probabil că numai timpul ne va oferi răspunsul. Până atunci nu ne rămâne decât să fim de acord că, în mod firesc, orice acțiune dă naștere unei reacții. În politica europeană, reacția la cele întâmplate în ultimii ani poartă  numele „naționalism”!

Florin-Vasile ȘOMLEA

–politolog și analist geopolitic–