Cluj-Napoca, 14 decembrie 2018

„Alianța Vestului” și ranchiuna restului

               Nu a trecut decât puțin timp de la momentul aniversar al Marii Uniri de la 1918 și viața publică internă s-a inflamat (aș zice, artificial) pentru un subiect care în alte părți ar fi trecut ca un fapt normal, fără vreo conotație care să determine stârnirea unor pasiuni.

          Concret este vorba despre „Alianței Vestului”, o asociere a patru municipalități mari, Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca, care, prin semnătura primarilor Nicolae Robu, Gheorghe Falcă, Ilie Bolojan și Emil Boc (întâmplător sau nu, toți membri ai PNL) a căpătat formă juridică.

           Scopul declarat al acesteia este acela de a ajuta la, citez „promovarea și susținerea în comun, inclusiv cu fonduri europene, a unor importante proiecte de infrastructură (precum Autostrada Transilvania, dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteză între cele patru mari orașe, spitale regionale, tren/metrou metropolitan), pentru susținerea mobilității forței de muncă (menținerea românilor în țară și aducerea acasă a celor care lucrează în străinătate), pentru susținerea cu prioritate a economiei digitale, a inovării, a industriilor creative, pentru susținerea și implementarea mecanismului de Investiții Teritoriale Integrate (ITI), care să permită o abordare coerentă a proiectelor de investiții” etc., totul într-un context mai larg al aplicării Politicii de Coeziune a Uniunii Europene, a cărei misiune este aceea de a reduce disparitățile economice și sociale dintre diversele regiuni ale continentului.

          Ca la un semnal, imediat după semnarea documentului constitutiv al „Alianței Vestului”, care a avut loc la Timișoara, s-au activat toate vocile ostile acesteia, multe dintre ele fidele ideii de „tutelă absolută” a Bucureștiului asupra teritoriului, într-un cor ale cărui teme porneau de la „pericolul separatismului” (inexistent, în fapt!) ajungând până la „culpa” de „abandonare a principiului solidarității naționale în fața provocărilor momentului” cu „afectarea zonelor sărace ale țării”.

           Pentru ca eficiența acțiunilor detractoare să aibă un impact mai mare semnatarii actului constitutiv au fost „căutați” deîndată în cap descoperindu-li-se „vinovății” care, la o privire sumară,  nu au nici o legătură cu acțiunea asocierii lor, cel mai expus fiind, desigur, Emil Boc, fost premier al României între decembrie 2008 și februarie 2012, cel care „a tăiat pensiile și salariile”, care „a închis spitalele”, „uitându-se” subit că, prin măsurile de austeritate bugetară adoptate (la solicitarea organismelor financiare internaționale!) a fost evitată intrarea în colaps a țării noastre după modelul Greciei din urmă cu doar câțiva ani.

             Nici Robu și Falcă nu au scăpat „neurecheați”, chiar dacă au beneficiat de o anumită „înțelegere” din partea criticilor, singurul „scăpat cu bine” fiind orădeanul Ilie Bolojan, cel căruia nu au prea avut ce să-i reproșeze recunoscându-i-se, așa, cam cu jumătate de gură, că este „un bun gospodar”.

            Ceea ce mi s-a părut interesant e faptul că majoritatea detractorilor s-a prefăcut a nu „vedea” cauzele reale care au dus la apariția „Alianței Vestului”, care țin de incapacitatea guvernării actuale de a continua și finaliza investiții importante din zona infrastructurii naționale de care, până la urmă, este legată dezvoltarea armonioasă a țării, și nici „faultarea” acestora de către guvernanți prin tot felul de acțiuni (cele mai evidente fiind nealocările bugetare necesare).

            Analizând cele întâmplate în aceste zile mi-am amintit de un interviu postat pe Internet acordat de către fostul premier Mihai Tudose în anul 2012 stației locale „Realitatea TV Galați-Brăila” (deci, acum șase ani) care, fiind invitat în emisiunea „În Obiectiv” având ca subiect cauzele stagnării construcției de autostrăzi și drumuri rapide în România, menționa (arătând acuzator cu degetul către partidul său) între acestea imposibilitatea „luării șpăgii” de la investitorii serioși de către „clienții” puterii!

            Concret, Mihai Tudose menționa faptul că, aflându-se într-o vizită oficială la Beijing, partea chineză își manifestase interesul pentru astfel de lucrări angajându-se că ar putea realiza, pe banii ei, 2000 de km de autostradă pe an (!), ofertă respinsă însă la întoarcerea la București de către colegii săi din guvern!

            Așa stând lucrurile nu trebuie să mire pe nimeni că unii primari au căutat soluții alternative, precum „Alianța Vestului”, care, cred eu, își va vedea de treaba ei, cu toată ranchiuna unora.

           Iar dacă luăm în calcul cele spuse recent de Corina Crețu, Comisarul European pentru Politică Regională (promovată în politică chiar de PSD!), cum că „Nu putem decide de la Bruxelles și uneori chiar din capitale, ceea ce este necesar sau nu este necesar pentru cetățeni și localități”, arătând acuzator spre aceleași autorități de la București pentru „foarte slaba absorbție a fondurilor europene” destinate Politicii de Coeziune și solicitând „să se facă ceva” pentru ieșirea din impas, atunci este evident că „Alianța Vestului” este un exemplu de urmat și de către alții!

Florin-Vasile ȘOMLEA

–politolog și analist geopolitic–