Cluj-Napoca, 1 august 2014 

Țara arde și baba se piaptănă!

La noi, ca la nimenea: atunci când problemele țării sunt grave (vezi recentele inundații din sudul țării), în goana lui după creșterea notorietății, premierul Ponta, proaspăt „prezidențiabil” din partea social-democraților, ne anunță sentențios că 2015 va fi anul implementării „descentralizării”/„regionalizării”!

Citez din presa de la București din discursul prim-ministrului la Adunarea Generală a Municipiilor din România, găzduită de Craiova: „Să nu vă ştergeţi din minte această problemă a descentralizării şi să nu vă daţi bătuţi că eu nu mă dau bătut. Până în noiembrie o să fie mai greu, da, principiul e corect şi dacă mă întrebaţi pe mine în 2015 trebuie să o luăm de la capăt, cum a zis Curtea Constituţională. Nu toate o dată, dar în 2015 chiar trebuie să facem descentralizare pentru că administratori de la ministere din Bucureşti... dumneavoastră ştiţi foarte bine cu ce vă confruntaţi la Bucureşti, după semnături, după aprobări şi după toate celelalte”

Și drept „argument” Victor Ponta invocă „exemplul RADEF”, citez din nou: „Avem în România o regie care e mai tare şi decât Guvernul, şi decât Parlamentul, RADEF, sau cum se numeşte, aia cu cinematografele, nu a reuşit nimeni, nici guvernul Boc, nici guvernul Ungureanu, nici noi, acolo ei sunt ai lor. Aveţi toţi în oraşe cinematografe părăsite, săli, şobolani, cu tot felul de lucruri, de copii ai străzii, am schimbat consilii de administraţie, am încercat, am făcut legea... E un sigur exemplu, aveţi multe alte exemple, aveţi case ale sindicatelor care cad pe dumneavoastră. Am vrut să trecem palatele copiilor, ni s-a spus că e neconstituţional, dar Ministerul Educaţiei nu o să aibă niciodată banii necesari, aveţi comunităţile locale şi aveţi din fonduri europene, nu mai vorbesc stadioane, săli. Ideea e următoarea, trebuie, după ce scăpăm de nebunia asta electoralo-politică, să nu abandonăm ideea cu descentralizarea. Eu tot cred că cea mai bună soluţie e descentralizarea şi tot cred că primari, consilii locale, judeţene administrează mai bine decât o face un minister de la Bucureşti”.

La o primă privire lucrurile ar părea că sunt în regulă.

Numai că una este discuția despre soarta unei regii naționale (oricare ar fi aceasta) și alta e problema unei reforme administative de utilitate pentru mai-bunul mers al țării.

A face confuzii între aceste subiecte este greșit!

Desigur cei care susțin necesitatea „imediată” a „regionalizării” României vin cu un argument considerat de ei a fi unul „forte” și anume că „numai așa” se poate realiza eficientizarea dezvoltării economice a țării în contextul Uniunii Europene!

Adică, vezi Doamne, doar astfel ar putea fi accesate într-un cadru optim finanțările venite de la Bruxelles!

Desființarea județelor, forme tradiționale de organizare politico-administrativă și înființarea unor regiuni (experiment existent și în România anilor ҆50-҆60 ai secolului trecut, doar că după modelul sovietic și din rațiuni diferite) fără nici o legătură cu ideea de gestionare a problemelor unei administrații care să țină cont de specificul autohton poate bulversa în mod grav lucrurile!

Ceea ce mi se pare mie a fi caracteristica de bază a demersului de mai sus este diletantismul!

Și iată de ce afirm asta. Dacă ar fi adevărat că numai prin „regionalizare” s-ar putea accesa fondurile europene de o manieră eficientă atunci nu ar trebui decât să se valorifice actualele regiuni de dezvoltare înființate cu peste paisprezece ani în urmă dar rămase ca niște „forme fără fond”!

Pentru acest lucru ar fi suficientă modificarea legii referitoare la regiunile de dezvoltare, în sensul creșterii gradului de competență decizională!

Apoi aplicarea principiului subsidiarității, dovedit ca fiind eficient în Vest, ar optimiza la rândul său performanțele administrației locale fără a necesita modificarea hărții administrative a țării.

Iar celor de la Bruxelles poate nu ar strica să li se explice faptul că județele nu sunt altceva decât omoloagele regiunilor din țările occidentale (adică tot „regiuni” doar că având o denumire diferită!).

În sfârșit dacă tot se dorește o descentralizare reală atunci poate cea mai indicată cale ar fi aceea a acordării unei autonomii regionale pentru regiunile istorice ale țării (Moldova, Bucovina, Transilvania, Banat, Oltenia, Dobrogea)!

Aceasta măsură ar avea și un avantaj deloc de neglijat: omogenitatea culturală a regiunilor! Unii mai temători ar putea contrargumenta cu suspiciunile lor legate de pretențiilor maghiarilor la „autonomie teritorială”.

Desigur că un asemenea risc există dar el poate fi anulat dacă lucrurile sunt tratate cu profesionalism, calm și înțelepciune!

Ceea ce vedem pe harta reformei administrative avansate de actualii guvernanți poate fi comentat și într-un alt registru.

Personal, am reținut două aspecte nevralgice.

Primul este acela că „descentralizarea” gândită de ei nu respectă principiul tradiției istorice și al afinității culturale regionale! Preluând întrebarea unui opinent de pe Internet, spun la rândul meu: „- Ce au în comun județele Brăila și Galați cu Dobrogea în afara faptului că printre ele trece Dunărea?!”

Cel de-al doilea aspect, mai puțin vizibil dar sesizat de mulți, e acela că prin măsura respectivă „baronii” locali ai PSD-ului care și așa „s-au ajuns” peste măsură vor deveni de-a dreptul omnipotenți tocmai ca urmare a creșterii puterii lor din teritoriu!

Ei, și cu asta ajungem la dedesubturile „reformei administrative” pe care Ponta o dorește atât de urgentă, mai ales în eventualitatea câștigării fotoliului de la Cotroceni: recompensarea cât mai rapidă a „baronilor” locali pentru susținerea politică de care a beneficiat în proiectul social-democraților de cucerire a întregii puteri în stat (Președinție și Guvern)!

„Gurile rele” afirmă că aceasta ar fi adevărata explicație a arbitrariului decupării „regiunilor” din proiectul guvernanților!

Florin-Vasile ȘOMLEA

   - politolog -