Cluj-Napoca, 6 iulie 2015

Politica, „la zi”: Grecia spune „Nu”!

Scriu aceste rânduri la foarte scurt timp de la încheierea referendumului din Grecia, țară balcanică membră a „Spațiului Schengen”, referendum având ca subiect acceptarea sau neacceptarea măsurilor de austeritate bugetară solicitate de Bruxelles.

Grecii, prezenți la urne în proporție de 65 la sută (ceea ce face ca rezultatul să fie valid) au răspuns „Nu”, optând, cu o largă majoritate (61 la 39 la sută), împotriva măsurilor de austeritate!

Așadar, s-a mers pe mâna premierului Alexis Tsipras, cel care a promovat ideea luptei contra „dictaturii Bruxelles-ului” și a organismelor financiare internaționale (Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană).

Imediat după aflarea rezultatului, oficialii de la Atena au anunțat că, acum au „o bază” pentru „continuarea negocierilor” cu Comisia Europeană și cu FMI-ul.

Dar cum s-a ajuns aici?

„Copil răsfățat” al Europei Occidentale, în pofida parcursului plin de inconsecvențe la scara istoriei ei postbelice, Greciei „i-a mers bine” mai tot timpul și asta chiar de la începuturi!

Beneficiară a celebrului „acord de procentaj” Churchill-Stalin din 9 octombrie 1944 Grecia, deși având o simpatie comunistă la nivelul societății demonstrată în anii imediat următori, nu a fost afectată de procesul sovietizării continuând să rămână o țară liberă și cu economie de piață.

Perdanta a fost România, aflată pe celălalt taler al balanței „negocierii” sovieto-britanice care, în pofida simpatiei sale occidentale, avea să cunoască „binefacerile” comunismului mai bine de patru decenii!

De-a lungul perioadei postbelice, Grecia a „exersat” mai multe forme de organizare statală, de la monarhia constituțională la republica parlamentară trecând și prin câțiva ani de dictatură militară.

Membră a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 1981, Republica Elenă (numele oficial al țării) a devenit componentă a „spațiului Schengen” la începutul anului 2000 și a „Zonei Euro” în ianuarie 2001.

Încă de pe atunci, Eurostat (institutul de statistică de la Bruxelles însărcinat cu evaluarea situației economice și bugetare a țărilor membre ale Uniunii) a constatat că cifrele oferite de Atena erau „discutabile”, în pofida unor argumentații „tehnice” ale grecilor care susțineau contrariul.

Ori, lucrul acesta nu ar fi fost tocmai „în regulă” pentru acceptarea în „Zona Euro”!

Mai mult decât atât, ulterior, anchetatorii contabili au descoperit că datele trimise la Eurostat prezentau distribuții statistice care constituiau indicii clare de manipulare a datelor!

După momentul respectiv experții în domeniu au apreciat că vinovată pentru situația în care ajunsese țara era întreaga clasă politică (indiferent de „culoarea” politică a acesteia), care mințise cu bună știință atât Bruxelles-ul, cât și organismele internaționale!

Într-un context relațional financiar-bancar internațional complex (cu implicarea unor bănci americane), marcat și de criza financiară globală 2009-2010, țara a trebuit să accepte măsuri de redresare economică care includeau „strângerea curelei” la capitolul „cheltuieli publice”!

Și cu toate acestea, după ce în 2010 a beneficiat de un ajutor dinafară constând într-un credit de 45 de miliarde de euro (!), constatându-se că „pachetul de salvare” nu fusese suficient, în 2012 Atena a mai primit alte 130 de miliarde de euro (!?).

*

Pe acest fundal a avut loc în ultimii ani ascensiunea politică a unei formațiuni politice „antisistem”, SYRIZA (în traducere „Coaliția Stângii Radicale” - Synaspismos Rizospastikis Aristeras), apărută pe scena politică în anul 2004 ca o coaliție a mai multor orientări (social-democrați, socialiști democratici, patrioți de stânga, feminiști, verzi de stânga, maoiști, troțkiști, eurocomuniști și politicieni independenți), ca o „voce a protestelor de stradă” ale stângii.

Din 2013 această coaliție s-a transformat într-un partid unitar și, deși a păstrat numele inițial (cu adaosul „Frontul Social Unit”), a abandonat abordarea politică de până atunci devenind în discursul public tot mai populistă și anticapitalistă.

După ce în 2012 ajunsese al doilea partid (și principala formațiune de opoziție la guvernul conservator al Noii Democrații a lui Antonis Samaras), în urma alegerilor legislative din 25 ianuarie 2015, SYRIZA a devenit partid de guvernământ având 149 deputați (din 300) iar liderul său, ^[]Alexis Tsipras, a fost numit prim-ministru.

În vârstă de 40 de ani, Tsipras și-a început cariera politică la finele anilor 1980 în Organizația Tinerilor Comuniști Greci, la scara timpului el rămânând fidel unor abordări de stânga eterogenă în cadrul structurii Synaspismos, devenită parte a coaliției SYRIZA în 2004, ajungând președintele formațiunii în octombrie 2009, conduita sa actuală fiind aceea a unui politician populist de stânga.

Ca o ciudățenie, ar fi de reținut că, în pofida faptului că s-a manifestat dintotdeauna ca o formațiune „eurosceptică”, SYRIZA a afirmat, mai nou, că nu are intenția de a forța Grecia să părăsească „Zona Euro”, ci doar că dorește să „renegocieze statutul acesteia” în contextul comunitar!

Deși, după consumarea referendumului amintit, partizanii respingerii măsurilor de austeritate din Atena sărbătoreau în Piața Syntagma dansând pe acordurile melodiei „Comandante Che Guevara” și strigau slogane precum „Nu suntem sclavi!”, realitatea economică a țării rămâne una cât se poate de gravă!

 O datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, din care 65 la sută către state din „Zona Euro” şi FMI și 8,7 la sută către Banca Centrală Europeană reprezintă „o problemă” care nu se știe cum va fi rezolvată, care grevează asupra imaginii Greciei.

Dacă la referendum elenii au spus „Nu” și SYRIZA a avut câștig de cauză, la întrebarea „Cum va ieși țara din această situație?!” populismul, victorios duminică, nu poate oferi nici o soluție concretă, economia neținând niciodată seama de politic, ci doar de propriile ei mecanisme!

Florin-Vasile ȘOMLEA

- politolog -