Cluj-Napoca, 26 ianuarie 2016

Republica Moldova: corupția ucide democrația!

           Republica Moldova, aflată la frontiera de est a Uniunii Europene, în punctul de convergență al intereselor geostrategice ale Federației Ruse și NATO și în vecinătatea „conflictului înghețat” din Ucraina, „Moldova de peste Prut”, cum îi spunem noi (adică cea mai mare parte a istoricei regiuni românești Basarabia), după o existență de 25 de ani își descoperă, „în toată splendoarea” ei, ineficiența, ca țară, clasându-se pe ultimul loc între statele bătrânului continent! Printre cauzele care au condus-o aici se regăsește corupția. Trist, dar adevărat!

                 După ce 2015 s-a încheiat cu un record în materie de instabilitate politică  (cinci guverne perindându-se la putere!!!), iată că, prima lună a acestui an a fost marcată de tensiunile politice iscate de o nouă demisie guvernamenatală și de manifestațiile de stradă venite ca o consecință directă a acestei „boli cronice” de care suferă democrația de la Chișinău.

                Tot mai dezamăgiți, cetățenii îngroașă, pe zi ce trece, rândurile celor care nu văd cu ochi buni apropierea de România și de Uniunea Europeană!

                Manifestațiile de acum de la Chișinău sunt cele mai recente episoade ale unei crize politice interne care zguduie țara de la anunțarea, la începutul lunii aprilie 2015, a „dispariției” a circa 1 miliard de dolari (adică 15 la sută din PIB-ul țării, conform AFP!), vinovatul principal fiind fostul premier, liberalul Vlad Filat, aflat în stare de arest!

                Începute la mijlocul săptămânii trecute, manifestațiile au fost organizate de către forțele politice proruse și de cercurile societății civile, cărora, ulterior, li s-au alăturat și adepții formațiunilor de centru-dreapta, proeuropene (!?).

               Cu toții au acuzat „ilegitimitatea” noului executiv condus de Pavel Filip, care, tocmai depusese jurământul de învestitură (oarecum „atipic” din punct de vedere procedural) în fața președintelui țării, Nicolae Timofti!

                 Manifestațiile au fost marcate de unele acte de violență ca urmare a ruperii barajului forțelor de ordine și a intrării protestatarilor în clădirea Marii Adunări Naționale, printre „victime” numărându-se și Mihai Ghimpu, deputat și lider al Partidului Liberal.                

                  În primele rânduri ale celor care sunt nemulțumiți și care acuză „acapararea statului” de către „oligarhul” Vladimir Plahotniuc, prin impunerea ca premier a lui Filip, se regăsesc persoane cu clare orientări proruse precum Renato Usatîi, actualul primar de Bălți, liderul formațiunii Partidul Nostru și Igor Dodon, președintele Partidului Socialiştilor, dar și reprezentanți ai societății civile, precum Andrei Năstase, liderul Platformei „Demnitate şi Adevăr”.

                 Duminică, 24 ianuarie 2016, liderii protestatarilor au adresat autorităţilor un ultimatum, cerându-le să stabilească până în 28 ianuarie, data la care se pot ține alegerile anticipate!

                 Primul gest major al noului prim-ministru l-a reprezentat vizita la București de azi, marți 26 ianuarie, și discuțiile avute cu omologul său român Cioloș și cu președintele Iohannis.

                Intenția imediată a executivului de la Chișinău este aceea de a se adresa Fondului Monetar Internațional în vederea demarării unor negocieri având ca obiectiv redresarea situației economice a țării și trecerea la reforme radicale în acest sens.

                 Cancelariile occidentale (ca și România de altfel) care „au tolerat” evoluția unui regim oligarhic și a unui stat corupt sunt „arătate cu degetul” de către protestatari ca purtând responsabilitatea pentru toate acestea!

                 În plus, manifestanții, indiferent de nuanță, acuză actuala majoritate parlamentară că se folosește de retorica proeuropeană numai pentru a-și putea camufla mai bine corupția, fără a avea vreo afinitate cu valorile comunitare!

*

                   Pentru a înțelege starea lucrurilor „de peste Prut”, să facem o introspecție istorică.

                  Așa după cum menționam la început, ceea ce azi numim „Republica Moldova” reprezintă, în cea mai mare parte, provincia Basarabia, ruptă abuziv din Principatul Moldovei în anul 1812 de către Imperiu Rus, ca „despăgubire de război”, în urma Păcii de la București impusă Imperiului Otoman.

                  În cei peste o sută de ani scurși până la Unirea Basarabiei cu Regatul României (1918), în pofida vicisitudinilor vremii (deznaționalizare, mutări de populație, rusificare etc.), elita basarabeană (politică, intelectuală, economică și confesională) și-a cultivat o solidă conștiință națională, fundament important pentru atingerea obiectivului unificării cu „Țara”, moment care avea să se ivească la sfârșitul primului război mondial!

                     Într-un context internațional dificil, marcat de război, de Revoluția bolșevică din Rusia și de presiunea Ucrainei vecine, la 28 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău avea să adopte hotărârea legată de Unire.

                    La sesiunea Sfatului Țării din 25-27 noiembrie 1918, ca urmare a aprobării reformei agrare pentru Basarabia din noiembrie 1918, legislativul basarabean a hotărât adoptarea Moțiunii de Unire cu România „fără condiții”, exprimându-și încrederea „în viitorul democratic al noului stat” în care nu mai era nevoie de o „protecție specială” pentru Basarabia.

                 Pe cale de consecință el s-a autodizolvat la 27 noiembrie 1918!

                 Niciodată nu s-ar fi gândit cineva, în acele vremuri, la crearea unui „stat moldovenesc”, chiar dacă fuseseră avute în vedere unele măsuri de factură „preventivă” în relația cu Bucureștiul.

                 Acest lucru era de neconceput întrucât, în mintea și în simțirea acelei generații, exista numai ideea înfăptuirii marelui ideal național al României întregite în hotarele ei firești, naturale!

                  Dacă privim la ceea ce s-a întâmplat după prăbușirea URSS-ului, situația din Basarabia apare cu totul și cu totul diferită, prin comparație cu anul 1918, și de aici, cred eu, vin toate neîmplinirile din sfertul de secol scurs de la proclamarea independeței.

                 Elita românească a statului moldovenesc de peste Prut, formată la școala sovietică pe coordonatele internaționalismului proletar și antinaționalismului românesc, gândind politica în nota unui egoism funciar, a respins încă de la început (cu mici excepții, vezi Mircea Druc), orice gând sau propunere care vizau o eventuală apropiere de România (nemaivorbind despre Unire)!

                  Prioritatea acestei „elite” a fost numai propria bunăstare și protejarea și perpetuarea pozițiilor de putere într-o țară aflată la picioarele ei (la propriu și la figurat), la care s-a adăugat jocul perfid axat pe ideea profitabilității, atât din relația cu Uniunea Europeană, cât și cu Federația Rusă!

                Puțini români știu că la ora de față moldovenii se află în situația în care eram noi prin anii 1990-1991 trăind într-o sărăcie lucie și dominați de un stat atotputernic, corupt și abuziv cu cetățenii săi, fără vreo perspectivă dătătoare de un cât de mic optimism!

                 Aceasta este „moștenirea” lăsată de comunismul sovietic! De aceea, după cum spuneam, tot mai multe voci obiective afirmă că avem de a face cu un stat „eșuat”.

                 Nici nu putea fi altfel, în condițiile în care la scara istoriei, nu a existat o tradiție statală strict „basarabeană”, acest teritoriu fiind, în esență, o parte a Moldovei!

                 Numai Moldova, în integralitatea ei, a existat „ca stat” în accepțiunea „clasică” a termenului, fără a mai vorbi despre faptul că „centrul de greutate” al acesteia s-a aflat întotdeauna în spațiul geografic situat dincoace de Prut, capitalele perioadei sale de glorie numindu-se Baia, Suceava sau Iași!

                 Prizonieră a unor clișee de gândire politică pervertite de sovietism, „elita” de la Chișinău nu a luat în calcul, vreodată, aceste lucruri de mare importanță și nu dă semne de așa ceva nici măcar acum!

                Cât despre soarta democrației de aici ce să mai vorbim?! Prinsă între „proeuropenii” reclamați de faptele lor ca fiind corupți și „prorușii” atașați politicii Moscovei în zonă și practicilor de factură mafiotă, se poate afirma că Republica Moldova se găsește la momentul de maximă cumpănă al existenței sale, din care este greu de spus cum va ieși!

     

         Florin-Vasile ȘOMLEA
- politolog -