Cluj-Napoca, 19 febuarie 2016

Dubla măsură

           Agenda publică a ultimei perioade a fost ocupată de așa-numitul „scandal ANAF-Antena3”, un eveniment intens mediatizat care ar fi putut trece neobservat dar care a luat o amploare disproporționată pentru că asta s-a dorit! De către cine? Păi tocmai de către „victime”, adică de oamenii Grupului „Intact Media”!

              Pentru a înțelege ce s-a întâmplat e necesar să mergem înapoi pe firul evenimentelor pentru a ajunge la data de 8 august 2014, atunci când a fost pronunțată sentința definitivă în cazul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), avându-l ca vinovat principal pe politicianul și omul de afaceri Dan Voiculescu.

              Decizia în cauză urmărea eliberararea imobilului pentru a se permite statului român valorificarea acestuia în vederea recuperării celei mai mari părți din frauda de 60 de milioane de euro, de care fusese afectat.

               Postul de televiziune „Antena 3”, parte a trustului respectiv, a invocat un drept în instanță și, după ce inițial câștigase, la recurs a pierdut, așa că urma să aibă loc punerea în aplicare a hotărârii de evacuare a imobilului care o găzduia, lucru care însă s-a lăsat îndelung așteptat.

                Prin urmare, oamenii de la „Intact Media Group”, trustul familiei Voiculescu, ar fi avut timp suficient pentru a se pregăti pentru părăsirea sediului de pe Șoseaua București-Ploiești din București, acolo unde își desfășurau activitatea.

                Ordinul de evacuare adresat „Antenei 3”, emis acum câteva zile, venit foarte târziu, abia  după un an şi jumătate de la pronunțarea sentinţei definitive de condamnare şi confiscare şi de la intrarea imobilului în proprietatea statului, nu a fost o măsură intempestivă care să-i ia pe nepregătite pe cei „afectați” de aplicarea lui!

                La aceasta ar mai fi de adăugat faptul că decizia ANAF-ului nu punea în dificultate continuarea activității obișnuite a televiziunii găzduite de imobil, în condițiile în care trustul media respectiv mai avea încă patru spații proprii (!) din care se putea emite în condiții foarte bune.

               Dincolo de sceneta de prost gust, o veritabilă „dramă tv cu iz de manipulare”, jucată de „echipierii” „Antenelor”, ceea ce a sărit în ochi a fost rapiditatea cu care s-au „autosesizat” unii politicieni care l-au chemat deîndată „la ordin” pe premierul Cioloș, prin vocea șefului Senatului Călin Popescu Tăriceanu, pentru a da „explicațiile de rigoare” în privința acestui „abuz” al ANAF-ului în dauna „libertății presei”!?! 

              Desigur, pe domnul Tăriceanu îl cunoaștem ca pe un „cal breaz” în materie de „interpretări” personale ale democrației așa că gestul său nu a prea mirat pe cineva!

             Nici „vioiciunea” de care a dat dovadă liderul PSD Liviu Dragnea nu a surpins, cunoscute fiind serviciile făcute pesediștilor de către „Antene”, dintotdeauna.          

              Ceea ce a surprins însă a fost alinierea cvasiunanimă a tuturor politicienilor din camera superioară a Parlamentului, pesediști, peneliști, uneperiști, udemeriști, în „corul” celor „îngrijorați de abuzul statului” și de „încălcarea libertății presei” deși, între noi fie vorba, nici pomeneală de așa ceva, ba dimpotrivă!

            Dar „cireașa de pe tort” avea să fie pusă de către cel de la care nu se aștepta nimeni și anume de președintele României, Klaus Iohannis!

              După mai multe zile de tăcere, întrebat fiind de către un reporter al „Antenei 3” dacă ceea ce s-a întâmplat la „Trustul Intact” nu reprezintă cumva „un atac la libertatea presei”, acesta, cu o dezinvoltură demnă de o cauză mai bună, s-a grăbit să afirme: „În primul rând, cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă a ANAF mi se pare cel puțin nepotrivită, dacă nu discutabilă” (sic!).

              Declarația președintelui venită la scurt timp după ce, presat de senatori, prim-ministrul dăduse înapoi afirmând, la rândul lui, că, citez „condamnă acțiunea ANAF-ului”, a „încununat” un eveniment care ne arată fața neplăcută a societății noastre, pe care nu am văzut-o (sau pe care am refuzat să o vedem) și anume că avem, cum spuneam și cu alte ocazii, o democrație cu multe fisuri, în care judecățile de valoare nu operează după lege (care e valabilă doar pentru unii, nu și pentru cei care conduc și pentru apropiații lor!) și aplicarea legii se face după principiul dublei măsuri!

                Mai precis, avem o democrație „șchioapă”, deoarece politicienii se „autosesizează” pentru chestiuni normale legate de aplicarea legii și nu pentru situații grave în care legea este încălcată.

              Prin declarația făcută, Klaus Iohannis, acuzat, nu o dată, de către detractorii săi că este „prea tăcut”, și-a făcut un mare deserviciu, fapt care i-a determinat pe unii să afirme malițios că „dacă tăcea, filosof rămânea!”.

              Un și mai mare deserviciu însă i-a făcut președintele speranței că democrația s-ar putea relansa sub mandatul său!

              Cu astfel de ieșiri e greu de crezut că se va întâmpla așa ceva! Dezamăgirea celor care i-au fost alături cu gândul și cu votul a fost tot atât de mare ca și „gafa” săvârșită, cu atât mai mult cu cât nu cred să-i fi cerut cineva să „pluseze” pe marginea subiectului de mai sus!

             Gustul amar cu care am rămas după consumarea acestui eveniment  m-a făcut să mă întreb, încă o dată, dacă România va putea ajunge vreodată la o viață normală. Spun asta întrucât este de-a dreptul incredibil cum, pentru „unii”, nefirescul devine firesc, cum anormalul devine normal, cum ilegalul devine legal!

             În timp ce milioanele de cetățeni ai acestei țări se supun legii, alții „mai egali decât egalii” o sfidează de la înălțimea pozițiilor lor prospere!

              Văzând cele întâmplate, mi-am amintit versurile lui Grigore Alexandrescu din „Câinele și cățelul” referitoare la egalitatea de șanse, în viziunea dulăului Samson, citez:

              „Adevărat vorbeam,

              Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei,

              Că voi egalitate, dar nu pentru căței.”

 Da, da, chiar așa stimați concetățeni, egalitate „dar nu pentru căței”!

          

Florin-Vasile ȘOMLEA

- politolog -