Cluj-Napoca, 15 martie 2016

Furtună într-un pahar cu apă?!

            

         La 4 martie 2016 magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la București au decis retragerea decoraţiei „Steaua României” acordată lui Laszlo Tokes de către Traian Băsescu în anul 2009, judecătorii confirmând astfel decizia luată de Consiliul Naţional al Ordinului Naţional „Steaua României” cu puțin timp înainte.

              Cu numai o zi mai devreme, preşedintele Klaus Iohannis anunțase, la rândul său, retragerea decoraţiei respective precizând că, decizia sa vine ca urmare a hotărârii instanţei de fond, Curtea de Apel Bucureşti, cea care respinsese la 20 iunie 2014 contestaţia lui Tokes privind cele decise de către Consiliul Naţional al Ordinului Naţional „Steaua României”.

              În justificarea poziției sale președintele aducea ca argumente faptul că, atunci când statul român acordă o distincţie, se au în vedere „răsplătirea celui distins şi recunoașterea unui merit anume”, subliniind în acelaşi timp că cel care primeşte decoraţia trebuie să recunoască România ca stat, Constituţia țării şi să manifeste loialitate față de valorile care stau la baza acesteia!

              În mare cam acestea ar fi faptele!

              Vădit deranjați de retragerea decorației, „împricinatul” și susținătorii acestuia au ripostat agresiv, într-un demers care urmărea afectarea internațională a imaginii celor care „își permiseseră” să îi aducă această „ofensă” „revoluționarului Tokes”.

              Cel care a replicat primul a fost chiar eurodeputatul care, afirmând că se simte „nedreptățit” de hotărârea luată, a etichetat-o ca fiind un „atentat la idealurile revoluției din 1989 de la Timișoara”(sic!)!

               Nimic nou sub soare în ceea ce îl privește pe Tokes care, la această oră, reprezintă FIDESZ-ul în Parlamentul de la Bruxelles și pentru care Trianonul este un „act antimaghiar”, Bucureștiul de după 1990 e promotorul „unei politici de genocid la adresa maghiarimii din Transilvania” și exemplele în acest sens ar putea continua la nesfârșit!

                A urmat articolul anti-Iohannis, apărut „întâmplător” în ediția online a titratei publicații germane „Der Spiegel” sub titlul „Diletantul”, semnat de un freelancer german, Keno Verseck, un „apropiat” al administrației Băsescu și un „specialist în problemele României și Ungariei” (sic!).

                Pe lângă unele aprecieri corecte legate de prestațiile „discutabile” ale actualului șef al statului român, articolul abundă în tendențiozități din care se pot desprinde ușor câteva concluzii edificatoare pentru oricine manifestă o minimă decență în materie de obiectivitate!

            Lecturându-i conținutul mi-a venit în minte un enunț din alte vremuri „Om să fie, că îi găsim noi defecte!”.

      Acest jurnalist „independent” pe care l-am regăsit pe Internet, printre altele, și în calitatea de moderator al conferinţei „Religie şi societate în România”, organizate de Institutul Cultural Român în noiembrie-decembrie 2007 cu ocazia „Zilelor româneşti” din capitala Germaniei (activitate derulată în colaborare cu Europäische Akademie Berlin), este totodată și deținătorul „Premiului Otto von Habsburg pentru Jurnalism” pe anul 2013.

   Distincția are o anumită semnificație care nu trebuie neglijată, întrucât cel care îi dă numele este principele Otto von Habsburg, descendent al familiei de Habsburg-Lothringen, ultimul prinț moștenitor al Austro-Ungariei până la 1918 și al Regatului Ungariei (al cărui „regent” a fost „amiralul fără flotă” Horty Miklos) până la 1946 și susținător al federalizării Uniunii Europene!

                  Concluziile le trage fiecare!

              Tot în contextul discuției depre Laszlo Tokes și retragerea decorației se înscrie și intervenția de presă a unuia dintre cei mai cunoscuți politologi români ai momentului, Cristian Pârvulescu.

             Nemulțumit de ceea ce i s-a întâmplat acestuia, domnul Pârvulescu l-a admonestat public pe președintele Iohannis afirmând: „Și punctul meu de vedere în acest caz este că a fost o gravă eroare de analiză. Tokes a declanșat evenimentul din decembrie ´89 și i-a fost retrasă decorația pentru declarații care nu au avut legătură cu evenimentul”(sic!)!

                 După care a conchis sec: „Traian Băsescu a avut inteligența să deschidă un proces dar să nu-l încheie iar Klaus Iohannis a căzut într-o capcană și a gestionat nefericit acest caz”. 

                Conform viziunii lui Pârvulescu președintele ar fi avut o „poziție nefericită” și în chestiunea migranților musulmani, citez: „Nu a reușit de la înălțimea funcției să sprijine anumite direcții. Sunt mirat că a abandonat politica deschisă a Angelei Merkel” (de acceptare a „cotelor de refugiați”!).

              Văzând cele întâmplate, mi-am pus întrebarea referitoare la resorturile ascunse ale ostilității cu care a fost înconjurat Iohannis în aceste zile? La o privire superficială am putea crede că acestea l-ar avea ca „numitor comun” pe Traian Băsescu, lăudat pentru „democratismul” său din perioada exercitării funcției prezidențiale.

                  Dacă privim mai atent lucrurile însă, observăm că nu e vorba de așa ceva.

                 De ce este apărat Tokes de către opinenții de mai sus? Pentru că prin declarațiile sale agresive (aparent naționaliste maghiare) și prin pozițiile sale publice el a lovit și lovește în mod constant în statul național, ca „idee”, ceea ce nu poate fi decât pe placul „federaliștilor” europeni!

            Tocmai de aceea s-ar putea ca ceea ce i s-a întâmplat acum președintelui României, prin asta înțelegându-se campania mediatică de denigrare la care a fost supus, să nu fie doar o „furtună într-un pahar cu apă”, cum ar putea crede unii, ci să aibă și alte conotații. 

                                           

Florin-Vasile ȘOMLEA

- politolog -