Cluj-Napoca, 31 martie 2016

Cum „operează” Islamul ?!

               

   Edmund Burke:

 „Singura condiţie pentru triumful răului este pasivitatea oamenilor de bine.”

               

     În pofida a ceea ce susțin occidentalii, adepți ai „multiculturalismului” (definiți, de către incisiva mass-media care îi deservește a fi „politically correct”), promotori ai acceptării fără condiții a „refugiaților” musulmani în Europa, iată că tot din această parte a lumii, dar de peste Atlantic, ne parvin opinii cu totul diferite!                   

                  Ele îi aparțin americanului Peter Hammond care, în cartea sa intitulată „Sclavie, terorism și Islam. Rădăcini istorice și amenințări contemporane”, apărută în anul 2009 (deci înainte cu numai câțiva ani de „marele exod” musulman cu care se confruntă azi Uniunea Europeană), atrăgea atenția cu privire la „adevărata față a Islamului”, dezvăluind „obiectivele strategice” ale acestuia la nivel global.

                 Cu această lucrare, Hammond ține, parcă, să confirme prognoza englezului Roger Scruton referitoare la „confruntarea inevitabilă” dintre globalizare (promovată Occident) și Islamul globalizat, venind în plus cu detaliile strategiei expansiunii celui de-al doilea fenomen.

                   Ceea ce surpinde încă de la început în abordarea americanului e faptul că acesta definește Islamul ca fiind nu o religie sau un cult, ci „un stil de viaţă  complet” care conține „componente” religioase, juridice, politice, economice, sociale şi militare, cea religioasă servind drept „mască” pentru celelalte!

                  După Hammond, „islamizarea” demarează ca proces atunci când o ţară are suficient de mulţi musulmani încât aceştia să poată începe să pretindă „concesii de natură religioasă”.

                 Când „societăţile  deschise” spre diversitatea culturală şi spre toleranţă consimt la cererile de natură religioasă celelalte componente „vin de la sine” prin „infiltrare treptată”.

                Dar iată mai îndeaproape cum „funcţionează” strategia Islamului:

                -   Atât timp cât populaţia musulmană rămâne în jurul valorii de 2 la sută (sau mai puţin) aceasta va fi percepută de către cetăţeni ca fiind o „minoritate paşnică”, nu o ameninţare, acesta fiind cazul Italiei (musulmani 2,6 la sută), Spaniei (2,3 la sută), Australiei (2,25 la sută) sau Statelor Unite ale Americii (2 la sută).

                -  Între 2 la sută şi 5 la sută se recurge la conversia din cadrul celorlalte minorităţi etnice şi din grupurile marginalizate care începe prin recrutarea de deţinuţi în închisori şi de tineret din zona marginalizată a  bandelor de stradă. Așa se întâmplă în Germania (musulmani 5 la sută), Marea Britanie (4,6 la sută), Danemarca (4,1 la sută), Canada  (3 la sută) și Norvegia (3 la sută).

                -  Când ajung la 5 la sută, musulmanii au deja o influenţă excesivă în raport cu procentul lor din totalul populaţiei! Ei vor începe să facă presiuni pentru introducerea de produse alimentare „Halal” („curate”, conform standardelor islamice), asigurându-se  angajarea musulmanilor în prepararea lor. Acum sporește presiunea asupra lanţurilor comerciale de desfacere a alimentelor pentru a se obține introducerea produselor respective în vânzările lor, în caz contrar trecându-se la ameninţări cu represalii care pot conduce la falimentarea afacerilor.

               Așa este astăzi în Trinidad-Tobago (musulmani 7 la sută), Elveţia (5,7 la sută), Olanda (5,5 la sută), Suedia (4,9 la sută). Ajunşi în acest stadiu, musulmanii se infiltrează  treptat  în toate sferele de influenţă şi de aici vor acţiona pentru ca guvernele naționale să le permită să se administreze ei înşişi (în interiorul unor enclave de tip „ghetou”) în conformitate cu Sharia.

                  -   Când numărul musulmanilor se apropie de 10 la sută din populaţie, nerespectarea legilor țării respective se amplifică ajungându-se la provocări deschise pentru a forța acceptarea condiţiilor de viaţă conforme cu cultura şi credinţele lor.

                   La Paris, notează Hammond, vedem cu regularitate, incendieri de automobile în enclavele musulmane. Orice acţiune percepută ca „antimusulmană” are ca rezultat revolte şi ameninţări ale mulţimilor de musulmani, ca la Amsterdam, unde acestea s-au opus într-un mod violent desenelor animate cu Mahomed şi filmelor despre Islam (un caz oarecum asemănător fiind acțiunea teroristă de la „Charlie Hebdo”).

                 Tensiuni de felul acesta apar cu o frecvență zilnică în special în enclavele musulmane din Israel (musulmani 16 la sută), China (10 la sută), Filipine (10 la sută), Tailanda (10 la sută), Franţa (9,6 la sută), Guyana (7 la sută).

                  -  Când ajung la 20 la sută din populaţie, ţările receptoare se pot confrunta cu focare de violenţă declanşate chiar pentru probleme, să spunem „minore”, având drept consecințe formarea miliţiilor jihadiste, crime, incendierea de biserici creştine şi sinagogi ca în Kenya (musulmani 33 la sută), India (20 la sută) sau Rusia (19 la sută).

                 -  La, și peste 40 la sută, naţiunile gazdă vor „experimenta” pe propria piele masacre sporadice, atacuri teroriste repetate, incendieri de biserici creştine şi de sinagogi fără răgaz, așa cum se întâmplă în prezent în Ciad (musulmani 50 la sută) și Etiopia (50 la sută).

                -  De la 60 la sută naţiunile vor asista la persecuţia neîngrădită a cetăţenilor nemusulmani („necredincioşi”) aparţinând tuturor religiilor  (dar și musulmani care nu se conformează ideologiei „fundamentaliste”), purificarea etnică, utilizarea Sharia ca „armă de represiune” şi aplicarea „Jizya” (taxa asupra „necredincioşilor”) ca în Albania (musulmani 79,9 la sută), Qatar (77,5 la sută), Malaezia (60,4 la sută) și Bosnia (60 la sută).

               -  Dincolo de 80 la sută, intimidarea devine permanentă, opresiunea şi jihadul sunt violente şi agresive, epurarea etnică este „etatizată” mergând până la genocid. Fundamentaliştii persecută sau elimină toţi „necredincioşii” (neconvertiţii la Islam) deoarece, în viziunea lor, ţările pe care le ocupă trebuie să devină „sută la sută musulmane”, ca în Turcia (musulmani 99,8 la sută), Maroc (99 la sută), Iran (99 la sută), Liban (99 la sută), Palestina (98 la sută), Irak (97 la sută), Sudan (97 la sută), Pakistan (96,3 la sută), Egipt (95 la sută), Iordania (94 la sută), Bangladesh (90,4 la sută), Siria (90 la sută) sau Indonezia (88 la sută).

                 -   Când scopul final a fost atins şi populaţia a devenit „sută la sută musulmană”, s-ar putea presupune că asta va conduce la instaurarea „Casei Păcii” (Dar-es-Salaam) întrucât toţi locuitorii sunt musulmani, madrasele, singurele şcoli iar Coranul singurul „cuvânt” admis, aşa ca în Afganistan, Arabia Saudită, Somalia sau Yemen.

                  Ei bine, din păcate, susține Hammond, nu va fi așa pentru că în aceste ţări cei mai radicali vor exercita un control total, vor deţine puterea absolută şi îşi vor satisface „setea insaţiabilă de putere” ucigându-i pe coreligionarii lor care sunt „mai puţin radicali” decât ei!

                    Este foarte important să înţelegem că, în unele ţări cu populaţii musulmane mult sub 100 la sută (cum ar fi Franţa) oamenii trăiesc deja în enclave „sută la sută musulmane” după normele Sharia, poliţia naţională franceză neintrând în interiorul acestora, fapt sesizat de mulți observatori occidentali!

                 În aceste spații nu există nici jurisdicţie de stat, nici şcoli, nici facilităţi religioase nemusulmane, copiii frecventând doar madrasa și învaţând doar Coranul. În aceste adevărate „ghetouri” simplul fapt de a avea contacte cu „necredincioşii” poate atrage pedeapsa cu moartea, imamii şi extremiştii exercitând practic mai multă putere decât autorităţile alese ale statului şi decât forţele de poliţie!

                 În final autorul cărții abordând aspectul demografic atenționează că dacă astăzi musulmanii constituie doar 28 la sută din populaţia lumii, prin foarte crescuta rată a natalităţii lor, care o depăşeşte cu mult pe cea a creştinilor, hinduşilor, budiştilor sau evreilor, aceștia vor depăşi 50 la sută din populaţia lumii până la sfârşitul secolului actual!

  

Florin-Vasile ȘOMLEA

- politolog -