Cluj-Napoca, 2 iunie 2018

CCR, decizii după ureche

                Am trăit să o vedem și pe asta: Curtea Constituțională a României excedând prevederile Constituției !!!

                  Răspunzând unor comenzi politice periculoase pentru ideea statului de drept această importantă instituție, condusă azi de Valer Dorneanu, fost membru PSD, a demonstrat că se află departe de misiunea pe care i-a trasat-o însăși legea fundamentală a țării și anume de a o apăra, în litera și spiritul ei, transformându-se într-o  unealtă docilă a coruptei puteri actuale.

                 Cu șase voturi la trei, CCR a hotărât, nici mai mult, nici mai puțin, că președintele României „este obligat” să execute „ordinul” ministrului Justiției de a o demite pe șefa DNA, Laura Codruța Kövesi.

                  Totodată, aceeași CCR, pentru ca „tacâmul să fie complet”, i-a mai „trasat” șefului statului o „linie directoare” văduvindu-l de prerogativa constituțională de numire a procurorilor, pasând acest drept aceluiași ministru al Justiției!

                  După aceste două „isprăvi” de ultimă  oră, CCR apare în ochii  publicului ca o „instanță infailibilă” situată deasupra legii care, vorba cuiva, și-a propus să-l transforme pe Klaus Iohannis într-un „simplu funcționar public” a cărui misiune să fie aceea de a lua act de ceea ce hotărăsc legislativul și executivul. Grav, foarte grav!

                 S-a tot vorbit, și încă se mai vorbește, despre filosofia statului de drept întemeiat pe principiul, atât de eficient peste Atlantic, „checks and balances”.

                 În traducere, asta ar presupune separarea, echilibrul și controlul reciproc al puterilor legislativă, executivă și judecătorească.

               

    Dacă primele două, de bine, de rău, se mai regăsesc, pe ici, pe colo, ultimul lipsește cu desăvârșire la noi. Dacă ar fi existat, atunci CCR ar fi putut fi trasă la răspundere pentru încălcarea Constituției. Așa însă, membrii acesteia își pot vedea liniștiți de treabă fără a păți nimic!

                 Asta pe deoparte. Pe de altă parte ar fi de subliniat un „mic detaliu” care își  importanța lui: CCR s-a transformat peste noapte dintr-un arbitru obiectiv al vieții politice, așa cum a consacrat-o textul constituțional, într-un actor al acesteia, ceea ce este de nepermis!

                Prin trecerea numirii procurorilor din zona Președinției (unde titularul este, pe durata mandatului, persoană nepolitică!) în cea a ministrului Justiției (persoană politică) reprezintă o formă evidentă de politizare a acțiunilor instanțelor.

                  Ca să nu mai vorbim despre eludarea legitimității democratice a șefului statului, ales de către electorat în urma a milioane de voturi exprimate, și punerea pe piedestal a unui politician devenit ministru prin votul unei majorități parlamentare discutabile!

                Poate că prestația lamentabilă de dată recentă a CCR își are explicația în însăși  modalitatea constituirii ei, aceasta fiind rezultatul numirii celor nouă membri, trei de către Parlament, trei de către guvern și trei de către Președinție.

                Aici ar trebui făcut ceva, ar trebui schimbate lucrurile!

            Una peste alta, deciziile CCR care favorizează asaltul de vreun an și ceva al actualei puteri asupra Justiției, aruncă țara în urmă cu patrusprezece ani, în perioada în care România își punea la punct dosarul de aderare la Uniunea Europeană.

               Și pentru că veni vorba despre Uniunea Europeană, trebuie spus că criticile de la Bruxelles nu au întârziat să apară dând apă la moară celor care s-au pronunțat în favoarea menținerii MCV-ului pentru țara noastră.

                 Despre consecințele politice ale „răsucirii pe călcâie” a CCR-ului vom vorbi cu altă ocazie, pentru că „distracția” de abia acum începe! 

 Florin-Vasile ȘOMLEA

–politolog și analist geopolitic–