Cluj-Napoca, 16 octombrie 2015

Lungul drum al democrației interne în PSD

În definirea partidului politic, „actorul colectiv” al vieții în democrația modernă, se regăsesc desigur numeroase formulări.

Dintre acestea, pentru subiectul de față, m-am oprit asupra celor care îi aparțin francezului Maurice Duverger care, analizând cu scrupulozitate „arhitectura” partidului democratic în lucrarea sa „Les partis politiques”, sublinia importanța moțiunilor în interiorul formațiunilor politice și a concurenței dintre acestea în momentele „cruciale” ale existenței lor, așa cum sunt percepute alegerilor interne.

În completarea celor de mai sus, un autor autohton pe care l-am mai invocat, Daniel Barbu, evaluând critic sistemul politic românesc pe latura organizării și funcționării partidelor, sublinia lipsa de conținut democratic intern a acestora!

Pornind de la cele două abordări ne putem da seama mai bine despre „cât de democratice” sunt partidele noastre și ce viitor are democrația lor internă (în cazul în care există așa ceva!).

Acum câteva luni, PSD-ul, ca urmare a demisiei din funcție a lui Victor Ponta, își alegea președintele interimar în persoana lui Liviu Dragnea. Timpul a trecut cu repeziciune și iată-ne acum în săptămâna premergătoare Congresului social-democraților.

În așteptarea evenimentului respectiv mi-au atras atenția două „noutăți”, prima și cea mai importantă fiind cea legată de modalitatea alegerii președintelui formațiunii.

În mod atipic, noul lider al pesediștilor a fost votat direct și secret de către totalitatea membrilor de partid cu o săptămână înainte în organizațiile teritoriale (!?), pe baza unei hotărâri mai vechi a conducerii sale centrale, la dorința liderului de atunci, Victor Ponta, tocmai în virtutea ideii de consolidare a puterii politice a acestuia.

Numai că, vorba aceea, „Nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește!”, beneficiarul fiind Liviu Dragnea.

A doua noutate ține de intenția președintelui (deja) ales de a „separa apele” în partid, în sensul eliminării cumulului de funcții și a „debarasării” formațiunii pesediste de balastul etichetărilor de „partid al corupților” și de „moștenitor al PCR-ului”.

Majoritatea observatorilor obiectivi ai evenimentului menționat mai sus au adus critici, atât procedurii de alegere a liderului (acuzând faptul de a nu fi existat nici măcar un contracandidat la șefia partidului), cât și noului președinte însuși, văzut de către unii ca fiind nimic altceva decât un „neocomunist întârziat”!

În ceea ce privește formațiunea de guvernământ, ceea ce le-a atras atenția acestora a fost lipsa de progrese în reformarea internă, după  modelul partidelor democratice, și incapacitatea cronică a PSD-ului de a deveni cu adevărat un partid de „stânga”!

Dincolo de argumentele pro sau contra, lucrul cert e acela că PSD-ul marchează cu ocazia acestui Congres al său, o nouă etapă negativă în ceea ce privește democrația internă, dacă e să ne raportăm la standardele consacrate din domeniu.

Din păcate, ceea ce vedem la partidul de guvernământ se regăsește în aproape toate formațiunile politice românești și acest lucru nu poate să ne bucure.

În concluzie, dacă facem abstracție de retorica bombastică a celor care se află în fruntea pesediștilor, ceea ce se întâmplă în această formațiune politică în ultimele zile e foarte departe de modelul democrației partizane și îi dă dreptate lui Daniel Barbu!

Florin-Vasile ȘOMLEA

- politolog -