Cluj-Napoca, 9 octombrie 2015

Europa „celor două viziuni”

Printre multe altele „criza refugiaților” a scos la suprafață abordările diferite ale Vestului, respectiv Estului Uniunii Europene, care merg până la antagonism, reliefând, dincolo de orice previziune anterioară, un lucru clar ca „bună ziua” și anume faptul că, avem o Europă „cu două viziuni”: pe de-o parte Europa „federalistă”, a abordării cosmopolite, multi și interculturale, de cealaltă parte,  Europa „confederalistă”, a abordării statal-naționale și tradiționaliste.

Dacă în prima intră, alături de cei doi „piloni” Franța și Germania, cvasitotalitatea statelor occidentale, în cea de-a doua se regăsesc, alături de Grecia, țările care au cunoscut rigorile aspre ale comunismului postbelic, între care și România.

Europa „celor două viziuni” este în același timp și  Europa „celor două viteze” dar și a „celor două perspective”!

Acest lucru ni-l demonstrează și recentele declarații ale liderilor celor doi „piloni” comunitari amintiți François Hollande, respectiv Angela Merkel, în antiteză cu cele mai vechi ale unora dintre conducătorii est-europeni, precum Viktor Orban.  

În timp ce liderii politici din prima categorie se arată „dezamăgiți” de poziția „refractară” a colegilor estici care, nu-i așa, „nu au înțeles esența construcției europene” bazată pe „acceptarea efectelor globalizării” asupra continentului nostru (Merkel), atenționând că reîntoarcerea la „noțiunile depășite ale granițelor naționale” ar putea însemna „sfârșitul Uniunii” și „pericolul revenirii la confruntările naționaliste” (Hollande), răsăritenii accentuează asupra „caracterului arbitrar” și „dictatorial” al impunerii unor „măsuri abuzive”, precum așa-numitele „cote obligatorii” de „refugiați”!

*

Pornind de la cele de mai sus, e limpede pentru orice observator atent faptul că estul continentului nu își asumă viziunea „pilonilor” având ca fundament, spun unii, proiectul Pan-Europei lui Coudenhove-Kalergi.

Despre ce este vorba voi încerca să prezint într-o foarte scurtă descriere în cele ce urmează.

Nume cunoscut, mai cu seamă în mediul universitar, Richard von Coudenhove-Kalergi este considerat cel mai important „filosof” al construcției europene și, deloc întâmplător, el se regăsește în denumirea unei distincții importante a Bruxelles-ului, „Premiul Kalergi”, acordată la fiecare doi ani politicienilor care excelează în aplicarea „cu consecvență” a principiilor statuate de acesta (ca o mențiune, între cei care l-au primit se numără și actualul cancelar german Angela Merkel).

Ideile lui Coudenhove-Kalergi, care stau la fundamentul Uniunii alături de cele ale lui Jean Monnet, Robert Schuman, Alcide de Gasperi sau Konrad Adenauer, se regăsesc în lucrarea sa „Pan-Europa”, apărută în anul 1923.

În viziunea acestuia, „Europa Unită” trebuia să devină o „fraternitate umană” care împărtășește viziuni comune, moștenitoare a unei bogate culturi și mari istorii, care nu va putea să supraviețuiască vicisitudinilor vremii decât dacă va ști să îmbine „armonios” particularitățile și interesele tuturor popoarelor de pe continent.

Coudenhove-Kalergi aprecia că rejectarea oricăror prejudecati naționaliste, apărarea libertăților și consolidarea păcii sunt, alături de reconcilierea dintre Franța și Germania, „pietrele de temelie” ale viitoarei unități europene.

Până aici toate bune și frumoase!

Numai că, detractorii de ieri și de azi ai viziunii sale din „Pan-Europa”, invocă o altă lucrare care îi aparține și anume „Idealismul practic”, apărută tot în anii interbelici, văzută ca un manifest-proiect „antinațional”, federalist și rasial care vizează Europa viitorului într-o formulă mai puțin plăcută.

În această abordare, de factură „literară”, Coudenhove-Kalergi, temător, cum spuneam, față de naționalism, pe care îl considera ca fiind „sursa tuturor relelor”, afirma că „omul  Pan-Europei” trebuie să fie unul rezultat din procesul de metisare al europenilor cu asiaticii și africanii, un „om nou”, despovărat de moștenirea culturală „naționalistă”, specifică europenilor „clasici”, asemănător „egipteanului din antichitate” (!?).

Știind toate acestea, nu puțini sunt cei care și-au pus întrebarea dacă nu cumva ceea ce vedem că se întâmplă acum ar putea fi începutul concretizării acestui „plan” prin procesul în plină desfășurare al migrării spre bătrânul continent a refugiaților din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, atât de îngăduitor privită și pe alocuri chiar stimulată de declarațiile unora dintre liderii occidentali, precum cancelarul german Merkel ?! Greu de spus!

Amenințările președintelui francez, ale cancelarului german sau ale președintelui Comisiei Europene (voalate sau directe), la adresa țărilor „refractare” din estul Uniunii, mergând până la aceea legată de „excomunicare”, ar părea să confirme suspiciunile detractorilor viziunii europene a lui Kalergi.

*

Spun asta întrucât în sprijinul acestora par a veni și declarațiile publice de ultimă oră venite de la Strasbourg ale Angelei Merkel și François Hollande.

„Deranjată” de argumentațiile oponenților acceptării „cotelor obligatorii”, doamna Merkel menționa în plenul Parlamentului European, unde se afla împreună cu preşedintele francez, faptul că legislaţia europeană în materie de azil este „depăşită”, fiind necesară o schimbare a acesteia. Mai concret, afirma aceasta, „regulile Dublin”, prin care refugiaţii ar trebui să ceară azil în prima ţară din UE în care au pătruns, ar fi devenit „inutilizabile” în contextul generat de exodul masiv de populație dinafara Europei.

Conform cancelarului german, vina ar fi a Europei (adică a Bruxelles-ului) care „nu a estimat corect” amploarea tragediilor din Orientul Mijlociu şi din Africa, ce au declanşat „cea mai gravă criză a imigraţiei în Europa de după 1945”!

Împreună cu preşedintele francez, ea a pledat cu această ocazie în favoarea unei „noi proceduri de repartizare echitabilă” a „refugiaţilor” între „toate statele membre” (asta în contextul în care migranții își exprimaseră „din start” opțiunea lor fermă de a se stabili în Germania, Franța sau Suedia!).

Completând pledoaria lui Merkel, președintele Hollande a întărit ultima afirmație a acesteia afirmând că Uniunea Europeană a „întârziat să evalueze cu luciditate” amploarea tragediilor umane din proximitatea  Europei, ajungându-se la această „gravă criză”, la care, între noi fie vorba, Parisul a contribuit direct prin susținerea „primăverii arabe” din Egipt, Libia și Siria! Și asta fără a avea vreun mandat din partea ONU!

Prin cele declarate în capitala Alsaciei, cei doi lideri occidentali au recunoscut indirect faptul că presiunile lor legate de acceptarea migranților (fără ca cei mai mulți dintre aceștia să aibă acte de identitate!?!) în spațiul Uniunii și de „relocare” a lor în toate țările membre (prin invocarea principiului solidarității comunitare) sunt ilegale prin raportare la prevederile actuale în domeniu ale Bruxelles-ului!

Cu alte cuvinte, după ce au contribuit la crearea tensiunilor din Orientul Mijlociu și Africa de Nord (fără a-i întreba pe estici dacă sunt sau nu de acord cu aceasta), acum, la momentul „scadenței”, occidentalii „se prefac că plouă” încearcând să impună întregii Uniuni voința lor recurgând pentru asta la folosirea  unor „argumente” cu totul inadecvate și în plus și ilegale!

Ciudat mod de a gândi, nu vi se pare ?!

Asta fără a mai vorbi despre faptul că, așa după cum declara președintele francez, ne aflăm „doar la începutul acestui exod masiv” spre Europa iar „numărul migranților nu poate fi estimat de nimeni” (sic!).

În concluzie, ne putem întreba, să fie o întâmplare insistența cu care Franța și Germania „forțează nota”, mergându-se până la amenințări la adresa statelor „rebele” sau ne aflăm într-un moment crucial al unui plan bine ticluit, greu de descifrat azi ?!

Dacă într-adevăr în spatele acestui plan se găsesc ideile lui Coudenhove-Kalergi atunci ar mai fi de adăugat un lucru și anume că ceea ce nu a știut „filosoful” paneuropenismului (sau, poate, nu l-a interesat acest aspect, cine știe?!) este că musulmanii, până și cei născuți în comunitățile europene, nu pot și nu se lasă „integrați”, fiind refractari la orice formă de „afectare” de ordin cultural!

Așa după cum e cunoscut din istorie, Islamul a fost promovat prin violență încă de la începuturile sale iar prezentarea mai recentă a acestuia ca fiind o „religie a păcii” este „o poveste de adormit copiii”, fără acoperire pentru orice persoană serioasă care a citit Coranul sau care are un minim discernământ!

Încercările unora de a susține faptul că „doar fundamentaliștii islamici ar fi periculoși” este o chestiune falsă, în condițiile în care, „a fi musulman” presupune supunere față de Sharia și Hadith (consemnarea faptelor și spuselor Profetului), precum și promovarea prin Jihad permanent (deci pe toată durata vieții!) a valorilor islamice (chiar cu riscul morții!).

Prin urmare, apare evident, pentru oricine vrea să vadă asta, că nu numai „fundamentaliștii” sunt de neintegrat, ci și restul musulmanilor!

Dincolo de orice speculație legată de subiectul de față, un lucru este cât se poate de limpede: Uniunea Europeană se găsește în fața unor provocări de care depinde viitorul ei politic! Iar de felul în care va fi rezolvată „criza refugiaților” va depinde răspunsul la întrebarea legată de destinul construcției europene!

P.S. – Parcă pentru a confirma afirmația legată de dedesubturile „crizei refugiaților” la 8 octombrie 2015, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avertiza la rândul lui cu ocazia unei  conferințe de presă desfășurate la Passau (în sudul Germaniei), unde a vizitat o tabără de migranți că, citez: „Această criză a refugiaților va dura un anumit număr de ani. Nu îmi fac iluzia că ceea ce trăim în prezent va deveni rapid de domeniul trecutului.”.

„Trebuie să spunem oamenilor că nu este ceva trecător sau provizoriu și că va trebui să trăim mult timp cu această problemă”, a completat șefului executivului de la Bruxelles, susținând că „refugiații” veniți în Europa „vor contribui la bunăstarea continentului”, pentru că „cel care fuge nu este un leneș, ci un om care ia decizii și își asumă riscuri” (sic!).

În încheiere el a recunoscut totuși că, pe termen lung, această criză nu va fi depășită „dacă la nivelul comunității internaționale nu se vor lua măsuri pentru o lume mai justă”!

         

Florin-Vasile ȘOMLEA

- politolog -