Cluj-Napoca, 27 august 2014

„Dreapta” are un singur candidat: Klaus Iohannis!

   Ultima lună a adus cu sine limpezirea situației în zona „dreptei” politice din România sub aspectul coagulării acesteia și în ceea ce privește stabilirea candidatului la funcția supremă în stat.

Într-o succintă recapitulare așa după cum este cunoscut, după consumarea alegerilor europarlamentare din luna mai anul curent, cele două partide importante ale zonei de „dreapta”, PNL și PDL, au demarat negocierile în vederea stabilirii traseului și condițiilor unificării lor într-o „mare formațiune politică”, afiliată în plan continental Partidului Popular European iar la nivel global Internaționalei Centrist-Democrate (fostă „Creștin-Democrată”).

Pe traseul unificării acestora au apărut și două formațiuni mai mici, Forța Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu și Inițiativa România Liberală (IRL) a lui Andrei Chiliman, ambele „înghițite” înaintea „congresului unificării dreptei” de către PDL, acolo unde vara a fost mai puțin agitată.

De partea cealaltă, în PNL, apele au fost mai puțin liniștite în condițiile în care demisionatul lider Crin Antonescu a revenit intrând în cursa internă pentru stabilirea candidatului la Președinția României la concurență cu Klaus Iohannis, fapt care a necesitat recurgerea la sondajele de opinie. Finalul, oarecum previzibil, a dat câștig de cauză primarului Sibiului.

Tot atunci a avut loc și plecarea din partid a lui Călin Popescu Tăriceanu care, nemulțumit de destructurarea USL-ului, s-a raliat lui Victor Ponta, fapt care l-a ajutat să-și păstreze funcția de președinte al Senatului României. Încercarea sa de a încropi o formațiune politică nu a dat însă roade nici până la această oră!

Congresul comun al celor două partide, desfășurat la 26 iulie 2014 la București, a consfințit fuziunea lor sub numele Partidul Național Liberal.

Luând în calcul unele dificultăți, inerente procesului de unificare, cele două formațiuni politice au convenit ca până la fuziunea lor efectivă într-un singur partid, programată pentru ianuarie 2015, să opteze pentru formula unei alianțe politice și electorale denumite Alianța Creștin-Liberală PNL-PDL, ca vehicul electoral al candidatului lor comun pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, desemnat tot în urma unor cercetări sociologice.

În cursa pentru stabilirea acestuia s-au înscris Klaus Iohannis din partea vechilor liberali și fostul ministru al Justiției Cătălin Predoiu, din partea democrat-liberalilor, câștigător fiind și de astă dată Iohannis.

Pe parcurs, pe culoarul „dreptei” au apărut și alte nume cu pretenția de a o reprezenta în cursa pentru Cotroceni: omul de afaceri Viorel Cataramă, Monica Macovei (europarlamentar), Cristian Diaconescu (PMP) și „iepurele” pesedist Călin Popescu Tăriceanu.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici! Într-un final, proaspăta șefă a PMP-ului Elena Udrea, după ce l-a „descalificat” pe Cristian Diaconescu din calitatea de „prezidențiabil” al formațiunii, și-a validat propria candidatură sub privirile admirative ale lui Traian Băsescu, evident tot în contextul audodeclarat al reprezentării „dreptei”!

Oare ce să mai înțeleagă omul din toată această îmbulzeală de candidați la „prezidențiale” de pe „dreapta”, s-ar putea întreba mirați unii?!

Răspunsul la întrebare nu e greu de dat întrucât diferența dintre autentic și fals este la îndemâna fiecăruia!

În plus nu e suficient să te autodeclari „de dreapta” mai trebuie și să ai cu ce să justifici pretenția respectivă! Oamenii pot să spună multe despre ei înșiși dar dincolo de asta mai trebuie ca și datele lor personale să le susțină afirmațiile!

Și apoi una este să ai șanse reale de reușită și alta e să „te umfli în pene”, cum s-ar zice, doar pentru a impresiona!

Or, până una-alta, în virtutea adevărului și conform sondajelor de până acum, singurul care întrunește ambele condiții este Klaus Iohannis, candidatul Alianței Creștin-Liberale! 

                                              Florin-Vasile ȘOMLEA

                                                     - analist politic - 

Cluj-Napoca, 9 august 2014 

O temă falsă: „antibăsismul”!

În țările cu o democrație consolidată (din păcate pentru noi, nu e cazul României!) în anii „electorali”, așa cum este 2014, protagoniștii (partide sau candidați indivduali) aflați în cursa pentru câștigarea simpatiei și a voturilor publicului vin cu proiecte de interes major pentru societate, cu teme reale care țin de „agenda” cetățeanului.

A proceda ca atare reprezintă probe de seriozitate și totodată forme de respect față de cei cărora aceștia li se adresează, adică alegătorilor.

Din păcate, la noi arareori s-a întâmplat așa!

Începând chiar cu primele alegeri generale, cele din 20 mai 1990, temele reale ale țării au fost substituite cu „surogate” și, întrucât metoda a „prins” în ceea ce-i privește pe cei chemați la urne, și următoarele confruntări electorale au cunoscut (chiar dacă într-o formă diminuată) continuarea acestei practici regretabile și, în egală măsură, contraproductive pentru societate.

Fie că place unora, fie că nu, principalul promotor al acestei metode au fost FSN-ul și urmașul său „de drept” de azi, Partidul Social Democrat!

Mutând discuția mai aproape de zilele noastre, în urmă cu câțiva ani, actualul partid de guvernământ și aliații săi de atunci (aflați în opoziție) au abordat cu succes tema „pericolului” pentru democrația românească reprezentat de „regimul Băsescu” mobilizând resurse umane și de imagine pentru combaterea actualului șef al statului.

A fost momentul de „consacrare” al unui nou termen în discursul politic românesc: „antibăsismul”!

Așa după cum ne aducem aminte cu toții, apogeul acestor acțiuni a fost atins în vara lui 2012, atunci când Traian Băsescu a fost suspendat din funcția de președinte pentru a doua oară în cei zece ani de mandat!

Tema „antibăsismului” s-a dovedit a fi o soluție excelentă la momentul respectiv și chiar dacă șeful statului a rămas într-un final în funcție ea a avut o contribuție majoră în asigurarea unui scor electoral de invidiat la scrutinul parlamentar din noiembrie 2012 pentru PSD și aliații acestuia, grupați sub stindardul USL-ului.

De ce a fost folosit și de ce este invocat și acum „antibăsismul”? 

Pentru că este eficient în campaniile electorale fără a face vreun efort prea mare!

Întrebarea pe care ar trebui să și-o pună lumea este în ce măsură mai reprezintă un „pericol” pentru pesediști numele actualului șef al statului? Dacă ar fi corecți, aceștia ar trebui să recunoască faptul că lupta lor cu „băsismul” este în acest moment o chestiune fără acoperire!

De ce? Pur și simplu pentru că așa este!

După cum o indică atât rezultatele alegerilor europarlamentare din mai, când Băsescu, deși s-a implicat „pe față” în campanie de partea PMP-ului, nu a reușit să aducă avantajul sperat pentru partidul său de suflet, cât și sondajele de opinie de dată recentă, actualul titular al Palatului Cotroceni nu mai are popularitatea de care dispunea cu ani în urmă!

Prin urmare, a folosi „antibăsismul” în spațiul public nu reprezintă altceva decât o „șmecherie” ieftină, o exagerare voită izvorâtă probabil și din ura mai veche la adresa celui vizat, dar în mod sigur utilă în continuare pentru distragerea atenției românilor de la temele serioase precum dezvoltarea economică, creșterea nivelului de trai și altele asemenea!

Desigur, poate că într-un fel tema „antibăsismului” îi folosește și celui vizat, adică lui Traian Băsescu, care se vede astfel „reinventat” de adversarii săi și readus în prim-planul atenției publice, dar în mod sigur nu folosește adevărului!

Legat de „antibăsism” ar mai fi de comentat ceva și anume instrumentarea mai subtilă regăsită în spațiul public care ține de definirea perioadei ultimilor zece ani cu sintagma „regimul Băsescu”.

Normal aceasta ar fi trebuit să fie denumită perioada „administrației Băsescu”, așa după cum se întâmplă în orice țară democratică.

De ce spun asta? Deoarece, în cadrul statuării lor „clasice”, „regimurile politice” pot fi democratice, autoritare sau totalitare iar în ceea ce privește regimul democratic, perioadele de gestiune curentă a treburilor publice poartă numele titularilor.

Așa se explică de ce în țările occidentale am auzit de „administrația Clinton”, „administrația Bush” sau „administrația Obama” (în SUA), de „administrația Sarkozy” sau „administrația Hollande” (în Franța) sau de „administrația Kohl” și „administrația Merkel” (în Germania), ca să dau doar câteva exemple.

Utilizarea, voit eronată, a termenului „regim” de către adversarii lui Băsescu pentru perioada în care acesta și-a exercitat funcția de șef al statului ar putea fi explicată prin dorința de a da o mai mare greutate celor care i s-au împotrivit, adică PSD-ului și aliaților săi!

Florin-Vasile ȘOMLEA

                                                                   - politolog -

Cluj-Napoca, 4 august 2014

Victor Ponta e disperat...

         Afirmam într-un articol recent că ceea ce trebuie avut în vedere de către publicul românesc în acest an electoral, foarte important, este manipularea la care va fi supus de către deținătorii puterii politice, în speță de către PSD și aliații acestuia.

Mai atrăgeam atenția asupra faptului că liderul social-democraților Victor Ponta și-a angajat oameni specializați în instrumentarea manipulării publice și îl menționam ca atare pe Bogdan Teodorescu, binecunoscut din emisiunile unor televiziuni private cu acoperire națională.

Ceea ce nu am spus însă este faptul că nu cu mult timp în urmă stafful „consilierilor” lui  s-a îmbogățit cu încă trei nume „cu greutate” venite tocmai de peste Ocean.

Și cu toate aceste măsuri „preventive” luate, ultimele săptămâni au fost nu tocmai plăcute pentru actualul prim-ministru și candidat la șefia statului!

Motivele ar fi mai multe și în cele ce urmează am să le trec în revistă pe cele mai importante.

Primul lucru care l-a alertat serios pe premier a fost un sondaj de opinie, efectuat recent de către BCS la comanda Fundației „Mișcarea Populară”, a contracandidatului la Președinție Cristian Diaconescu, în care, pentru prima oară, Klaus Iohannis îl devansează pe Ponta în intenția de vot a alegătorilor români (scor 50,4 la sută la 49,6 la sută)!

Al doilea lucru neplăcut pentru premier a constat în concretizarea unificării dreptei prin joncțiunea PNL-PDL și apariția Alianței Creștin-Liberale (ACL), „diversiunea Tăriceanu-Partidul Liberal Reformist” neavând efectul scontat de către pesedist.

Cuprins de îngrijorare, liderul social-democrat a trecut la o treabă mai „serioasă” și după nominalizarea sa previzibilă ca „prezidențiabil” al USD-ului a scos de la naftalină „arme” din „arsenalul” mai vechi al propagandei electorale din „anii de glorie” ai predecesorilor săi Ion Iliescu și Adrian Năstase: naționalismul primitiv, românismul exclusivist și ortodoxismul de paradă!

Prin acestea și prin felul în care se afișează în public premierul se apropie tot mai mult de profilul lui Putin și se îndepărtează de cel al liderilor occidentali!

Dar nu numai atât! Grăbindu-se acesta a anunțat înainte de vreme măsuri guvernamentale care țin de ceea ce se numește mita electorală. Despre ce e vorba?

Pentru a „îndulci” percepția publică a prestației guvernului el a promis că toate sumele pe care le va economisi vor fi alocate la rectificarea viitoare Sănătății şi Educaţiei, două domenii aflate de mai multă vreme „în suferință” sub aspectul preocupărilor celor aflați la putere!

În virtutea aceleiași abordări „șmecherești”, prin vocea ministrului Muncii, premierul a anunțat la 1 august 2014 că „se pregătește” un act normativ prin care „anumite categorii sociale” vor fi amnistiate fiscal.

Mai exact asta înseamnă că funcționarii care recent au calculat greșit pensiile vor suporta consecințele faptelor lor în timp ce pensionarii care ar trebui să returneze banii vor fi scutiți de acest efort financiar reparator (!).

Totodată, în conformitate cu cele relatate recent în Evenimentul Zilei, un număr de 12 400 de mame care au obținut venituri în perioada concediului de creștere a copilului deși, se menționează în ziar, legea nu le dădea acest drept, vor fi la rândul lor amnistiate fiscal!

Ba mai mult decât atât, ordonanța pe care Ministerul Muncii vrea să o elaboreze va permite mamelor să obțină de aici înainte venituri suplimentare de maximum 1 500 de lei în perioada concediului de maternitate!

Or fi cele de mai sus „măsuri social-democrate” numai că, în conformitate cu aceeași sursă de presă, „gaura” de la bugetul Ministerului Muncii este de 15 milioane de lei în cazul mamelor și de 100 de milioane de lei în cazul pensionarilor!

Și cu toate acestea, pentru consolarea și „liniștea noastră”, ministrul Muncii ne-a explicat că bugetul pe 2014 „nu va fi afectat” (sic!).

Dincolo de retorica oficială în ambele cazuri avem de-a face cu gesturi care se constituie în mită electorală din bani publici.

Sunt convins că în perioada care vine vor urma altele asemenea pentru că nu-i așa, ce nu face omul pentru binele semenilor săi până își atinge scopul ?!

Toate la un loc întregesc imaginea unui Victor Ponta disperat care, dincolo de aparențe, se teme de viitor simțindu-și pus în primejdie planul de a ajunge „în fruntea bucatelor”.

În această „cheie” trebuie văzute acțiunile sale din ultima vreme!

                                                     

                                                     Florin-Vasile ȘOMLEA

                  - politolog -