Cluj-Napoca, 25 septembrie 2017

Observații cu privire la alegerile parlamentare din Germania

             Duminică, 24 septembrie 2017, au avut loc alegerile pentru noul Bundestag (camera inferioară a Parlamentului de la Berlin) așteptate cu mare interes de către toată lumea.

             Rezultatele definitive ale acestora sunt, în mare, conforme cu estimările cercetărilor sociologice, formațiunea Angelei Merkel, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), clasându-se pe primul loc cu 33 la sută (cu 8,5 mai puțin decât la scrutinul din 2013), la o distanță apreciabilă de locul al doilea ocupat de Partidul Social-Democrat (SPD) condus de Martin Schulz (numai 20,5 la sută, în scădere cu 5,2).

              „Surpriza” acestui scrutin este dată de apariția pe locul al treilea a Alternativei pentru Germania (AfD) care, cu cele aproape 13 procente, accesează legislativul, fiind pentru prima oară, în istoria postbelică a țării de pe Rin, când o formațiune de dreapta naționalistă reușește acest lucru!

              Ca elemente de noutate ar mai fi de menționat revenirea în Bundestag a liberalilor din Partidul Liber-Democrat (FDP), „partidul balama” al Germaniei de după al doilea război mondial, cu 10,7 la sută (un spor de 5,9 față de 2013, când ratase intrarea în legislativ) și scorul foarte slab înregistrat de SPD, fapt care l-a făcut pe liderul Schulz să anunțe de pe acum ieșirea din „Marea Coaliție” cu alianța conservatoare CDU-CSU și trecerea în opoziție pentru perioada următoare.

               În afara formațiunilor menționate au mai intrat în legislativ „Die Linke” (stânga radicală), care a obținut 9,2 la sută (un plus de 0,6) și ecologiștii din Alianța 90/Verzii cu 8,9 la sută (un plus de 0,5).

             Așa după cum sublinia Agerpres, viitorul Bundestag va avea un număr record de deputați, 709, față de 630 actuali! Această creștere se explică prin sistemul electoral proporțional complex din Germania care ajunge periodic să redistribuie, la finalul numărării, mandate suplimentare tuturor formațiunilor reprezentate.

                Având în vedere acest din urmă aspect mi-am propus să fac o scurtă trecere în revistă a caracteristicilor alegerilor parlamentare la care tocmai am asistat.

               Prima ar fi aceea că fiecare din cei 61,5 milioane de alegători germani dispune de două voturi pentru alegerea deputaților, al căror cuantum minim este fixat la 598, numărul exact al acestora fiind cunoscut însă numai la încheierea fiecărui scrutin.

              Jumătate din locuri (299) sunt atribuite printr-un scrutin uninominal direct la nivel de circumscripții electorale. Candidatul plasat primul, chiar dacă nu are 50 la sută din voturi, este ales, ceea ce, în mod tradițional, favorizează marile partide, în condițiile în care formațiunile mici nu au, de regulă, decât foarte puțini deputați aleși direct.

               Electorii mai dispun de un al doilea vot pe care îl atribuie unei liste de partid în fiecare land. Aici intervine sistemul proporțional, introdus la sugestia Aliaților după război, cu un prag minim de 5 la sută din voturi pentru intrarea în Bundestag. Motivul a fost acela de a se evita revenirea la putere a totalitarismului.

                 Acest al doilea vot are o mare importanță întrucât scorul obținut de fiecare partid în fiecare land va determina în mare parte numărul de aleși trimiși în final în camera inferioară, printr-un sistem de calcul complicat.

                Deși alegătorii pot vota de două ori pentru același partid ei optează adeseori pentru a nu face asta deoarece, fiind conduși de coaliții politice, încearcă să le influențeze în ceea ce privește compoziția.

*

                  Acestea fiind „datele problemei” este limpede că alianța CDU-CSU o va impune pentru încă patru ani drept cancelar pe Angela Merkel fără a avea prea mari emoții, cel mai probabil conservatorii antrenându-i la guvernare pe liberali, aliații lor mai vechi, și pe ecologiști. Este o performanță greu de egalat, Merkel fiind la al patrulea mandat consecutiv!

              Chiar dacă popularitatea ei este în scădere, dovezi în acest sens fiind faptul că a fost huiduită în anumite mitinguri electorale și acuzată de „trădare” pentru că a permis intrarea în Germania a circa 1 milion de migranți musulmani în ultimii doi ani precum și pierderea alegerilor de duminică în fața AfD-ului în chiar propria circumscripție Mecklenburg-Pomerania din partea răsăriteană a țării, Angela Merkel rămâne, la cei 63 de ani ai săi, cel mai redutabil politician de la Berlin!

                  În continuare am să spun câteva lucruri despre „surpriza” acestui scrutin, Alternativa pentru Germania (AfD). Etichetată ca „naționalist-populistă”, „de extremă dreapta” și „neonazistă”, această formațiune este în realitate doar naționalistă și antimigraționistă islamică! Aceasta rezultă din însuși programul ei politic pe care am avut curiozitatea să îl parcurg pe siteul propriu și pe care îl poate accesa oricine dorește să se lămurească cum stau lucrurile.

                 Ideile de bază ale acestui program fac trimitere spre „interesele națiunii germane” (printre care, solicitarea ca Germania să devină membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU), spre apărarea valorilor creștinismului (fapt care atestă gratuitatea „gratulării” AfD-ului ca fiind „neonazist” în condițiile în care, după cum este cunoscut de către cei familarizați cu ideologiile, nazismul a fost promotor al neopăgânismului german - prin teoria arianismului, a „rasei superioare ariene” - profund ostil creștinismului!), spre importanța conservării tradițiilor națiunii germane, inclusiv cele de ordin cultural, spre necesitatea stopării migrației musulmanilor (în viziunea AfD „Islamul fiind incompatibil cu democrația” iar Germania trebuind să fie o țară de acceptare doar a cetățenilor din interiorul spațiului UE „compatibili din punct de vedere cultural” cu autohtonii) și spre euroscepticism (printre altele aici regăsindu-se dezacordul față de ideea unui „super-stat federal european” condus de la Bruxelles) și multe altele.

                  Unii analiști occidentali pun creșterea în popularitate a AfD-ului și pe seama deplasării CDU-ului doamnei Merkel spre centru-stânga eșichierului german și a renunțării la unele abordări ale conservatorismului politic de până de curând, loc ocupat rapid de naționaliști.

                 Ceea ce este incorect din partea majorității presei occidentale și a celei românești e faptul că lucrurile de la aceste alegeri sunt analizate prin aplicarea „dublei măsuri”.

                 Tributare mentalității promovate de viziunea „corectitudinii politice” acestea au supralicitat „pericolul” reprezentat de intrarea în Bundestag a AfD-ului (etichetat în fel și chip) prefăcându-se a nu vedea existența de ani buni, în același corp legislativ, a pericolului reprezentat de „Die Linke”, formațiune fondată, printre alții, de foștii comuniști din defunctul RDG (parte a țării unde se și află „centrul de greutate” al acesteia)!

                  Programul politic al stângii radicale, afișat cu mândrie ostentativă (având printre membrii ei marcanți pe Gregor Gysi, fiul unui fost demnitar comunist), este eminamente anticapitalist și „antimilitarist” (a se citi „antiamerican”!) fiind definit de către mulți ca unul de „extremă stânga” sau „populist de stânga”! Interesant, nu-i așa?

               Sunt exagerări ciudate cu care însă ne-am obișnuit și care nu fac decât să-i deruteze pe oamenii simpli, profitându-se de ignoranța lor, în loc de a-i ajuta să înțeleagă situația reală.

               Dar poate că acesta este și scopul așa că nu ar mai trebui să ne mirăm de nimic!

             

                        

Florin-Vasile ȘOMLEA

 - politolog și analist geopolitic -

Cluj-Napoca, 14 septembrie 2017

Ambiguitățile contrariante ale Bruxelles-ului

                La mijlocul acestei săptămâni președintele Uniunii Europene Jean-Claude Junker și-a ținut discursul anual referitor la „starea” acesteia. Am parcurs cu interes conținutul lui și am reținut mai ales lucrurile care ne interesează pe noi, precum și câteva chestiuni de ordin mai general. Am făcut-o având în vedere statutul nostru de cetățeni ai spațiului comunitar apreciind că este important să vedem ce ne așteaptă în perioada care urmează.

              Voi începe cu problemele de ordin general. Șeful executivului de la Bruxelles, după ce a menționat în treacăt „șocul Brexitului” asupra UE, a trecut în revistă „succesele” înregistrate de către noi, „europenii”, de atunci încoace, asta (poate) și pentru a-i arăta „perfidului Albion” că plecarea sa din „marea familie europeană” nu a fost resimțită prea mult!

            Care ar fi aceste „succese”? Iată-le „pe scurt”: șomajul la cel mai mic prag din ultimii nouă ani; planul de ajutorare a companiilor care a adus zeci de miliarde de euro în economia europeană și a creat sute de mii de locuri de muncă (cam puține, dacă avem în vedere populația UE care este de câteva sute de milioane!); disciplina financiară care „a avut grijă” să nu fie „omorâtă” dezvoltarea economică (sic!); încheierea acordului comercial cu Canada și a acordurilor politice cu Japonia și Mexic (la ce or fi folosind cele din urmă nu ni s-a explicat!). Și cu asta, basta!

               În continuare domnul Junker a trecut la „proiectele” avute în vedere pentru perioada următoare, presărate, pe ici, pe colo cu slogane de care noi credeam că am scăpat după prăbușirea comunismului!

                 Astfel, președintele UE a menționat că „are în vedere” trimiterea unei „scrisori de intenție” către președintele Parlamentului European în care să se regăsească planurile sale, din rândul cărora am reținut: întărirea programului comercial european; reciprocitate la ceea ce se oferă; un nou cadru pentru investițiile străine în UE –  Investments Screening – asta însemnând că dacă o firmă străină vrea să cumpere, spre exemplu, un port european sau societăți strategice din infrastructură ori IT, să nu o poată face „decât în transparență” (să înțelegem că până acum o făcea netransparent?! Asta ar fi deosebit de grav, domnule Junker!); deschiderea de negocieri cu Australia și Noua Zeelandă având ca termen de încheiere sfârșitul anului 2020.

               Pentru a „puncta” în ceea ce privește „democrația europeană” și „principiul separațiilor puterilor în stat” la nivel continental, președintele UE a ținut să sublinieze că Parlamentul European „va avea votul final” pe aceste acorduri, care vor fi realizate într-un mod „extrem de transparent”, cetățenii „având dreptul să știe ce negociază Comisia Europeană”. „- Gata cu lipsa de transparență!” a completat Junker, folosind pentru a „n”-a oară termenul respectiv, după care a invitat Consiliul UE „să facă la fel”!

              

   Cu aceeași ocazie tot șeful Comisiei Europene ne-a dezvăluit „ce fel de Europă” își dorește el: „o Europa a valorilor, mai mult decât piața unică, euro și bani” în care „libertatea, egalitatea de șanse și statul de drept” să fie la baza „scenariului ei”, fapt tradus prin „libertatea de a vorbi liber, ca cetățeni sau ziariști”, „o Uniune a egalității de șanse”, „fără consumatori de mâna a doua”. „- Nu pot accepta ca cetățenii din centrul și estul UE să cumpere produse mai proaste decât în restul UE !?!”. Aha, i-auzi domnule! Și noi, naivii, care credeam că suntem egali ca cetățeni comunitari indiferent în ce parte a continentului ne-am afla!

               Vă mulțumim domnule președinte Junker pentru faptul de a ne spune cum stau lucrurile în realitate (nu că noi n-am fi observat „câte ceva” pe parcurs)!

               Trecând la „statul de drept” (nu de „drepți”!) șeful de la Bruxelles a spus lucruri care sună plăcut, ținând să sublinieze că acesta „nu e opțional în UE” (se aude Dragnea-Tăriceanu&Co?!), „democrația fiind bazată pe compromis”, „nu pe învinși și învingători”, compromisul reprezentând „o artă de a construi poduri între noi”!

                Opțiunea fermă a domnului Junker este una pentru o „Uniune Europeană mai puternică”, care nu poate ajunge la stadiul respectiv decât dacă va fi „mai incluzivă” (probabil federală), în stare a întări apărarea granițelor sale. Protecția cetățenilor UE în ceea ce privește datele personale în societatea informatică, dreptul la proprietate intelectuală și lupta împotriva atacurilor cibernetice vor necesita, în viziunea lui, „noi reguli”, Comisia pe care o conduce propunând crearea Agenției Europene de Securitate Cibernetică.

            Dintre lucrurile care ne interesează strict pe noi am remarcat solicitarea de „a se aduce România și Bulgaria în Schengen”! „- Uau, mi-am zis, nu e rău!”. Pentru asta euro „trebuie să ajungă moneda comună a Europei Unite”, statele membre (așa cum sunt cele două mai-sus amintite) având nevoie de susținerea „unui instrument” care să le ajute la intrarea în „Zona euro”.

            Și pentru că vorbeam la început de ambiguitățile contrariante (chiar contradictorii pe alocuri!) ale discursului lui Jean-Claude Junker aș începe cu faptul că, după ce a consemnat necesitatea elaborării „unui proiect credibil” de aderare a statelor din Balcanii de Vest la Uniune, tot el a ținut să sublinieze că, citez „- Nu va exista o nouă lărgire a UE în mandatul Comisiei mele!?”(care expiră în anul 2019).

           Al doilea lucru care a sărit în ochi a fost cel legat de „situația migranților” – temă veche și indigestă pentru multă lume – cu care s-a confruntat UE în ultimii trei ani. Arătând că „s-au făcut progrese reale” reușindu-se „apărarea mai eficientă a granițelor externe”, reducerea masivă a migrației fiind consecința  acordului încheiat cu Turcia și a controlului mai bun al „fluxul” prin Mediterana, Junker a menționat necesitatea „dublării eforturilor” din partea tuturor factorilor decizionali importanți, Comisia Europeană urmând să vină cu „propuneri noi pentru întoarcerea migranților în țările de unde au venit”! Buuun, mi-am zis, iată un lucru care merită apreciat!

              Numai că, puțin mai încolo, tot el, „arătându-ne pisica”, în sensul că „Europa e un continent care îmbătrânește” (sic!), s-a dovedit a fi partizanul unei „migrații controlate” care, vezi Doamne, să compenseze acest „viitor sumbru” al îmbătrânirii.

               Așadar, în loc să acuze planningul familial, practicat cu asiduitate în UE de decenii, vinovat de scăderea natalității europene și de „îmbătrânirea continentului” gestionat de Bruxelles și să-și propună o „schimbare de macaz”, în sensul încurajării și susținerii materiale a revenirii la o natalitate eficientă, președintele UE o dă înainte cu soluția „migranții”!

              Și noi, ăștia „rebelii” și „naționaliștii” din Est, care credeam că, măcar acum, i-a venit mintea la cap domnului Junker (deși el ne mai făcuse odată „figura” în urmă cu aproape doi ani)! Vorba aceea din străbuni „Boala din fire, n-are lecuire”! Dar ce să mai vorbim, e cât se poate de limpede că ne-am înșelat din nou!

              Ce ar fi de comentat la acest punct e faptul, deosebit de interesant, că Junker, membru al Partidului Popular European, a fost contrat tocmai de Manfred Weber, liderul din Parlamentul European al acestui grup politic, care s-a arătat contrariat de o astfel de perspectivă solicitând măsuri mai ferme pentru protejarea frontierelor UE și controlul riguros al migrației, în timp ce grupurile socialist și liberal (ALDE) l-au aprobat! Astfel, Gianni Pitella, liderul socialiștilor, a apreciat, conform DPA, că, citez „trebuie să avem curajul să deschidem căi legale pentru migrație, acesta este lucrul corect făcut” (sic!).

               Să auzim numai de bine, dragii mei!

Florin-Vasile ȘOMLEA

  - politolog și analist geopolitic -