Cluj-Napoca, 30 noiembrie 2014

Despre PSD și social-democrație

S-a încheiat o săptămână politică extrem de agitată în care „capul de afiș” l-au deținut evenimentele din Partidul Social Democrat.

Astfel întâlnirea de lucru a Comitetului Executiv Național al acestuia din 27 noiembrie 2014 a reconfirmat încrederea echipei de conducere în liderul național Victor Ponta, perdantul recentelor alegeri prezidențiale și a hotărât excluderea din partid a trei persoane importante: Mircea Geoană (fost președinte în anii 2005-2010), Marian Vanghelie (primarul Sectorului 5 al Capitalei) și Dan Șova (fost ministru al Transporturilor în actualul guvern).

A doua zi după evenimentul respectiv, pe fondul replicilor dure dintre Ion Iliescu, președintele fondator al formațiunii, poziționat în dezacord cu excluderile amintite și Sebastian Ghiță, deputat de Prahova și patron al postului de televiziune TV România, susținătorul cel mai acerb al acestora, s-au finalizat cu demisia din partid al celui din urmă.

Departe de a se fi încheiat aceste tensiuni vor continua probabil și anunță o viață internă agitată pentru partidul „stângii” și cea mai importantă formațiune politică din România momentului!

*

Dar pentru că făceam trimitere la „culoarea” politică a PSD-ului să vedem în ce măsură acesta își justifică eticheta de partid al „stângii”, dacă este cu adevărat un partid „social-democrat” și dacă urmează linia ideologică pe care pretinde că o reprezintă în spațiul românesc.

Și pentru a avea o bună fundamentare a evaluării „să începem cu începutul”, cu geneza „stângii”!

Analizând originea partidelor sociologia politică ne arată că există mai multe moduri de explicare a genezei acestora.

Americanii Joseph La Palombara și Myron Weiner au identificat trei modalități: instituționalistă, de tip istoric și conflictual și de dezvoltare politică. O a patra modalitate ar fi cea funcționalistă.

Cel care a avut meritul de realiza combinarea celor patru pentru a ajunge la o perspectivă analitică corectă, evitând riscurile pe care le-ar presupune aplicarea lor separată, a fost norvegianul Stein Rokkan.

În viziunea acestuia evoluția politică a Europei a fost marcată în ultimele secole de trei revoluții succesive: națională, industrială și internațională.

Primele două, revoluția națională și revoluția industrială, și-au exercitat efectele concomitent din punct de vedere istoric.

Ele au conturat sistemul politic într-un plan care urmărește două axe conflictuale: una funcțională și alta teritorial-culturală.

Revoluția națională a generat pe axa funcțională clivajul Biserică/Stat iar pe axa teritorial-culturală, clivajul centru/periferie.

Revoluția industrială a adăugat acestei împărțiri, pe axa funcțională, clivajul capitaliști/muncitori iar pe axa teritorial-culturală, clivajul sector primar/sector secundar și terțiar.

În ceea ce privește revoluția internațională aceasta nu a afectat decât latura muncitorească a clivajului dintre capitaliști și muncitori, pe care Rokkan a împărțit-o în stânga comunistă și stânga necomunistă (social-democrația). 

Cele patru clivaje fundamentale descrise cu minuțiozitate de politolog au dat naștere diferitelor partide politice care se regăsesc azi în lume, indiferent de zona geografică.

*

O explicare succintă a acestor clivaje este suficientă pentru a înțelege în ce măsură un partid sau altul sunt ceea ce pretind a fi!

Astfel din clivajul Biserică/Stat au apărut partidele clericale, respectiv cele anticlericale, adică cele care își propuneau promovarea viziunii Bisericii cu privire la societate și cele care se opunea acesteia.

La „anticlericali” în cadrul acestui clivaj se regăsește familia de partide care poate fi numită laică, seculară sau radicală.

Ca o mențiune clivajul Biserică/Stat nu trebuie confundat cu un „război” împotriva cuiva, ci trebuie văzut doar ca o sumă de modalități și filosofii de abordare politică opuse pe dimensiunea amintită!

Fără a insista asupra următoarelor două clivaje (centru/periferie, respectiv sector primar/sector secundar și terțiar), întrucât ele nu au relevanță pentru discuția de față, mă voi opri asupra celui care contează și anume asupra clivajului proprietari/muncitori.

Fiind de origine social-economică și rezultând din revoluția industrială, clivajul capitaliști/muncitori pune în opoziție interesele celor două părți. Din acest clivaj au rezultat două familii politice foarte importante din Europa de azi!

 Astfel, pe latura „proprietari” întâlnim partidele care își propuneau promovarea voinței politice a mediilor de afaceri, industriale, financiare sau comerciale denumite generic „dreapta clasică” (în țări precum Franța) sau „partide burgheze” (în Scandinavia).

Pe latura „muncitori” au apărut partidele care făceau cunoscută voința politică a acestei categorii sociale și a mișcării sindicale și cooperatiste, denumite generic „de stânga” sau „socialiste”/„social-democrate” și purtând uneori denumirea de partide muncitorești, având în vedere „numitorul lor comun” clasa muncitoare organizată.

În zona partidelor muncitorești se regăsesc patru mari tradiții istorice provenite din sânul mișcării muncitorești europene cărora li s-au adăugat și unele cazuri particulare.

Fără a intra în alte detalii aș menționa doar ordinea cronologică a apariției acestora care e următoarea: cartistă (laburistă), democrat-socialistă, social-democrată și comunistă.

În ceea ce privește programul politic al partidelor muncitorești (în pofida unor diferențe de nuanță) acesta a avut, ca trăsături comune, grija pentru întâietatea muncii asupra capitalului și apărarea intereselor materiale și morale ale muncitorilor, voința de a interveni în funcționarea mecanismelor economice în scopul asigurării unei mai bune redistribuiri a veniturilor și refuzul de a considera drept dogmă autoritatea patronului în întreprindere.

Celelalte elemente precum socialismul, naționalizările, planificarea economiei, importanța pieței și celelalte au fost contingente diferind în funcție de partide, țări sau perioade. Toate evaluările menționate mai sus îi aparțin lui Daniel Louis Seiler.

*

Acestea fiind zise să vedem cum stau lucrurile în cazul PSD-ului.

Așa după cum rezultă și din observațiile unor analiști politici de la noi, această formațiune politică cu pretenții „de stânga” înglobează în rândurile sale o bună parte dintr-o categorie specifică perioadei pe care o traversăm, așa-numiții „capitaliști de cumetrie”, cărora li s-au alăturat în ultimul deceniu și jumătate „baronii locali”, cei care au recurs, de-a lungul timpului, la „metode” variate de „parazitare” a banului public (căpușarea întreprinderilor de stat în anii ҆90 și adjudecarea de contracte frauduloase cu statul în ultimii 14 ani!).

Totodată PSD-ul a promovat politici publice situate departe de „rețetele” social-democrate, apreciate mai degrabă în mediile de afaceri, decât de către cei pe care pretinde că îi reprezintă!

În plus de asta, ca o completare, ar fi de menționat că  muncitorii și sindicaliștii lipsesc aproape cu desăvârșire din zona decizională a formațiunii social-democrate, acolo unde se regăsesc în schimb mulți oligarhi și amintiții „baroni locali!

Apoi departe de a fi un partid „laic”, formațiunea a „mers” în sensul invers, al apropierii de Biserică, atât de mult încât, dinafară, ar putea fi lesne confundat cu un partid „de dreapta”, conservator sau „clerical”!

Apogeul acestei relații a fost atins în această toamnă când colaborarea cu Biserica majoritară a atins chiar cote de susținere electorală din partea clerului, greu de imaginat altădată.

În sfârșit, discursul naționalist (cu multe nuanțe xenofobe de neacceptat pentru „stânga”) reprezintă un alt element care ne arată că PSD-ul este „altceva” decât pretinde a fi.

Iar prin demagogia discursului și prin „pomenile” publice făcute în calitatea de formațiune aflată la putere este evident pentru oricine că acesta s-a apropiat foarte mult de formula unui partid populist!

Florin-Vasile ȘOMLEA
- politolog-

Cluj-Napoca, 27 noiembrie 2014

                Electoratul a decis: Iohannis Președinte!

           Acum când a trecut ceva timp de la momentul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale care i-au dat câștig de cauză lui Klaus Iohannis, concluziile par a fi mai limpezi ca oricând!

Dintru început ar fi de subliniat faptul că victoria i-a surâs candidatului liberal cu un scor de-a dreptul bulversant, distanța dintre cei doi competitori fiind de zece procente, în condițiile în care prezența la urne a ajuns la aproape 64 la sută, un adevărat record în ultimii 14 ani (după cel al diferenței dintre ei)!

Alegerea lui Iohannis ca președinte al României marchează două „premiere” care trebuie menționate!

Prima este aceea că avem de-a face cu primul șef de stat al țării care provine din Transilvania și care, mai mult decât atât, reprezintă o minoritate etnică (cea germană) și una confesională (luterananismul)!

Cea de-a doua ține de faptul că în estul continentului european Iohannis este al treilea șef de stat de etnie germană ales, după Rudolf Schuster (Slovacia) (1999-2004) și Ferenc Mádl (Ungaria) (2000-2005) și singurul în funcție. 

Vorbind despre cauzele înfrângerii lui Victor Ponta, după ce acesta câștigase detașat  primul tur cu o diferență de zece procente față de rivalul său, explicațiile sunt desigur mai multe.

 Factorul cel mai important, cred eu, cu rol de adevărat „detonator” în ziua alegerilor, a fost proasta gestionare a relației cu românii din diaspora!

Insuficiența secțiilor de votare alocate românilor dinafară la primul tur de scrutin și paliativele la care a recurs guvernul, în încercarea de a crea impresia unei rezolvări a situației, nu au făcut decât să crească „temperatura” relației și așa tensionate dintre cele două părți!

Ostilitatea românilor dinafară la adresa lui Ponta și ostilitatea premierului la adresa acestora i-au fost în cele din urmă fatale liderului social-democrat!

La cele de mai sus s-ar mai putea adăuga aroganța și agresivitatea discursului său public și nu în ultimul rând minciuna instrumentată electoral, aspecte care au avut darul de a irita și care, luate la un loc, completează imaginea cauzelor înfrângerii sale!

*

Din multitudinea opiniilor exprimate în spațiul public în zilele scurse de la consumarea scrutinului mi-au atras atenția cele ale unei reputate voci publice, Alin Teodorescu, un apropiat și bun cunoscător al PSD-ului, exprimate într-o emisiune de televiziune.

Fin observator al celor întâmplate, binecunoscutul sociolog remarca cu această ocazie imposibilitatea câștigării cursei prezidențiale în România de către „stânga” politică în contextul mai larg în care, așa după cum menționam la rândul meu înaintea începerii campaniei electorale, nucleul alegătorilor fideli/captivi „stângii” nu depășește decât cu puțin o treime din totalul alegătorilor români (celelalte două treimi fiind reprezentate, conform lui Teodorescu, de alegătorii „liberali” și de alegătorii „nonconformiști”)!

Ieșirea masivă la vot a peste un milion și jumătate de persoane din treimea de alegători „nonconformiști”, aprecia acesta,  a avut acel efect de tsunami care a spulberat orice șansă de câștig pentru Ponta, explicând eșecul de proporții suferit de liderul pesedist!

Cauzele ieșirii la vot a „nonconformiștilor” ar fi mai multe dar cert este faptul că, așa după cum sublinia un alt sociolog, Marius Pieleanu, care operase prin metoda exit-poll în ziua scrutinului, Institutul „Avangarde” pe care îl conduce fiind angrenat în acest sens, la ora 16 raportul voturilor devenise deja favorabil lui Iohannis! 

Revenind la Alin Teodorescu, dincolo de informațiile legate de alegerile prezidențiale, deloc de neglijat pentru completarea imaginii a ceea ce s-a întâmplat în ultimul an, mi s-au părut a fi importante și cele culese de el din culisele partidului aflat la guvernare și pe care a ținut să le aducă la cunoștința publică.

Este vorba despre faptul că, după ce social-democrații și „vocile lor de sirenă”, televiziunile obediente, acuzaseră în mod repetat PNL-ul și pe Crin Antonescu ca fiind „vinovați” de „spargerea” USL-ului, adevărul s-a dovedit a fi altul și anume că, din dorința lor de a acapara întreaga putere (prin propulasarea lui Ponta la Cotroceni) aceștia erau adevărații autori ai respectivului eveniment prin „forțarea” lucrurilor care aveau să ducă, într-un final, la părăsirea guvernării de către liberali!

În ceea ce privește renăscuta societate civilă, opinia sociologului e că aceasta reprezintă azi „o forță” de care „trebuie să țină cont toate partidele politice”!

Animată de o atitudine „antisistem” (vezi și demonstrațiile de anul trecut având ca țintă subiectul „Roșia Montană”), societatea civilă din România are în opinia sa anumite asemănări cu Mișcarea hippie a anilor 1967-1968 din Franța, contestatara establishment-ului politic din acea perioadă.

Florin-Vasile ȘOMLEA
- politolog-

Cluj-Napoca, 14 noiembrie 2014

Turul II al „prezidențialelor”, între populism și democrație

Cu doar o zi înainte de „marea finală” dintre Ponta și Iohannis putem „trage linie” și aduna „bunele” și „relele” unei lupte electorale lipsite de strălucire și presărate cu multe, foarte multe „inconsecvențe”!

Deși această săptămână a adus cu sine și „clasicele” și doritele confruntări televizate dintre cei doi, acest lucru nu a generat vreo „surpriză”. Dimpotrivă, fiecare „și-a văzut de treabă”, cum s-ar spune, încercând să încline balanța spre sine cu „argumente” mai mult sau mai puțin convigătoare!

Poate că singurul element mai „deosebit” al acestei perioade ar fi promovarea de către o televiziune privată a documentarului intitulat „2 pentru România”, dedicat „finaliștilor”, film despre care pot spune că mi-a creat impresii „amestecate”, unele amintindu-mi de o epocă istorică de tristă amintire, pe care o credeam depășită în urmă cu două decenii și jumătate!

Revenind la campania electorală ar fi de reținut că între cele două tururi am fost martorii aruncării în luptă a celor mai incorecte mijloace, falsurile de tot felul ținând „prima pagină” a unei bune părți a mass-mediei aservite politic, care nu a scăpat ocazia de a se decredibiliza din nou în ochii publicului! Păcat, mare păcat!

Instituții publice, altfel respectabile, precum Biserica, prin implicarea în „jocul electoral” în favoarea unuia din candidați (în speță cel social-democrat), și-au dat singure lovituri de care nu aveau nevoie și care le vor afecta respectabilitatea!

 Dar să vedem cum s-au comportat cei doi competitori „pe ultima sută de metri”.

„Sasul” Iohannis nu și-a ieșit din ritmul și din stilul său nici acum decât foarte de rar. Calm până la exasperarea până și a susținătorilor săi, acesta a refuzat în mod sistematic să îmbrace haina candidatului cu care publicul românesc, mai ales cel de peste munți, era obișnuit, dând de înțeles că „vorba multă-i sărăcia omului”!

Acesta s-a străduit să-i convingă pe alegători că ceea ce contează este „lucrul bine făcut”, mizând pentru exemplificare pe realizările sale ca edil al orașului de pe Cibin!

Fără a stârni pasiuni deosebite, ba dimpotrivă, Klaus Iohannis pare a fi convins pe mulți că se pot baza pe el toți cei care își doresc „o țară normală” în care „legea să fie lege” și în care oamenii să își croiască propria bunăstare prin muncă și seriozitate. 

Pe de altă parte, direcția „Vest” indicată de el și susținerea consolidării parteneriatului strategic cu America în planul politicii externe au apărut firești pentru cineva care și-a exprimat dintotdeauna adeziunea la valorile occidentale!

Desigur că din „meniul” acestei perioade nu puteau lipsi personalitățile publice. Fără a face vreun efort anume Iohannis a obținut susținerea unor intelectuali de real impact precum Andrei Pleșu, Mihai Șora, Gabriel Liiceanu, Victor Rebengiuc, Alina Mungiu Pippidi sau Mircea Cărtărescu, ca să dau doar câteva exemple.

Dintre politicieni însă numai Monica Macovei i s-a alăturat pentru susținerea în cel de-al doilea tur în timp ce fostul președinte liberal Crin Antonescu sau contracandidata Elena Udrea s-au mulțumit doar să își exprime dezacordul cu ideea unui eventual succes al lui Ponta!

Prezența alături de Iohannis a liderului popular european Joseph Daul și a cancelarului german Angela Merkel au apărut ca gesturi firești având în vedere apartența sa la familia  creștin-democrată europeană!

Referitor la Victor Ponta, dincolo de ceea ce am mai spus, ar fi de adăugat faptul că în ambiția sa de a-și maximiza șansele acesta nu s-a sfiit să accentueze un discurs marcat de foarte mult populism!

Dar nu numai discursul a avut această caracteristică, ci și multe decizii guvernamentale, lăsate cu premeditare spre rezolvare pentru această perioadă a anului, ar putea fi catalogate ca fiind populiste ele fiind valorificate mai cu seamă în mediile sărace din Moldova și Muntenia, dar nu numai.

În ceea ce privește politica externă, Ponta a reiterat necesitatea unui „echilibru” între opțiunea occidentală a României și „bunele relații” cu Rusia și China comunistă!

Cu un discurs public cursiv, exersat de-a lungul ultimului deceniu, el a lăsat publicului larg o bună „impresie artistică” amendată însă de către specialiștii în comunicare.

Contestat de majoritatea vocilor importante ale „societății civile” românești, Ponta a atras totuși de partea sa nume importante ale vieții publice precum Radu Beligan, Dorel Vișan, Tudor Gheorghe, Ion Țiriac, Ilie Năstase și alții.

Dintre politicieni, așa după cum era de așteptat, el a beneficiat de susținerea lui Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleșcanu, Corneliu Vadim Tudor și Dan Diaconescu, surprinzătoare fiind însă susținerea venită din partea lui Emil Constantinescu, avându-se în vedere trecutul politic al acestuia!

În ceea ce privește sprijinul extern, Ponta i-a avut alături pe premierul italian Matteo Renzi și pe vicecancelarul german Sigmar Gabriel, ambii de coloratură socialistă!

O notă aparte a acestei perioade a fost reprezentată de manifestațiile de stradă anti-Ponta!

Astfel, ultima zi a campaniei electorale a prins zeci de mii de oameni în stradă la București, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Arad, Sibiu, Brașov, Galați și Craiova ocazie cu care au fost lansate îndemnuri la o cât mai bună participare la vot din partea românilor din țară și din străinătate și s-a protestat împotriva guvernului și a felului în care acesta a gândit organizarea secțiilor de votare din străinătate!

În replică, la Galați, Craiova și București au fost organizate contramanifestații ale susținătorilor lui fără a se înregistra însă vreun eveniment neplăcut.

Și ca un „corolar” al ultimei zile de campanie, parcă pentru a nu se dezminți, președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta s-au contrat din nou în declarații publice acide de pe pozițiile lor de demnitari!

                                               Florin-Vasile ȘOMLEA

                                                       - politolog -

Cluj-Napoca, 10 noiembrie 2014

Între cele două tururi de scrutin

S-a lăsat cortina peste turul întâi al alegerilor prezidențiale! Așa după cum era anticipat, în „finală” au intrat, în ordinea procentelor obținute, Victor Ponta  și Klaus Iohannis.

Pe locurile următoare dar la mare distanță de locul al doilea s-au situat Călin Popescu Tăriceanu, Elena Udrea și Monica Macovei, aflați la doar un procent unul de altul.

Referitor la scrutin, două au fost evenimentele care au marcat ziua de 2 noiembrie 2014: precaritatea exercitării dreptului la vot al românilor din diaspora (ca urmare a organizării defectuoase și a insuficienței secțiilor de votare), respectiv amploarea turismului electoral și a listelor suplimentare din țară!

Ambele au influențat rezultatul în favoarea primului clasat, așa după cum au demonstrat majoritatea observatorilor.

Să ne oprim în cele ce urmează asupra acestor două aspecte.

Referitor la votul românilor din diaspora, semnalele de dinaintea scrutinului indicau o creștere substanțială a intenției de participare la procesul electoral, fapt transmis de către unii ambasadori ai țării noastre către guvernul de la București.

Drept urmare, Ministerul Afacerilor Externe ar fi trebuit să treacă la luarea unor măsuri menite a înlesni defășurarea acestuia, între care înființarea de noi secții de votare, dar nu a făcut-o!

Având în vedere că în Occident trăiesc azi peste trei milioane de cetățeni români cu drept de vot, cozile la secțiile de votare au atins dimensiuni imense, ceea ce a făcut ca, într-un final, mii de oameni să nu își poată exprima dreptul constituțional de a alege!

Ca o consecință a acestei situații, spiritele s-au inflamat și între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale au avut loc mișcări de protest în toată țara la care au participat zeci de mii de persoane al căror impact a generat demisia din funcție a ministrului de Externe, Titus Corlățean.

 Un gest rămas fără vreun efect pozitiv asupra celor aflați în diaspora în condițiile în care guvernul și-a menținut refuzul de a înființa alte secții de votare!

În ceea ce privește votul pe listele suplimentare și turismul electoral, acestea au proliferat în județele recunoscute ca fiind „roșii” din sudul țării (Giurgiu, Teleorman, Olt, Mehedinți etc.) atingând în unele dintre acestea procente greu de imaginat, de 13-15 la sută din total însumând, nu mai puțin de circa 1 264 000 voturi!

Asta în contextul în care în alte țări arareori depășește 1,5 la sută!

Deși sesizată din timp cu privire la caracterul exagerat al fenomenului în cauză Curtea Constituțională nu a reacționat pe măsura așteptărilor și a validat rezultatele scrutinului prezidențial din primul tur!

Pe provincii istorice și de data asta Transilvania (mai puțin județele Hunedoara și Caraș-Severin) a votat cu „dreapta” (Covasna și Harghita fiind adjudecate firesc de UDMR) în timp ce „Vechiul Regat” s-a orientat mai mult sau mai puțin masiv spre „stânga”, fapt care a dat naștere celor mai năstrușnice și exagerate interpretări din partea PSD-ului între care aceea că prin votul dat de ardeleni s-ar prefigura „secesiunea Transilvaniei față de România”!?

O temă care a mai fost folosită cu succes de Ion Iliescu în campania pentru alegerile generale din 1992!

Abuzarea de funcția publică în lupta electorală de la acest prim tur al alegerilor prezidențiale m-a făcut să mă gândesc dacă nu ar fi cumva necesare unele amendamente la lege prin care să se impună persoanelor care candidează la funcția de șef al statului să renunțe la prerogativele lor publice (de președinte, de prim-ministru sau de șef al uneia din camerele Parlamentului) măcar cu o lună înaintea startului campaniei electorale!

Totodată mi-am zis că poate nu ar strica să se interzică, tot prin lege, ca șefii serviciilor secrete să se poată implica în viața politică mai devreme de cel puțin 5 (cinci) ani de la încetarea mandatului lor!

Ar fi două măsuri care ar statua o cursă mai echitabilă între candidați!

Acum, la începutul unei săptămâni decisive pentru desemnarea noului locatar de la Cotroceni, să sperăm că vom avea parte de o altfel de întrecere între cei doi candidați rămași în cursă, mai onestă și axată pe programe și nu pe elemente de scandal.

 Și că vom beneficia de cel puțin o confruntare televizată!

Florin-Vasile ȘOMLEA

- politolog -