Globalizare versus Islamul globalizat
Evenimentele
tragice de săptămâna
trecută de la Paris, soldate cu victime în rândul ziariștilor de la publicația
satirică „Charlie Hebdo” și polițiștilor
francezi, urmare a acțiunilor teroriste
ale unor membri ai Statului Islamic, au
emoționat întreaga lume!
Ele au
repus pe tapet subiectul adversității, se pare, ireconciliabile dintre Occident
și lumea islamică, chiar dacă unora le place să creadă că
avem de-a face doar cu o manifestare a „radicalismului” acesteia din urmă.
A fost un moment în care autoritățile franceze au părut a fi complet depășite de situație,
fiindu-le necesare nu mai puțin de trei zile pentru anihilarea atentatorilor,
timp în care aveau să cadă victime alte persoane nevinovate.
Ca răspuns la „grozăvia” la care am asistat,
duminică a avut loc reacția societății
civile din Hexagon, circa patru milioane de oameni ieșind
în stradă în întreaga țară în „marșuri ale tăcerii”, ca formă de solidaritate cu familiile victimelor acțiunilor teroriste!
De la aceste manifestații de stradă nu au lipsit
politicieni de frunte din întreaga lume, alături de președintele țării-victimă,
François Hollande, fiind prezente
nume de prim-plan precum cancelarul german Angela
Merkel, premierul britanic David
Cameron sau președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker. Printre cei peste 50 de șefi de state și de
guverne aflați acolo s-a numărat și șeful statului român, Klaus Iohannis.
Sunt oare eficiente aceste manifestări publice pentru blocarea în viitor a unor gesturi
teroriste similare? Cei mai mulți sunt de părere că nu, în condițiile în care, după
consumarea evenimentului, amenințările cu continuarea unor astfel de acțiuni și
în alte țări de pe bătrânul continent au proliferat.
Prin urmare, putem spune că cele întâmplate recent
la Paris reprezintă un adevărat „moment de cumpănă” pentru Europa!
*
Dincolo de toate astea, ceea ce i-a șocat pe mulți
a fost faptul că autorii atacurilor
armate sunt tineri cetățeni francezi
de confesiune musulmană care s-au pus
în slujba Statului Islamic, fapt greu
de înțeles!
O posibilă explicație
a acestui fenomen ar putea fi, ceea ce avertiza cu mai mulți ani în urmă Roger Scruton, și anume inadaptarea tineretului musulman născut în Occident la specificul vieții de
acolo, consecință a valorilor diferite
la care se raportează cele două lumi diametral
opuse.
Spun asta întrucât, în timp ce pentru lumea occidentală valoarea supremă pe
care s-a construit societatea de azi este „libertatea”, pentru cea musulmană aceasta este „supunerea”
(„Islam” = supunere)!
Ei, pornind de aici, totul, dar absolut totul, se
raportează în termeni profund antagonici,
fapt pe care Scruton îl menționa în
urmă cu peste un deceniu, dar pe care puțini l-au băgat în seamă.
Obiceiurile, morala, arta şi muzica occidentale nu sunt privite de
către Islam ca „ceva necesar”, ci ca niște
„ispite” periculoase care pun în primejdie „armonia” lumii musulmane.
Transferarea „valorilor occidentale” în locuri de
pe glob, precum lumea musulmană,
„vaccinate” temeinic împotriva lor prin religie,
cultură și tradiții, nu înseamnă altceva decât o „provocare” la confruntarea
pe care Occidentul afirmă, altcumva, că doreşte să o evite!
Și atunci, de ce să ne mai mirăm de ceea ce se
întâmplă?
Într-o altă ordine de idei, tot Scruton a lansat un concept legat de acea parte a musulmanilor care își propune
revenirea la formula statală inițială de organizare a lumii dominată de Coran: Islamul globalizat (în opoziție cu statul-națiune european!).
S-ar putea ca
începutul, în acest sens, să fi fost făcut deja prin proiectul politic anunțat nu cu mult timp în urmă de către liderii
ISIS-ului prin așa-numitul „Nou Califat Arab”: un stat care să anuleze
granițele care despart în acest moment națiunile care se raportează la cultura islamică.
*
După unii, diminuarea
prerogativelor suveranității statului-națiune
de pe bătrânul continent - în contextul mai larg al integrării țărilor-membre
în Uniunea Europeană – reprezintă în realitate o formă de manifestare a globalizării în plan politic, „construcția
europeană” fiind văzută ca o „etapă” către „Guvernarea Mondială”.
Dacă lucrurile stau așa sau nu, e greu de spus!
Totuși, discutând speculativ, dacă e adevărat, o asemenea ipoteză ar da dreptate celor care afirmă că ne-am afla la începutul
disputei dintre globalizare și Islamul globalizat.
Dincolo de o astfel de abordare, repet de natură speculativă, un lucru pare tot mai sigur
și anume că nici una dintre părți nu va
da înapoi, ceea ce ar putea însemna că vom asista la escaladarea tensiunii, cu consecințe imprevizibile în acest moment.
Cu ocazia acțiunilor
teroriste de la Paris, Occidentul și-a dovedit vulnerabilitatea și se vede obligat să schimbe „registrul tactic”. Dacă
nu o va face va avea de suferit alte situații similare (vezi amenințările Statului Islamic în acest sens!).
Partea neplăcută pentru noi, ca „simpli cetățeni”,
este aceea că printre măsurile preconizate de politicienii de la Bruxelles (și nu numai!) se numără și restrângerea unor drepturi și libertăți (între
care cea a liberei circulații a
persoanei și a secretului corespondenței),
așa cum s-a întâmplat și în Statele Unite
după 11 septembrie 2001.
Rămâne de văzut dacă societatea civilă va reacționa la o eventuală restrângere a libertăților cetățeanului sau va asista
pasivă la derularea acestui proces.
Atacul islamiștilor
„radicali” asupra Franței s-ar putea să nu fi fost unul chiar întâmplător.
Țară de tradiție catolică aceasta
este astăzi puternic atașată laicității!
Așa după cum o atestă însă și o evaluare
sociologică, făcută în anul 2006, aici există un procent impresionant de atei și agnostici, cu mult peste ceea ce avem în Rusia după 72 de ani de comunism de stat !?!
Cum de s-a ajuns aici are o explicație cât se
poate de simplă: laicitatea de azi a Republicii Franceze este consecința unui
lung șir de măsuri vizând „deplina separare a Bisericii de stat”,
începută cu brutala acțiune din timpul Revoluției
de la 1789 și continuată, printre altele, cu legea din 9 decembrie 1905, prin care se stipula că „Republica nu
recunoaște, nu salarizează și nu subvenționează nici un cult religios”!
După unii, acest aspect al statutului ca „bastion
al laicității”, pe care îl afișează ostentativ
Franța (unde, pe de altă parte, trăiesc între 6 și 8 milioane de musulmani practicanți, foarte atașați religiozității islamice, care e ostilă laicității), ar fi constituit un
„stimulent” suplimentar pentru
„radicalii” musulmani.
Florin-Vasile ȘOMLEA
- politolog -
