Cluj-Napoca, 22 aprilie 2017
„Où sont les neiges d´antan?!” sau
despre alegerile prezidențiale din Franța
Mai sunt doar câteva ore până la primul tur al alegerilor prezidențiale din Hexagon de mâine, 23 aprilie 2017, așteptate
cu înfrigurare de către mulți dintre observatorii scenei politice franceze și
nu numai.
Evenimente neprevăzute de ultimă
oră, legate de noile acțiuni teroriste ale unor militanți islamici, soldate cu
un mort și mai mulți răniți chiar pe vestitul Champs Élysées, au prilejuit
candidaților la fotoliul prezidențial posibilitatea de a-și reafirma, fie
adeziunea la democrație, fie atașamentul față de o linie marcată de
intransigență față de migraționismul islamic, devenit foarte „consistent” în
ultimii doi-trei ani.
Altcumva, campania electorală a fost
una în nota obișnuită, fără mari suprize în ceea ce privește așteptările
publicului.
A suprins, poate, doar ascensiunea,
în preferințele alegătorilor, a unui „centrist”, Emmanuel Macron, ajuns, pe ultima sută de metri principalul favorit
la ocuparea primului loc la primul tur al alegerilor prezidențiale, cu 23-24 la
sută din opțiuni, devansând-o, cu puțin, pe Marine
Le Pen, lidera Frontului Național.
Ceilalți doi candidați care
contează ar fi conservatorul François Fillon şi socialistul Jean-Luc Mélenchon.
După toate indiciile de
până acum în turul al doilea al „prezidențialelor” vor intra Macron și Le Pen, politicieni aflați la poli diametral opuși, sub aspectul
poziției lor politice.
În vârstă de 39 de ani, „surpriza” Emmanuel
Macron, înalt funcționar public și bancher de investiții, are în spatele
său o carieră politică marcată de o anumită inconsecvență. După ce s-a lansat
și a activat în rândurile Partidului
Socialist, ajungând în august 2014 ministru al Economiei în cel de-al
doilea guvern condus de Manuel Valls,
anterior având calitatea de secretar-general adjunct al cabinetului
președintelui Republicii François Hollande, Macron avea să se dezică recent de linia stângii „clasice” autodefenindu-se,
mai nou, ca fiind un „social-democrat”, adept al „celei de-a treia căi” situată
undeva între stânga și dreapta „clasice”!
Calitatea de angajat al băncii de
investiții „Rothschild & C-ie”,
recreată în 1983 de către David de Rothschild
după naționalizarea din 1981 a Băncii Rothschild de guvernul condus de socialistul
Pierre Mauroy, îl înfățișează ca un
adept convins al globalizării, fapt
întărit și de pozițiile sale eurofile
și federaliste din planul strict
european!
La cei 48 de ani ai ei Marine Le Pen, etichetată ca fiind o „eurosceptică”
naționalist-extremistă, are o mult
mai bogată experiență politică decât Macron, dar acest lucru nu contează în
cazul de față. Ceea ce contează este însă faptul că, în turul al doilea în cursa pentru Palatul
Élysées contracandidatul ei, Emmanuel
Macron, are posibilitatea de a obține victoria prin atragerea voturilor
tuturor celorlalți concurenți de la scrutinul de mâine, așa cum s-a întâmplat
și în urmă cu ceva timp în cazul alegerilor
locale parțiale, când Frontul Național a pierdut ca urmare a
„înțelegerilor” dintre stânga și dreapta!
Prin urmare, discuția legată de
„pericolul” reprezentat de actualele alegeri
prezidențiale nu este decât un simplu bla-bla al presei și nimic mai mult.
Republică
prezidențială, în care șeful statului
are puteri largi între care pe acelea de a numi prim-ministrul și de a dizolva
Adunarea Națională (nu și Senatul!), Franța rămâne, după opinia mea, un reper
de stabilitate pentru construcția europeană,
aspect foarte important acum, după consumarea primilor pași ai Brexit-ului, fapt subliniat și de unii observatori
internaționali!
Ceea ce ar fi de remarcat este
însă penuria de lideri politici de
calibru cu care se confruntă și această țară, așa cum, se pare, se
întâmplă mai peste tot!
În sociologia politică, actorii scenei publice sunt definiți prin trei
termeni distincți: politicieni, oameni politici și oameni de stat.
Dacă termenul „politician” are
conotații mai degrabă peiorative,
desemnând persoane care se angrenează în politică pentru a-și atinge diferite
obiective și ambiții personale, cel de „om politic” presupune a fi preocupat de
slujirea și de promovarea unei anumite ideologii și a apăra interesele unui
partid politic, situându-se mai aproape de ceea ce așteaptă societatea.
„Omul de stat”, categorie din ce
în ce mai rară (și pe cale de dispariție!), care înseamnă o persoană din spațiul
public care are ca obiectiv al acțiunii ei un proiect de țară și care pune interesele
națiunii mai presus decât orice altceva, este ceea ce lipsește acum, și asta
nu doar în Franța. De-a lungul timpului în Hexagon au existat oameni de stat veritabili care și-au pus
amprenta peste destinul țării, numele unui Charles
de Gaulle sau François Mitterand fiind cele
mai la îndemână în acest sens.
Din păcate, ceea ce
vedem azi este departe, foarte departe de așa ceva, motiv pentru care ne putem
întreba retoric, cu o oarecare nostalgie: „Où sont les neiges d´antan ?!”.
Florin-Vasile ȘOMLEA
- politolog și analist geopolitic -
