Cluj-Napoca, 21 iulie 2017

Imperiul răului contraatacă!

                     Da, da, „Imperiul răului contraatacă!”.

                  Această idee, parafrazând titlul unui film american din anii ´80 ai secolului trecut, mi-a venit în minte la vederea imaginilor presărate cu enunțuri de revanșă adresate „instituțiilor de forță” ale statului (a se citi DNA și altele asemenea) de către Dan Voiculescu, la ieșirea din închisoarea unde a executat circa o treime din totalul celor zece ani de pedeapsă. „ – Va fi o luptă pe viață și pe moarte cu abuzurile”, nu s-a sfiit să explice ziariștilor care îl asaltau cu întrebări cel supranumit „Varanul”.

                Câtă diferență între ceea ce am văzut în diversele pelicule americane și italiene care tratează problematica crimei organizate, unde, de bine-de rău, cei aflați în situații similare, mai mult sau mai puțin notorii, evitau să facă pe vitejii (pe cât puteau) și, cu un simț ascuțit al precauției, lăudau (de fațadă) legile care „garantează libertatea cetățeanului”.

                Conștienți de vinovăția lor, dar bucuroși de a se fi putut „strecura” printre ițele legislației evitând penitența prin abilitatea profesională a avocaților plătiți cu bani grei, acești oameni periculoși încercau să „treacă” neobservați, într-un mod cât mai puțin vizibil presei, fără a face prea multă vâlvă, spre locuri mai „discrete”, mai liniștite ale existenței (cel puțin pentru o vreme). Cu alte cuvinte, nu își permiteau „să facă pe deștepții”!

                 Nu e cazul aceluiași gen de personaje din spațiul mioritic! Revenind la cazul de mai sus, dincolo de amenințarea directă adresată unor instituții de drept, domnul Voiculescu s-a arătat de-a dreptul iritat de întrebarea legată de recuperarea daunelor de către statul român ca urmare a celebrei „Afaceri ICA” în care a fost implicat (de pe urma căreia a suferit condamnarea), afirmând că, citez „- Nu există nici un prejudiciu acolo!”.

               Și având în vedere existența unei sentințe în acest sens, a afirmat, nici mai mult, nici mai puțin, decât că „nici nu se pune problema de recuperare” întrucât a făcut deja recurs în instanță pentru a nu da nimic din ceea ce i se impută! Adică, vorba aceea, și nepedepsit (conform cursului inițial al condamnării) și cu banii nerestituiți! C-așa-i la noi!

                 Pentru a respecta litera adevărului, dincolo de afirmațiile belicoase ale celui în cauză, conform celor menționate de șefa DNA la 30 noiembrie 2014, aproape jumătate din imensul prejudiciu de 60 de milioane de euro (!) din dosarul privatizării frauduloase a ICA fusese recuperat de către statul român. Ulterior însă, în 2016, alte informații autorizate apărute în spațiul public apreciau că valoarea recuperărilor prejudiciului „nu este pe deplin clară”, ceea ce poate constitui o explicație pentru felul de a reacționa al principalului personaj implicat în această speță.  

                 Dar „Cazul Voiculescu” este numai unul (și de ultimă oră) în ceea ce privește afirmația din titlu. Nici „Marele Cârmaci” Liviu Dragnea, nu se lasă mai prejos, ba dimpotrivă! Aberațiile acestuia te lasă, pur și simplu, fără grai! Vădit deranjat de cele apărute în mass-media cu privire la afacerile sale obscure de prin Brazilia sau despre firma Teldrum, liderul PSD ia în brațe o explicație de râsul curcilor, dar pe un ton foarte serios, cum că totul ar fi rodul „activităților subversive” ale miliardarului american George Soros la adresa lui, care i-ar fi pus „gând rău”!
               Luând în calcul acuzele lui Dragnea, mi-am zis că ori e vorba de vreo problemă de sănătate cu acesta, ori ne ia pe noi de proști! Una peste alta regăsim în explicațiile schizoidice ale liderului formațiunii de guvernământ cinismul cu care ne-au obișnuit mai toți cei care au condus destinele PSD-ului de-a lungul vremii.

              Ținându-le isonul, televiziunile „de casă” ale celor menționați și-au continuat (și chiar amplificat) atacurile la adresa „noii Securități” (ținta predilectă fiind DNA-ul), comparabilă (în viziunea lor) cu teribila Securitate a perioadei anilor 1950, rămasă în analele istoriei ca un instrument de abuz și teroare.

               Te pufnește râsul văzând cu câtă nonșalanță fac aceste comparații tocmai oameni care, nu numai că unii dintre ei au fost în serviciul Securității sub Ceaușescu (în grade și cu „grade” diferite!) dar, mai mult decât atât, alții, precum Dan Voiculescu, au reprezentat masa profitorilor banilor acumulați de către aceasta prin acțiuni „economice” de tot soiul (în cazul acestuia, fondurile „Complexului Dunărea”). Ăsta da tupeu să vezi cum „securiștii” strigă „Securiștii!”.              

                Privind la cele ce se întâmplă oricine își dă seama că, departe de a se fi încheiat, lupta împotriva corupției trebuie continuată și susținută de către opinia publică românească pentru că altcumva, nu va fi deloc bine nici pentru noi, nici pentru generațiile care vin!

               De aceea trebuie să fim de acord cu Dan Voiculescu, cum că ceea ce urmează „va fi o luptă pe viață și pe moarte”, dar nu în sensul a ceea ce își dorește el, ci în sensul întăririi mecanismelor statului de drept!

                              

Florin-Vasile ȘOMLEA

 - politolog și analist geopolitic -

Cluj-Napoca, 1 iulie 2017

Opoziția „la zi”: PNL în fața unui nou început

                Este bine cunoscut faptul că democrația are ca vectori indispensabili partidele politice și ca element definitoriu principiul alternanței la putere, tradus prin aceea că puterea de azi este opoziția de mâine și invers. Sunt lucruri care îi dau viață și care au făcut-o atractivă.

               Principiul alternanței la putere presupune necesitatea ca ambele componente ale sistemului democratic să fie pregătite oricând să își asume, de o manieră matură și competentă, misiunea guvernării țării.

               Așa cum se prezintă lucrurile la ora de față la noi este evident că puterea „stă” mai bine decât opoziția, chiar dacă nici ea nu e scutită de „unele probleme”! Dincolo de orice, capitolul „cel mai tare” al puterii e reprezentat de omogenitatea organizatorică a acesteia, dovedită și de faptul că PSD și aliatul său „mai mic”, ALDE, au „rezolvat”, „în doi timpi și trei mișcări” datele crizei cauzate de recentul „cutremur” intern.

               Situația opoziției este una care trebuie să ne dea de gândit, întrucât starea acesteia e una cu totul diferită, și nu doar de acum.

               Deloc omogenă, în pofida eforturilor lăudabile depuse de-a lungul vremii, opoziția (PNL, USR, PMP, UDMR) se prezintă și azi ca fiind departe de ceea „ce ar trebui să fie”. „Cântând” pe voci diferite și având „partituri” diferite (vezi intransigența USR-ului și oportunismul UDMR-ului) ea face sforțări de a ieși din impasul în care se găsește.

               Din rândurile ei numele care „sare în ochi” este cel al Partidului Național Liberal, mai exact al „noului PNL” rezultat dintr-o fuziune prea mult întârziată sub aspectele finalizării sale organizatorice și decizionale, afectată totodată de absența clarificării ideologice pe dimensiunea căii liberalismului de urmat.

                 Având cele mai numeroase grupuri parlamentare dintre toate formațiunile opoziției și cea mai bună reprezentare în administrația publică locală, PNL-ul are de jucat un rol deloc de neglijat în perioada care vine, mai ales acum, după consumarea Congresului său din 17 iunie 2017 (eclipsat oarecum în plan mediatic de criza din PSD) și alegerea unei conduceri „cu acte în regulă”.

                Despre acest Congres care l-a adus „în fruntea bucatelor” pe mai rutinatul Ludovic Orban, am de spus câteva lucruri.

                Și am să încep chiar cu câștigătorul disputei pentru funcția de lider național. Votat de 78 la sută din totalul celor prezenți, Orban a etalat un discurs marcat de un anumit radicalism (salutar) față de actuala putere, în care accentul a căzut pe liniile de forță ale abordărilor apreciate ca fiind necesare în perioada care vine.

                Valori precum cele ale unui liberalism conservator, în care, printre altele, se regăsesc elemente precum națiunea, familia și tradițiile în plan intern au fost completate cu trimiterile la necesitatea respectării angajamentelor internaționale în plan extern, între care parteneriatul de securitate România-SUA, au constituit „ingredientele” discursului învingătorului.

                Cristian Bușoi, contracandidatul lui Orban, a venit în fața delegaților cu o invitație, aș spune „ciudată”, de acceptare de către PNL a valorilor liberalismului civic, argumentul său „forte” fiind acela că „marile transformări din ultima vreme” din societatea românească „cer” acest lucru.

             Desigur că pentru majoritatea românilor aceste discuții de ordin strict ideologic nu spun mare lucru, știută fiind convingerea multora cum că pentru politicienii de la noi asemenea subiecte nu sunt altceva decât „apă de ploaie”.

                Pentru alții însă, mai puțini, ele contează și, dincolo de orice, dau un anumit înțeles drumului recomandat pentru PNL de către fiecare din cei doi competitori. Dacă liberalismul conservator, invocat de Orban, se situează în „centru-dreapta” spectrului liberal, liberalismul civic promovat de Bușoi este unul de „centru-stânga”.

               Am parcurs cu atenție textele moțiunilor celor doi concurenți, „Partidul Național Liberal–Forța Dreptei” a lui Ludovic Orban, respectiv „PNL–Partidul viitorului” a lui Cristian Bușoi și am avut posibilitatea de a „decanta” lucrurile.

                În conținutul primei moțiuni, devenită program politic oficial al formațiunii după victoria susținătorului ei, am regăsit „nuanțe” care se apropie de ceea ce vedem că se întâmplă în politica de peste Ocean după venirea lui Donald Trump la Casa Albă, în timp ce în conținutul celei de-a doua am identificat elemente specifice social-liberalismului european actual al cărui „demn reprezentant” în peisajul politicii autohtone este formațiunea ALDE condusă de Tăriceanu.

               Poate că singurele lucruri comune celor două moțiuni, suprapuse aproape până la identificare, au fost platformele economice, alături, desigur, de susținerea candidaturii lui Klaus Iohannis pentru alegerile prezidențiale din anul 2019.

              Referitor la Iohannis ar fi de spus că deși, oficial, nu s-a recunoscut acest fapt, din conținutul mesajului de la Congres al consilierului său prezidențial Laurențiu Ștefan, conform căruia șeful statului își dorește „o democrație cu partide puternice” și că prin „partid puternic” se înțelege „nu unul condus de un lider puternic”, ci unul „unde democrația internă este reală, unde există dezbatere, unde toate resursele valoroase ale partidului sunt folosite la potențialul lor maxim”, a rezultat cât se poate de clar opțiunea Cotroceniului pentru Bușoi (văzut însă de mulți liberali ca un personaj șters, lipsit de forță!).

              Drept urmare, eșecul eurodeputatului poate fi apreciat și ca un eșec al lui Klaus Iohannis în încercarea acestuia de a-și perpetua controlul de la distanță asupra PNL-ului (o practică păguboasă întâlnită la mai toți președinții de după 1989 în relația lor cu partidele din care proveneau).

               După nefericita „numire în plic” la șefia partidului a Alinei Gorghiu, considerată ca fiind una din cauzele majore ale dezastrului electoral de la „localele” și „parlamentarele” de anul trecut, refuzul de mai accepta sugestia Palatului Cotroceni are valoarea de simbol al unui veritabil „act de independență” al PNL-ului față de Iohannis!

                Pe de altă parte, în pofida impresiei de forță lăsate la Congres, noua conducere liberală nu a „jucat” tocmai inspirat momentul consultărilor cu șeful statului pentru desemnarea noului premier neavansând nici o propunere de candidat și mulțumindu-se doar cu solicitarea convocării alegerilor anticipate, lucru aproape imposibil în condițiile constituționale actuale!

                Având, pentru prima oară după fuziune, o conducere legitimată de alegerile interne PNL-ul se află la începutul anevoios al reînceputului de drum pentru recâștigarea încrederii unui electorat mult mai pretențios, prin comparație cu cel al PSD-ului rămas captiv în jurul a 40 la sută chiar în condițiile precare ale ultimelor săptămâni marcate de criza internă generată de conflictul Dragnea-Grindeanu.

              Pentru PNL asta ar presupune creșterea ponderii sale electorale de la circa 20 de procente, câte are acum, la 40-45 de procente, câte avea după succesul înregistrat de Iohannis la „prezidențialele” din finalul anului 2014. Cam greu, dar nu imposibil!

Florin-Vasile ȘOMLEA

 - politolog și analist geopolitic -