Cluj-Napoca, 20 februarie 2017
Lunga iarnă fierbinte...
Parafrazând titlul unui binecunoscut film
american al anilor ´50 „Lunga vară fierbinte” avându-l ca scenarist pe la fel
de binecunoscutul romancier William Faulkner, cam așa s-ar putea defini
această iarnă politică a lui 2017,
altcumva, destul de geroasă, sub aspectul ei strict climatic.
Da,
așa e, prin „jocul evenimentelor”, am avut parte de una dintre cele mai
„fierbinți” perioade din cei 27 de ani scurși de la momentul 1989!
Țară
situată, la propriu și la figurat, la periferia Uniunii Europene, din care face parte de exact un deceniu, România
a ajuns, iată, în centrul atenției lumii civilizate, prin resurecția spiritului civic al unei bune părți a
societății, greu de anticipat cu puțin timp în urmă.
La
aceasta a contribuit, aș spune, cu prisosință, noua guvernare a țării rezultată din ultimele alegeri parlamentare
din decembrie 2016. Așa după cum a văzut
toată lumea, aliat cu social-liberalii
din ALDE și având susținerea parlamentară a oportunistului UDMR, PSD-ul nu a
avut emoții în a-și impune guvernul, singurul care i-a „încurcat” oarecum
demersul și, nu pentru mult timp, fiind președintele Klaus Iohannis.
Așa
se face că România a ajuns să aibă, din nou, un guvern „politic”, după
experimentul „tehnocratic”, de un an, al lui Cioloș. Acest cabinet părea a
„păși cu dreptul” în gestionarea treburilor curente...
Spun
„părea” pentru că, totul, s-a dovedit a fi doar o impresie, deoarece noii
guvernanți, după ce au „operat” câteva măsuri populiste care aveau menirea de a „ecrana” „fondul problemei”, au
emis, prin ageamiul minstru al Justiției Florin
Iordache, ordonanța de urgență purtând fatidicul număr 13, care avea să inflameze spiritele
în rândurile populației sătule de excesele unei clase politice corupte și
profund detașate de „agenda cetățeanului”, la cote nebănuite.
În
decurs de numai trei săptămâni România „a luat foc”, sute de mii de oameni
ieșind în stradă la București, Cluj, Timișoara, orașe cu un simț civic dezvoltat, probat în
numeroase rânduri, dar, lucru extrem de interesant, și la Iași, Sibiu,
Constanța sau Brașov, acolo unde lumea „se mișcă mai greu”! Și, exemplele, în
acest sens, ar putea continua.
Protestele de stradă masive au prins
total nepregătită puterea, uimind, totodată, marile capitale ale democrațiilor
occidentale, astfel încât au ajuns, în scurt timp, să ocupe „prima pagină” a
marilor agenții de presă internaționale.
Prinsă
„cu mâța-n sac” guvernarea a încercat câteva „eschive”, după care, cu mare
greutate, a consimțit, cam cu jumătate de gură, că „strada are dreptate”
emițând ordonanța cu numărul 14, a cărei menire este de a anula actul
contestat. Nu a făcut-o însă din convingere, ci forțată de împrejurări, ceea ce
i-a determinat pe mulți protestatari să rămână neîncrezători în angajamentele
luate de guvernanți, motiv pentru care acum se cere demisia Cabinetului Grindeanu și înlocuirea cu
un altul, chiar dacă aparținător aceleași puteri PSD-ALDE. Ce va fi de aici
încolo vom vedea!
După
această „lungă iarnă fierbinte” nu ar fi exclus ca să avem parte și de o primăvară
asemănătoare, pentru că tot ce am văzut până acum ne dă de gândit și ne face să
credem că ne aflăm abia la începutul unui „meci” între doi competitori care nu
renunță la crezurile lor, profund antagonice.
Voi începe cu
„strada”, cu românii care nu mai vor să accepte ceea ce li se „pune pe masă” de
către guvernanți.
Primul aspect, care se
cere a fi subliniat, ar fi acela că manifestațiile masive la care am asistat au
avut un caracter spontan, lucru
probat, printre altele, de absența unei coordonări sau a unei conduceri.
Indiferent de locul
desfășurării lor, „în piață” s-au aflat oameni, majoritatea tineri sau foarte
tineri, neafiliați nici măcar unor ONG-uri, darmite vreunui partid politic, așa
cum, în mod tendențios, afirmau cei vizați de protestatari.
Dovedind o
inventivitate în exprimare care a stârnit admirație în afara țării, demonstranții au etalat un spirit pașnic desăvârșit al efortului
lor, puseul de violență al unui grupuscul, obscur și dubios, după multe opinii
„infiltrat” în Piața Victoriei din Capitală cu scopul evident pentru orice
minte limpede de a compromite manifestațiile, nefiind altceva decât o diversiune marca „Piața Universității - 13
iunie 1990” (vezi incendierea, de atunci, a autobuzelor de către autoritățile
trimise să reprime protestatarii antifeseniști)!
„Cerbicia” guvernării
PSD-ALDE în a-și recunoaște vina de a fi încercat să promoveze un act normativ
„cu dedicație” pentru persoane influente din zona de decizie politică situată
„la vârf” a constituit factorul cu rol de detonator și amplificator al
demonstrațiilor cu care s-a confruntat România în aceste săptămâni.
Certată cu regulile
democrației puterea PSD-ALDE, și cu asta voi trece la evaluarea acesteia,
dincolo de interesele ei, mai mult sau mai puțin vizibile, a demonstrat, prin
atitudine și gândire, că vine în continuarea directă a abordărilor cvasitotalitare, pe care unii credeau că
le-a depășit. Dar, vai, cât de mult s-au înșelat!
Dincolo de faptul de a
fi preluat din „arsenalul” comunist sau fesenist „arme” precum diversiunile și manipulările de tot felul prin vectorii media fidelizați (vezi acuzele, nefondate, lansate la adresa
„binomului DNA-SRI”, a „multinaționalelor” sau a lui George Soros), aceasta nu s-a sfiit să organizeze, în afara
grupului violent amintit, contramanifestații
(e drept, de foarte slab impact) în fața Palatului Cotroceni sau, mai recent,
la Pitești, pentru a demonstra că se bucură de sprijin popular (sic!).
Deși ar mai fi de spus
și altele despre „viciile de formă” ale actualei puteri mă opresc aici nu
înainte de a „puncta” un lucru pe care îl consider foarte important și anume despre
felul diferit de a „vedea” democrația
al celor două „părți” aflate în conflict.
Dacă pentru guvernanți viziunea asupra democrației este una eminamente electoralistă, fapt care se traduce prin
aceea că, votul odată exprimat de alegători, cei preferați de aceștia nu mai
trebuie să dea socoteală pentru ceea ce fac până la viitorul moment electoral
(de unde și repetatele trimiteri la „legitimitatea obținută în decembre 2016”),
pentru protestatari viziunea asupra democrației este una participativă, ceea ce presupune dreptul
cetățenilor de a se manifesta public dezaprobator
la adresa derapajelor puterii politice.
Cultura politică diferită a celor doi actori ne indică, ceea ce spuneam la început că,
departe de a fi rezolvată criza cu care se confruntă România se află abia la
început, întrucât nu cred ca vreuna dintre părți să cedeze, miza fiind una
uriașă pentru fiecare din ele.
Florin-Vasile ȘOMLEA
- politolog și analist geopolitic -
