Cluj-Napoca, 21 decembrie 2017

Regele Mihai ne-a părăsit!

          

       Ajuns la o vârstă înaintată, regele Mihai I, „ultimul suveran al României” și ultimul șef de stat în viață din cel de-al doilea război mondial, ne-a spus „Adio!” într-o sumbră zi de început de decembrie 2017!

         „Anunțată”, oarecum, de ceva vreme, plecarea lui la cele veșnice a fost resimțită de către o mare parte a populației țării cu sentimente de regret și durere! Și când afirm acest lucru nu mă refer la cei care, cu o doză, mai mare sau mai mică, de ipocrizie, și-au exprimat „părerea de rău” pentru dispariția regelui, ci îi am în vedere pe oamenii onești care, ca în urmă cu 22 de ani, într-un început de noiembrie 1995, asistau la părăsirea acestei lumi de către liderul țărănist Corneliu Coposu, unul dintre puținii oameni politici remarcabili ai perioadei postcomuniste!

          Cele trei zile de doliu național, absolut firești, dedicate fostului șef de stat și mareșal al Armatei Române, regele Mihai, au arătat că personalitatea celui dispărut și-a pus o puternică amprentă asupra traumatizatei societăți românești, zeci de mii de oameni perindându-se la catafalcul de la Palatul Regal din București unde se afla expus trupul neînsuflețit al suveranului, alte sute de mii aflându-se aliniate pe întregul traseul care îl ducea la Patriarhie, acolo unde a avut loc slujba de înmormântare oficiată de Biserica Ortodoxă!

           Ceea ce am putut vedea cu acest prilej a fost copleșitor și a arătat, dincolo de durere, spiritul civilizat al conaționalilor noștri în momente importante.

         Prezența, alături de familia îndoliată, a unor importante capete încoronate din rândul monarhiilor europene occidentale și a unor reprezentanți ai monarhiilor din Asia, au întregit tabloul tristului eveniment, demonstrând, încă o dată (dacă mai era nevoie!), importanța și respectul de care s-a bucurat regele Mihai în afara țării.

          Ca și în cazul lui Corneliu Coposu, și de data aceasta, românii par a înțelege mult prea târziu pierderea suferită!

           Repetatele încercări din anii 1990 ale suveranului, taxat de presa obedientă puterii neocomuniste cu apelativul „ex-regele”, de a reveni în țară, fără ca acesta să fi pus în discuție chestiunile care țineau de forma de organizare a statului, s-au lovit de opacitatea unei societăți care credea (și mai crede și azi!), că „republica” ar fi „singura soluție democratică” pentru România, fapt care probează eficiența propagandei antimonarhice comuniste și neocomuniste promovate de-a lungul timpului.

          Este bine să o spunem, clar și răspicat, că lipsa de legitimitate a celor care au uzurpat puterea regelui, în 1947, într-un alt decembrie, și pseudolegitimitatea „emanaților Revoluției”  din 1989, traduse printr-o teamă de regalitate, au constituit resorturile acestor atitudini.

          O lege fundamentală a țării, strâmbă și nedreaptă, votată de către români în decembrie 1991 într-un referendum, invocat (din păcate) acum câteva zile și de președintele Klaus Iohannis, fixează pentru noi și generațiile următoare (decenii la rând de acum înainte), obligativitatea formei de guvernământ republicane pentru țara noastră, citez din Titlul VII, Articolul 152 „(1) Dispozițiile prezentei Constituții privind caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.”!

           Iată de ce lucrurile trebuie văzute dincolo de „lacrimile de crocodil” ale exponenților și promotorilor media ai actualei puteri, care l-au „gratulat” pe regele Mihai cu titulatura de „ultimul suveran al României”, pusă de către mine intenționat între ghilimele! Dorința lor evidentă este de a perpetua la infinit „republica” în folos de grup și personal!

           Dacă vor reuși sau nu, rămâne de văzut!

           Până una-alta, regele Mihai, ultimul reper de moralitate publică pentru români, a plecat lăsându-ne un mesaj care poate constitui un adevărat ghid în viața publică a țării, citez din nou: „Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.” (Extras din discursul suveranului ținut în fața Parlamentului României în 25 octombrie 2011, la împlinirea vârstei de 90 de ani).

            De luat aminte!

Florin-Vasile ȘOMLEA

–politolog și analist geopolitic–