Cluj-Napoca, 31 mai 2016

Refuzul realității

             

                           Establishment-ul politic austriac respiră ușurat! De ce spun asta? Pentru că „finala” alegerilor prezidențiale din țara situată în inima bătrânului continent a fost adjudecată, dar in extremis, de un om al acestuia, ecologistul Alexander Van der Bellen!                                

               Norbert Hofer, candidatul Partidului Libertăţii (FPÖ), adversarul său, a fost însă la un pas de a câștiga după ce obținuse 35,05 la sută din voturi în primul tur, cu 14 procente înaintea următorului clasat!  

               Victoria lui Van der Bellen, ca și în cazul alegerilor regionale parțiale din Franţa, se datorează numai coalizării întregii suflări politice îm­po­triva lui Hofer!

                Dincolo de înfrângerea actuală a candidatului său, un lucru este cert: „extremistul” FPÖ a ajuns să reprezinte singur cât tot restul spectrului politic austriac! Ceea ce e îngrijorător!

              Spre rușinea lor, marile formațiuni politice austriece, Partidul Popular (ÖVP) de centru-dreapta și Partidul Social-Democrat (SPÖ) de centru-stân­ga, aflate împreună în executivul de la Viena într-o așa-zisă „mare guvernare”, obişnuite în ultimele de­cenii să alterneze la putere, au fost eliminate din primul tur situându-se abia pe locurile patru şi cinci (pe trei fiind un „in­de­pen­dent”!!!).

               Chiar dacă funcția de președinte al Austriei nu are nici pe departe anvergura celei din Franța (care este o republică prezidențială), fiind vorba de o republică parlamentară în care șeful statului are un rol inferior cancelarului federal (am putea spune aproape decorativ), ceea ce trebuie reținut e semnificația scorului realizat de candidatul Partidului Libertăţii.

               Înființat în anii ´50 ai secolului trecut, acesta este o formațiune politică naționalistă, populistă și eurosceptică care numără la ora actuală circa 50 000 de membri. Interesant e faptul că la nivel mondial FPÖ este afiliat Internaționalei Liberale, în timp ce pe continent el face parte din Mișcarea pentru o Europă a Națiunilor și Libertății!

               Elementul discursiv „forte” care a promovat partidul în atenția publicului austriac a fost poziția sa antimigraționistă islamică, bazele argumentației fiind reprezentate de lupta „împotriva distrugerii valorilor europene”, „apărarea «Occidentului creş­tin» împotriva multiculturalismului contemporan” şi „lupta contra noii «invazii islamice»”!

               Cele de mai sus au fost completate cu „mili­tantismul pentru o Austrie liberă de constrângerile Bruxelles-ului” și cu „necesitatea construirii unei Europe a națiunilor”, în care „identitatea şi suveranitatea națională să fie păs­trate”, respingându-se „disoluţia lor într-un «stat european» situat deasupra țărilor membre condus de «birocrația comunitară»” (opțiunea pentru o Europă federală).

               Conștient de importanța factorului cultural, Partidul Libertăţii are drept crez, dincolo de pangermanismul pe care l-a etalat încă de la începuturile sale, ideea că valorile europene și tradiția islamică sunt două lucruri incompatibile!

*

                Ceea ce s-a întâmplat în Austria se poate repeta și în alte state europene din cadrul Uniunii! Ascensiunea și consolidarea formațiunilor naționaliste și tradiționaliste pare a fi doar o chestiune de timp!

                Etichetate de către adepții filosofiei „corectitudinii politice” ca fiind „extremiste” formațiunile de tipul FPÖ-ului se pot consolida și în alte țări, ca urmare a tensiunilor generate de atentatele teroriste din vestul continentului, un exemplu în acest sens fiind PEGIDA din Germania!

                 Explicația pentru această situație ar trebui căutată într-un lucru în aparență minor, dar care contează se pare mai mult decât au crezut unii la un moment dat.

                 Este vorba despre refuzul majorității politice de la Bruxelles de a accepta inserarea în textul Tratatului de la Lisabona („Constituția” Uniunii) a faptului că întreaga construcție comunitară are ca fundament moștenirea culturală a iudeo-creștinismului, din dorința de a statua caracterul „laic”al acesteia!

                 Nefăcând asta, elita comunitară va trebui să își asume acum riscurile apariției și consolidării partidelor „extremiste”, singurele care s-au arătat interesate în a ține cont de cultivarea și promovarea ideii respective în spațiul public (cu sau fără onestitate, asta e o altă poveste!).

                 „Gurile rele” afirmă că refuzul Bruxelles-ului de a insera referirea la moștenirea culturală iudeo-creștină a Uniunii Europene ar avea ca explicație reală „planul ascuns” al politicienilor care o conduc de a promova „multiculturalismul euro-islamic”, în cadrul mai larg al proiectului politic „Eurabia”, ceea ce ar putea fi o explicație și pentru încurajarea migrației islamice pe care am sesizat-o anul trecut în discursul unora dintre liderii politici importanți ai momentului!

                  În sfârșit, oricare ar fi adevărul, un lucru este cert și anume că în politica internă a țărilor europene lucrurile se schimbă de la zi la zi, „cazul austriac” fiind un exemplu elocvent în acest sens, partidele naționalist-tradiționaliste ieșind din derizoriul lor existențial de până de curând și începând să „pună probleme” serioase rivalelor lor!

                                       

    Florin-Vasile ȘOMLEA
- politolog -

Cluj-Napoca, 25 mai 2016

Despre Deveselu și noile provocări de securitate națională

          

                   În urmă cu două săptămâni, la 12 mai 2016, era inaugurată în mod oficial Baza militară de la Deveselu, aflată la mică distanță de orașul Caracal, al doilea ca mărime din județul Olt. Prinsă în vârtejul abordărilor legate de lupta anticorupție și de subiectele campaniei electorale pentru scrutinul „localelor”, mass-media autohtonă nu a insistat prea mult asupra conotațiilor acestui eveniment, foarte important pentru România și politica sa de apărare națională, mai ales în contextul evenimentelor geopolitice de dată recentă din această parte a Europei.

                Construită între anii 1948-1953 de către militarii sovietici dislocați în România după încheierea celui de-al doilea război mondial, Baza militară de la Deveselu a devenit operaţională în anul 1953.

             Neimportantă mai multe decenii ea avea să revină în atenția publică după aderarea țării noastre la Tratatului Atlanticului de Nord din anul 2004, începutul fiind făcut prin semnarea la 13 septembrie 2011 a acordului dintre România și SUA privind amplasarea Sistemului de Apărare împotriva Rachetelor Balistice al Statelor Unite în România.

                 Pentru corecta informare a celor interesați, iată care ar fi principalele prevederi ale acestuia, așa după cum au fost ele prezentate în presa românească:

-          Baza se află sub jurisdicția suverană română și proprietatea României, legile aplicabile pe teritoriul acesteia fiind valabile în perimetrul Bazei.

-          România va stabili un spațiu aerian restricționat deasupra și în jurul ei precum și restricții de trafic aerian.

-          Numărul membrilor forței Statelor Unite și ai componentei civile, desfășurați în Bază după încheierea fazei de construcție și începerea operativității, nu va depăși 500 de persoane iar cel al membrilor forței Statelor Unite desfășurată va fi de aproximativ 150 de persoane.

                 Baza și personalul militar și civil românesc aflate aici se vor afla sub comandă românească, exercitată de către un reprezentant al forțelor armate române.

                 Facilitatea include componente ale Sistemului de Apărare împotriva Rachetelor Balistice al Statelor Unite în România, cum ar fi (dar fără a se limita la acestea) un sistem de lansare, unul de comandă și control, unul radar, unul de comunicații, infrastructură de utilități, de securitate, de depozitare și distribuire a combustibilului, echipament și infrastructură aferente misiunii și sprijinirii misiunii.

                Statele Unite vor utiliza exclusiv și vor avea acces nerestricționat la Facilitatea din cadrul Bazei și tot ele vor controla accesul la aceasta.

                De reținut faptul că, România nu își va asuma răspunderea pentru nici un prejudiciu (sau pentru vreo pretenție în legătură cu vreun prejudiciu) cauzat înafara teritoriului ei național de elemente ale Sistemului de Apărare împotriva Rachetelor Balistice al Statelor Unite în România, în cazul în care astfel de prejudicii nu sunt rezultatul acțiunilor sau neglijenței țării noastre.

                  Într-un interviu acordat postului de televiziune „Digi24”, chiar în ziua inaugurării Bazei 99 Deveselu, comandantul Răzvan Brătulescu aducea alte elemente lămuritoare legate de activitatea ei.

               Un prim aspect ar fi acela că Scutul Antirachetă de la Deveselu face parte din sistemul american din Europa, alături de cel care va deveni operațional în Polonia în 2018, de baza și radarul din  Turcia şi de navele din Spania.

                 Conform spuselor militarului român, Baza de la Deveselu, care este una defensivă și include un număr de 44 de rachete fără încărcătură explozivă a căror misiune este de a distruge în atmosferă orice rachetă balistică îndreptată asupra unor ținte situate în spațiul României sau al aliaților ei din cadrul NATO, reprezintă una dintre cele mai mari realizări de securitate pe care România le-a făcut în ultimele zeci de ani, rachetele balistice fiind azi cea mai mare ameninţare la nivel mondial!

                 În încheiere, el a ținut să precizeze că opțiunea pentru Deveselu a venit „în urma unei selecţii care a luat în considerare peste 100 de criterii de ordin tehnic și geografic”!

*

                  Desigur că, așa după cum era de așteptat, cea mai iritată poziție externă față de inaugurarea Scutului antirachetă de la Deveselu a fost exprimată de către Federația Rusă care, exagerând în mod voit (după zicala „Hoțul strigă, prindeți hoții!”) nu s-a sfiit să lanseze amenințări la adresa României prin vocile sale, mai mult sau mai puțin autorizate!

                 Preocupată de reocuparea pozițiilor deținute în Europa de Est de defuncta Uniune Sovietică, Rusia lui Putin, cu noile ei pretenții imperiale, își vede puse în pericol proiectele expansioniste tocmai de aplicarea planului american de fortificare a frontierei estice a Alianței, care pleacă de la nord din țările baltice, trece prin Polonia și România și se termină la sud în Turcia!

                 Robert Kaplan, analist politic și jurnalist american, nota într-un interviu recent acordat „Revistei 22” că, în pofida faptului că țara noastră face parte din NATO de mai bine de un deceniu, Statele Unite „descoperă” abia acum „importanța geostrategică a României pentru politica lor în această parte a lumii”, fapt care ar trebui să ne bucure având în vedere noua abordare expansionistă a Moscovei!

                  Inaugurarea Scutului Antirachetă de la Deveselu are, dincolo de valențele sale pur militare, și o importantă conotație politică prin faptul că punctează o anumită „aliniere” la „linia americană”, diferită de viziunea comunitară, deloc eficientă, care poartă amprenta franco-germană!

                   Parisul s-a arătat „deranjat” de creșterea antagonismului est-europenilor din cadrul UE față de politicile Bruxelles-ului în materie de asigurare a securității acestei părți a bătrânului continent și nu vede cu ochi prea buni, din motive egoiste, opțiunea proamericană în acest domeniu!

                    În condițiile în care diferențele de viziune dintre vestul și estul Uniunii Europene cu privire la temele importante, precum politica UE față de Rusia, se mențin iar Bruxelles-ul nu deține argumentul motivației militare în ceea ce privește apărarea granițelor răsăritene, sarcină autoasumată de americani prin intermediul NATO, este cât se poate de firesc ca țările estice să urmeze calea indicată de Washington!

                  Într-o lume de o mare complexitate și de o și mai mare imprevizibilitate, politica de apărare a națiunilor mijlocii și mici nu are nici o șansă de reușită dacă (dincolo de necesitatea întăririi forțelor armate proprii) nu se încadrează pe linia celei a unei mari puteri!

                Este un lucru binecunoscut în domeniul relațiilor internaționale și rămâne valabil și în contextul în care noi facem parte din Uniunea Europeană. Aceasta e cauza pentru care România a optat pentru „varianta americană”!

                 Scutul Antirachetă de la Deveselu, în pofida criticilor care au fost și vor mai fi exprimate, reprezintă tocmai concretizarea unei abordări geostragice pragmatice a Bucureștiului care merită a fi salutată!

    

Florin-Vasile ȘOMLEA

- politolog -

Cluj-Napoca, 17 mai 2016

Alegerile locale din România
sau mimarea reformei politicului

            Suntem în plină campanie electorală pentru alegerile locale din 5 iunie 2016 și, firesc, atenția noastră ar fi trebuit să fie atrasă de ceea ce ne oferă partidele și candidații aflați în cursă!

                Dar nu e așa! De ce? Pentru că ceea ce vedem azi ne reamintește un pasaj din piesa de teatru „O scrisoare pierdută” a lui Caragiale, atribuit lui Farfuridi: „Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele... esențiale... Din această dilemă nu puteți ieși... Am zis!”.

             Cam așa stau lucrurile și în politica românească. Și dacă suntem corecți cu noi înșine nu doar de acum, ci de peste două decenii și jumătate!

              Spun asta deoarece au mai existat perioade în care, sub presiunea unor „împrejurări”, politicienii lăsaseră impresia că ar fi de acord cu „unele schimbări” în favoarea „agendei cetățeanului”, întotdeauna nefiind vorba însă decât de o impresie întrucât, odată cu scurgerea vremii, lucrurile au revenit la starea lor de dinainte, spre folosul celor „aflați la butoane”.

              Lucrurile nu diferă prea mult nici acum! Aflați sub presiunea străzii, în noiembrie 2014 și un an mai târziu, „aleșii” din Parlament au jucat teatru prefăcându-se a fi înțeles că este necesară o „primenire” a politicului și eliminarea anchilozei acestuia.

               Astfel, dacă în ceea ce privește înființarea partidelor a fost acceptată solicitarea străzii, în privința alegerilor lucrurile au rămas neschimbate, favorizate de măsurile adoptate de parlamentari fiind atât partidele „mari”, cât și cele mai „mici”, toate însă cu reprezentare în legislativ!

                Cum s-ar spune, „Cine împarte, parte își face!”.

                Concret, în cazul scrutinului „localelor”, alegerea primarilor „rămâne după cum am stabilit”! Adică acestea urmează a se desfășura într-un singur tur, fapt care va asigura, în bună măsură, păstrarea fotoliilor de către actualii titulari!

                Cu toate că au existat demersuri „de ultimă oră” atât din partea „unei părți” a politicului, în speță a liberalilor (asta însă după ce inițial aceștia fuseseră „pe-o mână” cu pesediștii!), cât și a societății civile de a se legifera revenirea la alegerea în două tururi de scrutin, într-un final demersul a eșuat, Curtea  Constituțională nefiind de acord nici ea cu modificarea legii!?!

           „Colac peste pupăză”, pentru a îngreuna și mai mult depunerea candidaturilor la funcția de primar (dar și pentru cea de consilier local și județean), legea electorală a suferit o „îmbunătățire”, de care nu avea nevoie nimeni, în sensul necesității strângerii de semnături în cuantum de (minim) unu la sută din totalul alegătorilor din circumscripția respectivă!

      Și uite așa, „dintr-un condei”, politicienii cu „ștate vechi” și-au asigurat „liniștea” pentru cel puțin încă patru ani de acum înainte!

               „- Bravos, „stimabililor”, halal să vă fie!”, cum ar spune nenea Iancu.

             Lipsa de receptivitate a partidelor la ideea de de primenire a vieții publice s-ar putea însă întoarce împotriva actualului establishment politic poate chiar mai curând decât ar putea crede acesta!

              Spun asta întrucât la orizont se profilează noi formațiuni politice, așa cum s-a întâmplat și în alte țări europene (chiar dacă din cauze diferite), așteptate cu interes de masa nonvotanților de azi.

             Poate nu întâmplător „autoretrasul” candidat Marian Munteanu, plecat din PNL ca urmare a campaniei declanșate împotriva sa de către „puritanii” liberalismului dâmbovițean, anunța cu puțin timp în urmă că după alegerile locale va reveni în politică dar în fruntea unei construcții politice având la bază un „altfel” de program, cu care să intre în campania „parlamentarelor” din toamnă!

             Până atunci, ceea ce ne rămâne de făcut este să constatăm că, vorba lui Farfuridi, „de schimbare, fără a se schimba nimic” pare mai actuală decât ne imaginam!

                 

                                                       Florin-Vasile ȘOMLEA

- politolog -