Cluj-Napoca, 29 noiembrie 2016
Trump, noul președinte!
A trecut ceva timp de la
momentul alegerilor prezidențiale din
Statele Unite câștigate de republicanul Donal Trump, devenit al 45-lea președinte al celui mai
puternic stat de pe planetă!
Victoria acestuia a fost una
categorică, 306 electori la 232 electori
și i-a „surprins” pe mulți dintre cei specializați în problemele democrației de peste Ocean, deși unii sociologi avertizaseră asupra unui
asemenea posibil deznodământ.
Dar cine să-i bage în seamă, în
condițiile în care majoritatea mass-mediei
americane, cu excepția notabilă a televiziunii „FoxNews”, se arătase „convinsă”
de victoria candidatei Partidului Democrat.
Dincolo de comentariile de tot felul, apărute imediat după aflarea
rezultatelor finale, ca un element inedit ar fi de semnalat masiva ieșire în stradă a susținătorilor lui Hillary Clinton din marile orașe americane și
solicitarea de „anulare a scrutinului”, pe temeiul faptului că la „votul
popular” Trump pierduse cu 200 000 de voturi. Și asta după ce doamna Clinton își recunoscuse public
înfrângerea!
O situație asemănătoare a avut
loc și în anul 2000, atunci când democratul Al Gore câştigase la rândul
lui „votul popular” dar îl pierduse pe cel al electorilor, mandatul
prezidenţial fiind adjudecat însă de republicanul
George W. Bush!
În întreaga istorie a Americii, această situație are
loc pentru a 5-a oară, într-un sistem electoral care acordă prioritate absolută
votului electorilor, conceput ca
atare în ideea asigurării reprezentativității
regionale şi pentru a acționa ca un „filtru” în cazul în care cetăţenii ar opta pentru un candidat
„popular” dar „nedemocratic”.
Ceea ce a fost
diferit de data asta, dincolo de violențele
de stradă provocate de demonstranți
în confruntările cu poliția, a fost
solicitarea acestora de modificare a
Constituției pe dimensiunea desfășurării alegerilor, în sensul statuării „votului popular”
ca element al stabilirii învingătorului.
Numai că, „America e
America”, „legea” fiind „lege” și nemodificându-se după bunul plac de moment al
cuiva! Așa se face că, ușor-ușor, lucrurile s-au liniștit și viața a reintrat
în normalitate.
Desigur, cele
petrecute cu prilejul „prezidențialelor” din 8 noiembrie, pot nedumeri pe cei
mai puțin familiarizați cu sistemul
electoral american și tocmai de aceea mi-am zis că ar fi utilă o prezentare
succintă a sa.
De
la început trebuie spus că acesta este specific unei naţiuni federale cu două
partide principale fiind astfel construit încât fiecare circumscripţie să fie bine
reprezentată şi să poată fi evitate situaţiile
limită!
Primul aspect care trebuie subliniat ar fi
acela că președintele Statelor Unite ale
Americii nu este ales prin vot direct, ca în democrațiile din Europa, ci indirect,
prin delegaţii şi electorii din Colegiul Electoral federal, care iau locul votanţilor direcţi!
Rațiunea care a stat la
baza acestei abordări a fost aceea de a nu se da posibilitatea ca statele mai puțin populate să fie ignorate în
procesul electoral.
Numărul de electori pe care îi are fiecare stat este egal cu numărul de
reprezentanţi pe care îi deține în acel moment în Camera Reprezentanţilor şi Senat,
în total existând 538 de electori corespunzând celor 435
de deputați ai Camerei Reprezentanţilor, 100 de senatori și trei
reprezentanţi ai Districtului
Columbia, alegerea preşedintelui fiind
condiționată de opțiunea a cel puţin 270
de electori, adică jumătate plus unu din
total.
În cazul în care se
ajunge la egalitate între cei doi candidați (269 la 269 de electori), atunci Camerei Reprezentanților îi revine misiunea de a vota ocupantul
scaunului de șef al Casei Albe.
Principalul dezavantaj al sistemului electoral american este dat de faptul că unele voturi sunt mai valoroase decât altele,
mai ales în cazul aşa-numitelor „Swing states”, state cu o populaţie însemnată
şi care oscilează între republicani şi democraţi!
Din cele de mai sus
rezultă că „piatra unghiulară” a acestuia este Colegiul Electoral federal și pentru corecta înțelegere trebuie
specificat că, la momentul creării sale, el a fost gândit ca un instrument „calificat” („profesionist”)
pentru desemnarea preşedintelui.
Acum două sute de ani,
varianta alegerii șefului statului de
către Congres a fost respinsă, pentru
că ar fi provocat prea multe diviziuni
iar alegerea de către administraţiile
statelor a fost eliminată pentru că ar fi subminat autoritatea federală.
În ceea ce privește votul direct,
acesta a fost evitat de teamă că oamenii îşi vor vota favoritul local şi nu va exista nici un candidat cu o majoritate
suficientă pentru a guverna ţara!
Luând toate acestea în
calcul, s-a optat pentru sistemul
electorilor, inspirat, se pare, de Colegiul
Cardinalilor care îl alege pe Papă, autorităţile plecând de la premisa că
persoanele cel mai bine informate şi mai „înţelepte” din fiecare stat vor alege
pe cineva având la bază meritele
sale, fără a ţine cont de loialitatea lor locală.
Florin-Vasile ȘOMLEA
- politolog -
- politolog -
