Cluj-Napoca, 23 iunie 2018

„Teleormanizarea” României

           Expresia „teleormanizare” a apărut relativ recent în limbajul public, mai precis odată cu evenimentele politice din ultimul an și jumătate, influențate, direct sau indirect, de către Liviu Dragnea, actualul lider al PSD-ului.

          Ea își are originea într-o perioadă (2002-2012) când acesta conducea, ca președinte, Consiliul Județean Teleorman și face trimitere la modul paternalist-arbitrar abuziv de administrare a acestui colț de țară.

           Pentru cei care s-au aplecat mai atent asupra acelei etape din cariera lui concluziile au fost „cuantificate” în această expresie, care dorește să transmită publicului pericolul comportamentului confiscării, sub toate aspectele, a gestionării treburilor aflate sub impactul decizional al liderului PSD!

           Termenul „teleormanizare” are o evidentă conotație negativă și, dincolo de „exotismul” său, reprezintă o formulă avertizoare prin raportare la normele democratice!

          Teleormanul, aflat la doar doi pași de București, a fost (și este și azi) unul dintre cele mai sărace și slab dezvoltate județe ale României, cu o rată mare a șomajului și a asistenței sociale, împovărătoare pentru bugetul public, care, dincolo de moștenirea istorică, se datorează și modului contraproductiv în care a fost administrat sub mandatele lui Dragnea.

          Unii afirmă că, acest din urmă fapt, nu a fost rodul întâmplării, ci dimpotrivă, a constituit un element fundamental al premeditării cinice, tocmai în ideea de facilitare a controlului județului respectiv, aici PSD-ul (din care liderul acestuia face parte din anul 2000, până atunci el fiind membru al Partidului Democrat, context în care a deținut funcția de prefect!) neavând „emoții” electorale!

          Într-un astfel de spațiu, atât de precar în ceea ce privește dezvoltarea și bunăstarea, „baronul” Dragnea a putut să „nășească” o structură clientelară alimentată din banul public, obedientă și total complice lui, mergând până dincolo de limita legii (a se vedea în acest sens concluziile justiției din dosarele de corupție care îl vizează).

           Ei, ajuns „pe cai mari” în politica națională în urma preluării din mâinile lui Victor Ponta a conducerii celui mai mare partid din România, Dragnea a „operat”, la scara timpului scurs de atunci, după „modelul” aplicat în județul natal.

           Așa se face că, din aproape în aproape, PSD-ul a ajuns azi total aservit lui și, din ceea ce se vede, nu dă semnale că va ieși prea curând din această situație.

            Nedumeriți, poate mulți și-au pus întrebarea cum de a reușit o asemenea „performanță”?! Răspunsul este simplu: aplicând un principiu, „Carrots and sticks” („Morcovi și bastoane”), luat din practica politicii internaționale.

           Adică, mai pe înțelesul comun, oferind recompense „fidelilor” (în speță, funcții publice aducătoare de „foloase multiple”) și recurgând la pedepsirea drastică, mergând până la excluderea din partid, a „criticilor” săi!

           Tactica aceasta a ținut și va mai ține o vreme având în vedere faptul că el este cel care, în realitate, gestionează banul public prin interemediul guvernului-marionetă care o are în fruntea sa pe Viorica Dăncilă, considerată, pe bună dreptate, ca fiind „cel mai slab premier din toată istoria României”!

            „Teleormanizarea” României, pe care încearcă liderul PSD să o „instrumenteze” se resimte deja, dar șansele ei de reușită deplină sunt discutabile, în condițiile în care „arhitectura” țării nu suportă comparații cu aceea a județului său de proveniență!

            De aici provine, probabil, și iritarea acestuia atunci când vine vorba despre vectorii ostili politicii sale, fie că vorbim despre instituții sau despre mișcările de stradă contestatare.

             Faptul că „teleormanizarea” întâmpină dificultăți nu trebuie însă să ne facă „să ne culcăm pe-o ureche” pentru că, așa după cum am putut constata cu toții, inventivitatea și versatilitatea lui Dragnea nu sunt de neglijat.

            Recentele lui declarații făcute după pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Jutiție a condamnării cu executare la trei ani și jumătate în „Dosarul Bombonica” (al angajărilor fictive din Teleorman) (cu drept de recurs), cum că „va merge până la capăt” în lupta cu „Statul paralel” (sintagmă preluată din vocabularul dictatorului turc Recep Erdogan) indică înverșunarea liderului PSD, încolțit în zbaterea sa de combatere a normelor statului de drept sau, mai exact, a democrației reprezentative, pe care, în mod ipocrit, o invocă ori de câte ori are ocazia!

            Acuzat, în mod greșit ca fiind „comunist”, Liviu Dragnea este, în realitate, unul din numeroșii oligarhi crescuți în „ograda” PSD-ului cu apucături de caudillo latino-american.

                          

          Florin-Vasile ȘOMLEA

          –politolog și analist geopolitic–

Cluj-Napoca, 11 iunie 2018

Discursurile puterii

               Așa după cum promisese mai demult, alianța de guvernare PSD-ALDE s-a ținut de cuvânt și, în 9 iunie 2018, a organizat în Piața Victoriei din Capitală un miting proguvernamental la care au luat parte circa o sută și ceva de mii de persoane (cifra este încă obiect de dezbatere!).

             Aduși din toate colțurile țării prin intermediul structurilor de partid ale puterii politice oamenii au fost dislocați într-un spațiu cu o încărcătură simbolică distinctă, în care (vă mai amintiți?) „rezistenții” ceruseră în februarie 2017 anularea „celebrei” Ordonanțe de Urgență 13 a ministrului Iordache!

            Acest fapt nu a fost unul întâmplător, ci dimpotrivă, scopul, nedeclarat, fiind acela de anihilare a simbolisticii respective!

            Din punctul de vedere al organizatorilor, se poate pune întrebarea dacă „manifestația cămășilor albe”, cum au numit cei din presă mitingul, și-a atins scopul.

            După reacțiile unora dintre „beneficiarii” ei, s-ar putea spune că nu prea! Cel puțin până acum asta pare a fi concluzia. O spun întrucât, fiind prezent în studioul unei televiziuni „prietene”, „El lider maximo” al social-democraților își stăpânea cu greu nervozitatea, fapt care, dincolo de aparențe, arată că nu a fost chiar totul ok!

           Ceea ce frapează la cele întâmplate în acest ultim sfârșit de săptămână e asemănarea izbitoare,  până la un punct, a mitingului proguvernamental cu contramanifestațiile aceleiași puteri de azi (dar cu nume schimbat) de acum 28 de ani, inclusiv prin raportare la fondul uman „mobilizat”.

          Alcătuit din oameni în majoritate modești, dezinformați sau păcăliți cu „atenții” derizorii acolo, în locurile de unde provin (vezi fraza rostită de către mulți dintre participanții intervievați „- PSD-ul ne-a dat... !”), unii nefiind foarte siguri de motivele pentru care au venit la București, mitingul a probat, la propriu (dacă mai era nevoie!), care este baza socială a puterii politice actuale. Asta nu îi face pe cei în cauză mai puțin responsabili pentru susținerea acordată diriguitorilor politici ai puterii!

           Dar haideți în continuare să trecem în revistă un  aspect mai puțin băgat în seamă de către oameni și anume cel al retoricii liderilor puterii care s-au perindat la microfonul instalat pe scena din Piața Victoriei, care spune multe despre profilul lor ca persoane publice.

            Am urmărit cu atenție cele rostite și am ajuns la concluzia că actuala putere, prin aceste discursuri, își etalează, încă o dată, de o manieră aproape exhibiționistă, „valențele” antidemocratice, exclusiviste, autoritare!

           Ceea ce a putut constata oricine deține un grad minim de cunoaștere a politicii e faptul că, fie că vorbim de Firea, de Tăriceanu, de Dăncilă sau de Dragnea, discursurile puterii au probat intoleranță, minciună, populism, o anumită suficiență, dorința de inoculare a fricii și a urii față de alteritate!

           Nu am regăsit, în aceste discursuri, o cât de firavă trimitere la valorile occidentale sau comunitare (în pofida drapelelor Uniunii Europene, purtate ostentativ de către unii participanți, sau a intonării Imnului UE!).

           Am regăsit, în schimb, elementele neconvingătoarei retorici ceaușiste de altădată: atunci „agenturili străine”, acum „șobolanii” (ca să dau doar un exemplu)!

            Și astea le auzim de la reprezentanții a două formațiuni politice care, în context european, sunt afiliate socialismului democratic (PSD), respectiv liberalismului social (ALDE)!?!

            Cu o abilitate cinică vorbitorii din 9 iunie 2018 au indicat manifestanților „vinovații” pentru neajunsurile lor cotidene (inflație, ajutoare sociale și pensii precare, dezvoltare locală deficitară etc.) de care sunt ei înșiși responsabili, arătând cu degetul spre „ținte false” care nu au nici o legătură cu subiectele în cauză (Iohannis, Kövesi etc.).

          Ei, această putere  politică, o demonstrează încă o dată retorica ei marcată de exaltarea primatului „voinței populare” în detrimentul regulilor instituțional-democratice, de repetatele trimiteri la elogiile „unității naționale” (în contextul „Anului Centenar” acestea venindu-i „ca o mănușă”!) și de practica instrumentării politicii, capătă tot mai clare contururi populiste!

           Invențiile absurde de genul „Statul paralel” și „Noua Securitate” („Hoțul strigă, hoții!”) care au abundat în discursurile de sâmbătă merg pe cultivarea fricii colective („Toți suntem ascultați și înregistrați!”, spunea Dragnea), într-un acces de paranoia la nivelul celor care conduc destinele puterii!

            Repetate obsesiv în ultimii ani la televiziunile aservite (strategie studiată și aplicată cu o consecvență sistematică!) ele au „prins” la mulți conaționali „slabi de înger”, dar și la cei „interesați”, cu toții (așa după rezultă și din interviurile luate participanților de către reporteri) chiar crezând că cei care nu sunt de acord cu Dragnea&Co s-ar afla în spatele acestor creații instituționale fantasmagorice.

               În sfârșit, în privința discursului lui Liviu Dragnea, pe care l-am lăsat intenționat la urmă, se poate afirma că acesta a fost slab, fără forță de penetrare în rândurile celor prezenți în Piața Victoriei, în pofida faptului că liderul PSD este beneficiarul serviciilor unor consilieri specializați în Comunicare israelieni ultraprofesioniști, care îl deservesc de ceva vreme!

               Asemenea unui „caudillo” latino-american, el a folosit acuze fără acoperire la adresa „rivalilor” amintiți (cărora i-a adăugat pe Traian Băsescu, în pofida faptului că, în ultima perioadă, acesta a atacat, la rândul lui, DNA-ul, și pe liberalul Ludovic Orban, cel care „și-a permis obrăznicia” de a o chema în instanță pe „doamna premier” Viorica Dăncilă în chestiunea delicată a deplasării recente din Israel efectuată fără înștiințarea Cotroceniului, așa cum ar fi fost firesc!) instigând mulțimea la huiduieli, atitudine care denotă disprețul lui față de normele democratice de conduită.  

              „Mineriada cămășilor albe”, cum numea un amic hâtru mitingul organizat de către putere, în pofida aparențelor și a opiniilor scepticilor, s-ar putea să aibă însă și un rol pozitiv, prin învățămintele desprinse, cea mai importantă concluzie fiind aceea că democrația nu este un lucru câștigat definitiv și că, pentru prezervarea ei, se impun atenția permanentă și mobilizarea celor care sunt conștienți de aceste adevăruri!

Florin-Vasile ȘOMLEA

–politolog și analist geopolitic– 

Cluj-Napoca, 2 iunie 2018

CCR, decizii după ureche

                Am trăit să o vedem și pe asta: Curtea Constituțională a României excedând prevederile Constituției !!!

                  Răspunzând unor comenzi politice periculoase pentru ideea statului de drept această importantă instituție, condusă azi de Valer Dorneanu, fost membru PSD, a demonstrat că se află departe de misiunea pe care i-a trasat-o însăși legea fundamentală a țării și anume de a o apăra, în litera și spiritul ei, transformându-se într-o  unealtă docilă a coruptei puteri actuale.

                 Cu șase voturi la trei, CCR a hotărât, nici mai mult, nici mai puțin, că președintele României „este obligat” să execute „ordinul” ministrului Justiției de a o demite pe șefa DNA, Laura Codruța Kövesi.

                  Totodată, aceeași CCR, pentru ca „tacâmul să fie complet”, i-a mai „trasat” șefului statului o „linie directoare” văduvindu-l de prerogativa constituțională de numire a procurorilor, pasând acest drept aceluiași ministru al Justiției!

                  După aceste două „isprăvi” de ultimă  oră, CCR apare în ochii  publicului ca o „instanță infailibilă” situată deasupra legii care, vorba cuiva, și-a propus să-l transforme pe Klaus Iohannis într-un „simplu funcționar public” a cărui misiune să fie aceea de a lua act de ceea ce hotărăsc legislativul și executivul. Grav, foarte grav!

                 S-a tot vorbit, și încă se mai vorbește, despre filosofia statului de drept întemeiat pe principiul, atât de eficient peste Atlantic, „checks and balances”.

                 În traducere, asta ar presupune separarea, echilibrul și controlul reciproc al puterilor legislativă, executivă și judecătorească.

               

    Dacă primele două, de bine, de rău, se mai regăsesc, pe ici, pe colo, ultimul lipsește cu desăvârșire la noi. Dacă ar fi existat, atunci CCR ar fi putut fi trasă la răspundere pentru încălcarea Constituției. Așa însă, membrii acesteia își pot vedea liniștiți de treabă fără a păți nimic!

                 Asta pe deoparte. Pe de altă parte ar fi de subliniat un „mic detaliu” care își  importanța lui: CCR s-a transformat peste noapte dintr-un arbitru obiectiv al vieții politice, așa cum a consacrat-o textul constituțional, într-un actor al acesteia, ceea ce este de nepermis!

                Prin trecerea numirii procurorilor din zona Președinției (unde titularul este, pe durata mandatului, persoană nepolitică!) în cea a ministrului Justiției (persoană politică) reprezintă o formă evidentă de politizare a acțiunilor instanțelor.

                  Ca să nu mai vorbim despre eludarea legitimității democratice a șefului statului, ales de către electorat în urma a milioane de voturi exprimate, și punerea pe piedestal a unui politician devenit ministru prin votul unei majorități parlamentare discutabile!

                Poate că prestația lamentabilă de dată recentă a CCR își are explicația în însăși  modalitatea constituirii ei, aceasta fiind rezultatul numirii celor nouă membri, trei de către Parlament, trei de către guvern și trei de către Președinție.

                Aici ar trebui făcut ceva, ar trebui schimbate lucrurile!

            Una peste alta, deciziile CCR care favorizează asaltul de vreun an și ceva al actualei puteri asupra Justiției, aruncă țara în urmă cu patrusprezece ani, în perioada în care România își punea la punct dosarul de aderare la Uniunea Europeană.

               Și pentru că veni vorba despre Uniunea Europeană, trebuie spus că criticile de la Bruxelles nu au întârziat să apară dând apă la moară celor care s-au pronunțat în favoarea menținerii MCV-ului pentru țara noastră.

                 Despre consecințele politice ale „răsucirii pe călcâie” a CCR-ului vom vorbi cu altă ocazie, pentru că „distracția” de abia acum începe! 

 Florin-Vasile ȘOMLEA

–politolog și analist geopolitic–