Cluj-Napoca, 19 septembrie 2014

NATO și Ucraina

La începutul acestui septembrie a avut loc la Newport în Marea Britanie Reuniunea NATO la nivel înalt cu participarea șefilor de stat și de guverne din țările membre.

Apreciată de observatori ca fiind „cea mai importantă din ultima vreme” aceasta a analizat două subiecte: retragerea trupelor Alianței din Afganistan și situația din Ucraina.

Dacă primul nu a reținut prea mult atenția publică, cel de-al doilea a beneficiat din plin de aceasta, lucru oarecum firesc având în vedere complicațiile care decurg din ceea ce s-a întâmplat în Ucraina în ultima vreme pentru securitatea părții răsăritene a bătrânului continent.

Situația din Ucraina sau mai exact consecințele agresiunii militare a Federației Ruse asupra unui stat suveran (inclusiv ocuparea Crimeii, teritoriu aparținător acestuia!) nu putea să nu atragă reacțiile Alianței care s-au concretizat într-un plan de măsuri menit a contracara strategia agresivă a Moscovei față de vecinul nostru de la nord-est.

Salutat de unii, planul a fost primit cu un anume scepticism de unele țări membre aflate în așa-numitul „flanc estic” al NATO și chiar criticat pe alocuri pentru presupusa sa „ineficiență”, în timp ce la București el a fost apreciat pozitiv și etichetat ca reprezentând un „pas înainte” pe dimensiunea contracarării tendințelor expansioniste ale Rusiei!

*

Pentru a ne da seama „cum stau lucrurile” în realitate, să vedem mai îndeaproape cu ce ne-am ales după această întâlnire de la Newport.

Primul aspect care ar trebui salutat ar fi acela că Ucraina, ținta actuală a politicii Kremlinului, a primit, pe lângă ajutorul financiar de 15 milioane de euro pentru dotarea armatei sale (apreciat de critici ca „total nesatisfăcător” prin comparație cu forța adversarului), și o garanție oficială de securitate (asemenea Republicii Moldova și Georgiei).

E mult, e puțin? Greu de spus acum! Depinde cu ce comparăm.

Apoi ar mai fi de luat în calcul faptul că Alianța s-a angajat că va co­or­dona „reformele apărării” din aceste trei state amintite (devenite „par­te­nere”!) și că statele membre vor putea face exer­ciţii militare împreună cu armatele acestora pe teritoriile lor naționale.

Elementul cel mai important al Reuniunii, spun unii, l-a reprezentat însă perspectiva optimistă oferită Kievului (rezultată din mesajul subtil al Alianței adresat Rusiei) conform căreia dacă Moscova nu îşi va revizui po­ziţia actuală marcată de agresivitate, Ucraina, Republica Moldova și Georgia, cu toate că nu intră „acum” în NATO, o vor putea face „oricând în viitor”!

Or, asta „sună ca dracu” pentru Kremlin deoarece poate schimba în mod radical geopolitica estului Europei!

În sfârșit, chiar dacă în mod oficial Alianţa nu s-a angajat să trimită arme Ucrainei, statele membre o vor putea face „în particular”, ceea ce, desigur, e un lucru bun pentru Kiev.

Structură de securitate colectivă defensivă, Tratatul Atlanticului de Nord a acționat și de data asta respectându-și „blazonul” și principiile răspunzând corespunzător solicitărilor venite din partea unui stat aflat într-o mare dificultate, a cărui „vină” (asemenea Republicii Moldova) a fost dorința de a rămâne „neutru” și „echidistant” pe relația cu Occidentul și Federația Rusă.

 Desigur știută fiind tendința expansionistă dintotdeauna a Moscovei, „atenuată” doar din rațiuni politice și economice interne și nu ca urmare a vreunei reconsiderări a acesteia, încercarea Ucrainei de a-și conserva neutralitatea a fost una greșită, acest stat fiind la doar un pas de un deznodământ care îi putea fi fatal!

Pentru noi, reușita Rusiei pe relația cu Kievul ar fi generat o situație nu numai neplăcută, ci și periculoasă, lipsind foarte puțin ca proiectata formulă pseudostatală „Novorossia” (jumătatea sudică a Ucrainei) să devină o realitate geopolitică și totodată noua noastră „vecină” la gurile Dunării!

Așa că noroc și de data asta cu mult blamatul Occident care a reușit să împiedice implementarea politicii de „bună-vecinătate” a „blajinei” „Maici Rusia”!

*

În ceea ce ne privește, întâlnirea Alianței din septembrie 2014 a reprezentat un câștig pe drumul aspirației noastre de a deveni un pol de securitate regională în această parte a continentului.

Prin aşa-numitul „Readiness Action Plan” adoptat la Newport, prezenţa militară alter­na­tivă şi continuă a Alianței pe te­ri­to­riul României va crește, aspect care se va traduce nu prin în­fiin­ţarea unei baze nord-atlantice propriu-zise, ci prin intensificarea rotaţiei de trupe şi capacităţi, fiind avută în vedere constituirea unui „co­man­da­ment regional” care să aco­pere şi Bulgaria.

Având în vedere per­so­nalul calificat în domeniul apărării ci­ber­netice de care dispunem, țara noastră s-a ofe­rit să gestioneze un fond mutual pen­tru securitatea cibernetică a Ucrainei, propunere acceptată de către diriguitorii NATO, aspect care va face să crească și mai mult importanța României în cadrul Alianței!

Dincolo de măsurile de mai sus împotriva Rusiei, care vizează aspectele de ordin militar, cele mai eficiente rămân desigur sancțiunile economice al căror rezultate pot fi deja constatate!

*

Vădit deranjată de aplicarea acestora, Moscova a răspuns cu un embargo asupra exporturilor de produse alimentare provenite din Uniunea Europeană iar premierul rus Dmitri Medvedev, „scăpând porumbelul pe gură” într-un moment de nervozitate, nu a ezitat să amenințe voalat cu posibilitatea apelării la „forța nucleară”!

Drăguț! Ceva mai „pașnic” decât atât nici nu se putea, nu-i așa ?!

Dar asemenea unei perioade mai tensionate din timpul „Războiului Rece”, am în vedere „Criza rachetelor” din Cuba anilor ҆60, când Nikita Hrușciov, după ce amenințase într-un mod similar, a ieșit „șifonat” din dispută ca urmare a fermității președintelui de atunci John Kennedy, Kremlinul se joacă iarăși cu focul, uitând lecțiile istoriei!

Și noi care credeam că s-a lecuit!

Florin-Vasile ȘOMLEA

- politolog -