Cluj-Napoca, 31 octombrie 2014

                             Alegerile prezidențiale 2014 (II).                                                        Înaintea primului tur de scrutin

      Iată-ne așadar la sfârșitul primei părți a campaniei pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2014.

Dacă e să facem o apreciere generală a ceea ce a atras atenția asupra acesteia este faptul că ea a fost dominată de elemente nonelectorale, precum acțiunile justiției de sancționare a corupției, mesajele și disputele electorale ale candidaților trecând în plan secund!

„Impulsionată” și de demersurile venite de peste Atlantic („Dosarele Microsoft și EADS”) aceasta și-a văzut de treaba ei și nu a ținut cont de agenda electorală a clasei politice.

Așa se face că s-a ajuns la arestări de răsunet care au vizat toate partidele (vezi cazurile Hrebenciuc, Gabriel Sandu, Gheorghe Ștefan „Pinalti”, Dinu Pescariu, Dorin Cocoș etc.) și la deschiderea unor dosare de urmărire penală a căror rezolvare se va produce în timp.

Revenind la campania electorală a „prezidențiabililor” să vedem ce ne-a adus aceasta nou în a doua ei parte. Și întrucât în lupta pentru Palatul Cotroceni, în afara lui Victor Ponta și a lui Klaus Iohannis, singurii care contează este grupul „urmăritorilor” celor doi, alcătuit din Monica Macovei, Elena Udrea și Călin Popescu Tăriceanu, am să încerc o „radiografiere”doar a prestației acestora.

Așa cum e firesc, o să încep cu Victor Ponta, primul clasat de pe lista estimărilor sociologice.

Candidatul Uniunii PSD-PC-UNPR, consiliat de un staff electoral profesionist și având la dispoziție specialiști în PR și comunicare politică, s-a axat foarte mult pe promovarea „imaginii de premier” care „lucrează în folosul națiunii” și s-a arătat mai puțin interesat de a intra în „pielea” candidatului „clasic” care luptă cu adversarii săi.

Ca pârghii de acțiune electorală, Ponta a folosit la maximum resursele de imagine oferite de funcția sa publică și a exploatat (până la limita abuzului!) resursele bugetare (mita electorală având ca țintă categorii de votanți siguri precum pensionarii și asistații sociali sau potențiali sprijinitori ai campaniei sale electorale precum Biserica) nedându-se însă înapoi nici de la „instrumentările” din gama „diversiune electorală” (vezi „sperietoarea” cu tăierea pensiilor de către Iohannis!).

Ghidându-se după principiul „în politică totul este permis”, el a recurs frecvent la „loviturile sub centură”, ținta sa predilectă fiind evident Iohannis, acuzat direct sau indirect, prin oamenii din partid (vezi „Cazul Gabriela Firea”), de tot felul de lucruri greu de probat!

Sloganul „Mândru că sunt român!”, demagogic și populist, a completat felul în care a înțeles să acționeze în această campanie electorală.

În concluzie, candidatul social-democrat a practicat o campanie ofensivă, agresivă, presărată cu multe elemente de manipulare și de diversiune.

Deși creditat cu peste 40 la sută din intențiile de vot la început, în ultimele zile scorul său a scăzut sub această cotă! Care ar putea fi cauza?

O explicație ar putea fi legată de faptul că pe durata campaniei electorale acesta a fost ținta a două „atacuri”: unul venit din partea actualului șef al statului, Traian Băsescu (acuza cum că ar avut calitatea de „agent acoperit” al SIE în perioada 1997-2002, pe când îndeplinea funcția de procuror) iar cel de-al doilea a fost reprezentat de asocierea sa cu fenomenul corupției de partid („Dosarul Microsoft”, „Cazul Hrebenciuc” ș.a.).

Dacă primul nu a avut un prea mare efect, se pare că cel de-al doilea i-a afectat credibilitatea contribuind la „avarierea” scorului său electoral din ultima săptămână!

Klaus Iohannis, candidatul Alianței Creștin-Liberale, a avut o campanie electorală începută modest și marcată pe parcurs de un crescendo care l-a condus la o poziție cu puțin peste 30%.

Și el a beneficiat de un staff electoral profesionist care i-a stabilit coordonatele abordării competiționale. Prestația sa a fost de la început una pozitivă (dar ezitantă și, într-o anumită măsură, defensivă) mult prea justificativă la atacurile venite din partea adversarilor electorali, aspecte care au contribuit la stagnarea multă vreme a scorului său electoral.

Prins „la mijloc”, între Băsescu (susținătorul Elenei Udrea) și Victor Ponta, candidatul ACL-ului s-a simțit obligat să demonteze afirmațiile fiecăruia din cei doi cum că ar fi „omul celuilalt” (?!).

Temele de bază ale campaniei sale electorale au constat în promovarea ideii de reașezare a lucrurilor în politica românească în sensul „seriozității” și a „lucrului bine făcut” (slogan electoral). Pe ansamblul prestația sa a fost una „moale” și mai puțin convingătoare!

Monica Macovei, independentă, a jucat rolul interpretat la „europarlamentare” de Mircea Diaconu și și-a jucat foarte eficient rolul „candidatului antisistem”!

Deși lipsită de un staff electoral profesionist ea a desfășurat o campanie ofensivă axată pe temele luptei anticorupție și consolidării statului de drept, interpretate în stilul propriu, atât de binecunoscut, ținta sa predilectă fiind desigur actuala guvernare.

Macovei a cunoscut o creștere electorală importantă în ultima săptămână, după consumarea episodului arestărilor din „Dosarul Microsoft”.

Elena Udrea, candidata Partidului Mișcarea Populară, a început foarte ofensiv (am putea spune de-a dreptul agresiv) această campanie electorală!

Susținută public de actualul șef al statului, autodeclarata „continuatoare” a reformelor acestuia și-a mai domolit pe parcurs agresivitatea, una din cauze fiind problemele de imagine generate de implicarea fostului soț Dorin Cocoș în „Afacerea Microsoft”, scorul ei electoral coborând în ultima săptămână.

Ținta principală a atacurilor lui Udrea a fost Klaus Iohannis, ocupantul locului doi în toate sondajele de opinie, dorința ei, exprimată ca atare, fiind aceea de a obține retragerea acestuia din cursa prezidențială, lucru evident nereușit.

Călin Popescu Tăriceanu a eșuat în tentativa sa de înregistrare a adjudecatului Partid Național al Mediului, sub numele de Partid Liberal Reformator, fapt care l-a obligat să se înscrie în cursa electorală ca independent.

Și în cazul acestuia ținta principală a fost tot Klaus Iohannis, strategia adoptată de Tăriceanu bazându-se pe ideea decredibilizării candidatului ACL sub aspectul „reprezentativității liberale” a acestuia, șeful Senatului acuzând fuziunea PNL-PDL în speranța păcălirii electoratului vechilor liberali, operațiune eșuată, dacă avem în vedere ceea ce ne spun estimările sociologice. 

Așteptată cu interes, ultima săptămâna a campaniei electorale prezidențiale nu a oferit publicului nici o confruntare televizată a concurenților importanți, unii dintre aceștia, precum Victor Ponta, ferindu-se de așa ceva „ca dracul de tămâie” și optând pentru formula monologului în fața moderatorului de televiziune, singurii care s-au întrunit într-un context de dezbatere în platou fiind doar candidații „de pluton”! 

 Florin-Vasile ȘOMLEA

             - politolog -

Cluj-Napoca, 21 octombrie 2014

Alegerile prezidențiale 2014 (I). Concluzii la jumătatea drumului

Ne aflăm la jumătatea campaniei electorale care își propune să consolideze opțiunile electoratului român pentru alegerea ocupantului fotoliului de Președinte al României pentru următorii cinci ani.

În cursa pentru Palatul Cotroceni s-au înscris 14 candidați (cu doi mai mulți decât la cele din 2004, respectiv 2009). Dar deși există un număr atât de mare de candidați, cei care contează cu adevărat sunt doar patru iar „finala”, dacă nu apar eventuale „surprize”, este una de pe acum previzibilă: Victor Ponta – Klaus Iohannis!

Începută oarecum anost, actuala campanie prezidențială s-a „ranforsat” pe parcurs dar lasă încă de dorit în condițiile în care și la ora aceasta temele importante lipsesc din abordările publice ale concurenților!

Și asta nu pentru că aceștia nu ar avea programe (unele fiind demne de lecturat!) ci pur și simplu pentru că și acum ca și altădată „spectacularul” este mai apreciat de către cei mai mulți candidați ca fiind mai eficient în planul atractivității electorale decât abordarea temelor serioase.

Desigur strategiile electorale sunt stabilite după anumite criterii între care eficiența, care se află la loc de frunte, și au un singur scop: maximizarea scorului candidatului!

Și, întrucât de-a lungul timpului majoritatea publicului românesc s-a dovedit a fi mult mai receptivă la abordările fără substanță dar cu un conținut emoțional consistent, aspectul nu a scăpat staff-urilor celor angrenați în cursa prezidențială și de aici rezultă ceea ce vedem cu toții!

O a doua observație ține de puținătatea cercetărilor sociologice din această toamnă, comparativ cu situația din anii electorali 2004 și 2009. „Furați de peisaj”, concurenții nu au mai considerat oportun să se „complice” cu așa ceva deși este cunoscut faptul că sondajul de opinie își are importanța sa deloc de neglijat!

Din rarele sondaje avute la dispoziție mi-a atras atenția cel al IRES-ului, dat publicității acum câteva zile, din care rezultă că lupta ar fi ca și tranșată în favoarea actualului premier care, în turul întâi ar obține 41 la sută (pe locul al doilea fiind Klaus Iohannis cu 30 la sută) iar în turul al doilea ar realiza 55 la sută (comparativ cu 45 la sută pentru candidatul ACL)!

Întrucât, conform estimărilor sociologice din ultimul an, partajarea electoratului românesc pe dimensiunea „simpatii de stânga” - „simpatii de dreapta” e una defavorabilă „stângii” politice cu 40 la sută la 60 la sută și în condițiile în care votanții candidaților „de dreapta” apropiați PSD-ului (gen Tăriceanu și Meleșcanu) nu și-au arătat intenția de a vota în turul secund cu Ponta, ci cu Iohannis (!), așa după cum rezultă tot din estimările sociologice recente, întrebarea care se pune logic este de unde ar putea rezulta creșterea scorului actualului premier cu 15 procente în turul secund ?!

Nu cumva din ceva „mânăreli” (gen „turism electoral” sau „votul morților”)?

Dacă se gândește așa sau nu de către actuala putere nu avem de unde să știm!

Dar aruncarea pe piață a acestor procente trebuie să dea de gândit atât organizațiilor societății civile dar mai cu seamă partidelor care au candidați înscriși în alegeri!

Acestea din urmă au la dispoziție o „armă” care și-a dovedit de-a lungul timpului eficiența: numărătoarea paralelă. Ea reprezintă singura metodă verificată prin care se poate demonta fraudarea procesului electoral!

În sfârșit, ultima observație ține de evenimentele de ultimă oră legate de instrumentarea actului de justiție ca urmare a acțiunilor DNA-ului vizând fenomenul corupției a cărui țintă principală sunt acum „baronii” PSD-ului (în frunte cu Viorel Hrebenciuc) și de consecințele directe asupra credibilității politice a candidatului Victor Ponta.

Afectat de ceea ce se întâmplă cu colegii săi (între care Dan Șova și Ilie Sârbu) este de așteptat ca Ponta să  își intensifice acțiunile de „instrumentare” a tuturor pârghiilor de care dispune ca demnitar!

Astfel, după ce a stimulat printr-o blamabilă ordonanță de urgență migraționismul aleșilor locali dinspre ACL spre PSD în speranța că aceștia vor putea influența votul în favoarea sa în comunitățile lor, liderul „stângii” a operat și o alocare bugetară, prin măsura rectificării, precum și donații imobiliare importante către Biserica Ortodoxă Română, cu același scop!

La cele de mai sus ar mai fi de adaugat recenta sa declarație referitoare la acceptarea unui referendum pe tema opțiunii monarhice în România, fapt menit a sensibiliza electoratul promonarhist în favoarea sa!

         Florin-Vasile ȘOMLEA

                                                               - politolog -