Cluj-Napoca, 21 ianuarie 2018

„Make America Great Again” - anul unu!

          Americanii se află la capătul primului an de mandat al lui Donald Trump la Casa Albă.  „Make America Great Again” a fost sloganul electoral al celui mai atipic președinte american din ultimele decenii și mulți au fost aceia care au afirmat, la vremea respectivă, că așa va și rămâne. După un an la cârma Statelor Unite, bilanțul sec al administrației republicane actuale pare însă a da peste nas detractorilor ei.

            Conform celor apărute (ca date oficiale) în ceea ce privește situația economică americană „la zi”, starea ei în acest prim an de mandat Trump se prezintă după cum urmează, citez: „Aproape 2,2 milioane de locuri de muncă noi create în 12 luni. Cea mai scăzută rată a șomajului din ultimii 18 ani. Numărul americanilor care cer îndemnizația de șomaj, la cel mai scăzut nivel din ultimii 45 de ani. Rata șomajului în rândul afro-americanilor la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată. Rata șomajului în rândul femeilor, la cel mai scăzut nivel din ultimii 17 ani. Rata șomajului în rândul hispanicilor, la cel mai scăzut nivel de când se fac astfel de măsurători”.

               La acestea ar fi de adăugat faptul că este pentru prima dată, din 2014, când economia SUA a înregistrat o expansiune de 3 la sută, cu toate că a înregistrat o evoluție ușor sub așteptări în trimestrul trei al anului trecut.

             Pentru 2018 analiștii se așteaptă la o evoluție bună a economiei americane mai ales după ce Congresul a adoptat, de curând, „marea reformă fiscală” promisă de președintele Trump.

              Pe acest fond, ușor triumfalist, șeful Casei Albe a declarat, cu ocazia vizitei sale recente la o companie de pe coasta de Est că, „– America s-a întors și a redevenit mai mare și mai puternică decât a fost vreodată! Vom face din nou producție, vom deschide din nou fabrici. Toyota vrea să revină. Chrysler a anunțat că își va muta producția din Mexic, în Michigan.  Reducerile de taxe pe care le-am făcut sunt cele mai importante din istoria țării.”, subliniind totodată modul în care reducerea taxelor pe care le-a făcut prin „noua reformă fiscală” au dus la o creștere a economiei.

             Muncitorii companiei vizitate de președinte au primit bonusuri și reduceri de  impozite, în virtutea modificărilor fiscale. Pentru a arăta efectul reducerilor, Trump  a rugat un muncitor să urce pe scenă, menționând: „– O familie tipică formată din patru persoane, care câștigă 75 000 de dolari, va observa o reducere a impozitelor de peste 2 000 de dolari pe an. Este ca o majorare de 2 000 dolari.”!

              Companiile nord-americane s-au reîntors în Statele Unite ca urmare a înțelegerii cu executivul de la Washington referitoare la valoarea impozitului federal asupra activității lor.

              Ceea ce este ciudat e faptul că aceste date exacte, mai greu de manipulat, nu au fost promovate de către mass-media de peste Ocean (și nici de cea din Europa), care a recurs la o cenzură greu de înțeles, dacă se are în vedere obiectivitatea mult clamată de atâtea ori!

             Cu toate că s-a mai domolit, întrucâtva, aceasta au rămas destul de ostilă lui Trump, acuzat de abuz și „gratulat” cu etichete precum cele de „dictator”, „antidemocrat”, „neprofesionist” etc.

              Prizonieră a viziunii „corectitudinii politice” (după cum am mai spus-o și cu alte ocazii), se pare că presa americană nu a digerat (încă) înfrângerea suferită de favorita ei, democrata Hillary Clinton, și o ține, în continuare, cu acuze de tot felul la adresa actualei administrații.

               Lucrul nu ar trebui să ne mire în condițiile în care, în 6 noiembrie 2018, au loc alegeri legislative pentru Senat, iar mass-media dorește să promoveze o cât mai bună imagine pentru Partidul Democrat. Or asta se poate face și prin diabolizarea republicanilor al căror vârf de lance politică este Donald Trump.

               Ca un element de detaliu explicativ legat de camera superioară a Congresului SUA (care are 100 de membri) ar fi de precizat faptul că alegerile au loc, în formă parțială (adică pentru 1/3 din senatori) din doi în doi ani, la șase ani realizându-se un ciclu complet de realegere și reînoire completă a acesteia.

               Prin lege, vicepreședintele în exercițiu al Statelor Unite deține și calitatea de președinte al Senatului (fără a fi senator ales), neavând însă drept de vot decât în caz de paritate a opțiunilor celor aleși (la scorul de 50 la 50 la sută). În acest moment Partidul Republican are 51 de senatori, Partidul Democrat, 47, iar doi senatori sunt independenți.

               În privința migrației, apreciată ca dăunătoare în contextul mai larg al necesității ocupării forței de muncă americane, cota acesteia a scăzut de la 200 000 de persoane pe an, cât era sub Administrația Obama, la circa 45 000 (și numai pentru cazurile de întregire a familiei!).

               După cum menționau recent oficialii Casei Albe, migranții ilegali (adică neînregistrați, fără acte), în număr total de peste 12 milioane (!!!), au votat masiv cu Hillary Clinton la ultimele „prezidențiale”, ei reprezentând, dintotdeauna, o „masă electorală” sigură pentru democrați!

               Reconsiderarea rolului Bisericii în societate, în sensul creșterii acestuia, constituie un alt element de noutate al politicii interne a actualei administrații republicane.

               Dacă ne mutăm atenția spre politica externă a șefului Casei Albe atunci putem constata și aici schimbări importante.

               Prima dintre acestea, care interesează și România ca partener strategic al SUA, este continuarea politicii americane de garant al securității aliaților din cadrul NATO, dar numai în condițiile contribuției de 2 la sută din bugetul național pentru Apărare al fiecăruia dintre aceștia.

              Solicitarea este una logică în contextul în care în anul bugetar 2017 Statele Unite au alocat, conform surselor oficiale, circa 600 miliarde dolari pentru acest capitol (o creștere față de bugetul anterior!).

              Un subiect de dată apropiată care a agitat apele a fost recenta declarație a lui Trump de recunoaștere a Ierusalimului, locul de convergență al celor trei mari religii monoteiste (iudaism, creștinism și islam), drept capitală a Statului Israel din perspectivă istorică.

             Adversarii acestuia au exacerbat gratuit semnificația gestului trecând sub tăcere faptul că era vorba doar despre punerea în aplicare a unei hotărâri mai vechi, în acest sens, a Congresului din 1995, pe care toți președinții americani de până la cel actual s-au codit să o aplice dintr-o teamă față de reacțiile internaționale! În privința concretizării acestei stări de fapt și actuala administrație republicană a menționat că „rămâne la latitudinea Israelului și a Satului Palestinian să rezolve situația!”.

             Viziunea lui Donald Trump, care este departe de a fi pe placul celor dinaintea lui, este că „națiunile sunt mai importante decât globalizarea”, acestea având în continuare un rol important în politica mondială. Este o schimbare de 180 de grade față de tot ceea ce s-a spus în acest domeniu în ultimele decenii și de aici, probabil, și ostilitatea deosebită la adresa lui din partea multora, inclusiv a celor care conduc Uniunea Europeană.

            Și uite așa, iată-ne ajunși la relația SUA-UE din ultima vreme, după unii, o relație deloc amicală de la schimbarea survenită în urmă cu un an la Casa Albă.

             Actualul titular al acesteia, ales de către americani prin vot democratic, nu îl recunoaște ca atare pe omologul său de la Bruxelles (Jean-Claude Juncker) care nu utilizat o asemenea „procedură” pentru ocuparea postului respectiv, apreciat ca fiind „lipsit de legitimitate democratică”!

              De aceea Administrația Trump nu vrea să stea de vorbă „pe picior de egalitate” decât cu șefii de stat ai țărilor componente ale Uniunii, care au „mandat democratic” rezultat din alegeri organizate după „tipicul clasic”.

             Mai mult decât atât, ea nu acordă prea multe șanse de viitor construcției europene în sine, în condițiile în care nu crede că Franța, unul din cei doi piloni de bază ai acesteia, ar putea renunța la statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU pe care (ca și Marea Britanie) îl deține din 1945, poziție pe care ar pierde-o în cazul unei Uniuni Europene Federale!

            Previziunile merg chiar mai departe de atât considerându-se că, pentru a-și păstra acest statut (foarte important în planul politicii internaționale) Franța ar putea face chiar gestul retragerii sale din UE, urmând exemplul britanic.

            Din punctul de vedere american actual poziția refractară a Poloniei față de Bruxelles este „justă și salutară” (fiind privită cu simpatie!) considerându-se că Varșovia nu va ceda și că nu va fi exclusă din UE, în pofida amenințărilor de tot felul care vin dinspre Comisia Europeană, întrucât ar fi „un dezastru” pentru aceasta din urmă, după consumarea Brexit-ului.

            În viziunea Casei Albe, „Marele profitor” al construcției europene este Germania care a înregistrat în 2017 un excedent bugetar de 380 miliarde de euro și care domină în mod absolut, politic și economic, UE!

             Ostilitatea Administrației Trump față de Germania a fost lesne de sesizat încă de la începutul contactelor oficiale dintre noul președinte american și Agela Merkel, aspect perpetuat până azi!

             Pe „marea tablă de șah a lumii” pentru SUA cel mai mare rival este China (nu Rusia!) a cărei dinamică economică a fost sesizată mai demult și care va beneficia de o „atenție sporită” în perioada următoare!

             Pentru noi, întrebarea de final este cum vede în acest moment America țara noastră? Din păcate, nu tocmai bine! Pentru actuala administrație de la Washington, clasa politică românească este una puternic amprentată de reflexe nedemocratice, chiar „comuniste” pe alocuri!
                Dincolo de planul colaborării strategice bilaterale, apreciat ca fiind foarte bun, recomandarea merge spre necesitatea „schimbării clasei politice actuale”, considerată a fi direct resposabilă de tot ceea ce este rău, începând cu gravul fenomen al corupției și terminând cu griparea voită a mecanismelor democratice, România fiind apreciată ca situându-se departe de standardele occidentale în domeniu!      

                          

Florin-Vasile ȘOMLEA

–politolog și analist geopolitic–