Cluj-Napoca, 21 august 2018
10 august 2018,
piatră de hotar
a democrației
postcomuniste
Anunțată din timp, manifestația
antiguvernamentală a Diasporei de
la București, din 10 august 2018, a căpătat contururi greu previzibile anterior
demonstrându-ne că, în pofida scurgerii timpului, suntem departe, foarte
departe, de standardele unei democrații
consolidate. Și asta nu din cauza manifestanților, ci a felului în care autoritățile au înțeles (sau, mai corect
spus, nu au înțeles) ca să trateze
acest eveniment, într-o țară aparținătoare Uniunii
Europene și Alianței Nord-Atlantice!
Sentimentul pe care l-am
încercat în seara zilei respective, privind ecranul televizorului și cele
postate pe rețelele de socializare, a fost acela de déjà vu, că ne-am întors în timp, că ne aflăm în anul 1990,
imaginile semănând izbitor de mult cu cele din 13-15 iunie, zile ale
„mineriadei” de tristă amintire, când hoardele de ortaci dirijate de oamenii
guvernanților feseniști devastau într-un mod absolut barbar Bucureștiul,
semănând teroarea sub privirile stupefiate ale străinătății!
Și atunci, ca și
acum, am asistat la tot soiul de diversiuni
și manipulări ale opiniei publice, la
derobări de responsabilitate ale
autorităților, la acuze nefondate la
adresa adversarilor politici, la mistificări
grosolane care jignesc intelectul oricărui om de bun simț, la cinism din partea făptuitorilor și
susținătorilor lor!
Singura diferența
notabilă, față de 1990, a fost aceea că acum cei care „operau” pe teren purtau uniformele militare ale unor instituții
de forță ale statului român, precum Jandarmeria
și Poliția! În rest, s-a urmat cam
același scenariu, la care a fost adăugat un „ingredient”: folosirea gazelor lacrimogene. Și ar mai fi o
diferență și anume faptul că, dacă atunci monopolul
informației se afla în mâna puterii
politice (TVR, Radioul național), de data aceasta am putut de beneficia de sursele alternative, precum televiziunile private și rețelele de
comunicare ale social media.
Înainte de a încerca să
găsim explicațiile „sociologice” pentru cele întâmplate recent, vă propun să ne
oprim asupra unei „anecdote” cu iz politic pe care am lecturat-o recent pe rețelele
de socializare.
Se spune că în decembrie
1989, imediat după căderea de la putere a lui Ceaușescu, un tânăr participant
la „revoluție” a venit acasă plin de entuziasmul acelor zile și i-a zis
bunicului său: „- A căzut comunismul!”. Privind către el, bunicul l-a întrebat:
„- Bun, dar regele Mihai s-a întors în țară?”. La răspunsul negativ al
tânărului, bunicul a concluzionat sec: „- Atunci, dragul meu, comunismul nu a
căzut!”.
La conținutul acestei „anecdote”
mulți ar putea spune că bunicul avea rezerve față de cele relatate de nepot pentru
că era monarhist, pentru că avea nostalgii interbelice. Nu asta este însă explicația
corectă a rezervei bunicului, ci faptul că el, care trăise momentul alungării
regelui din țară, știa că numai odată cu reînnodarea firului întrerupt al
istoriei s-ar fi putut vorbi despre debarasarea reală de comunism! Aspect pe
care foarte puțini l-au înțeles atunci, în 1989!
Luați pe nepregătite de
schimbarea de regim politic, mulți dintre români nu au observat (sau, poate, nu
le-a păsat!) că dispariția subită și ciudată a PCR-ului nu a însemnat și
plecarea de la putere a celor care gestionaseră treburile țării până atunci. Cu
alte cuvinte, comunismul murise, dar comuniștii rămăseseră la putere
transmițând ștafeta acesteia urmașilor lor direcți, garniturii politice de azi!
Teama de orice schimbare
care să le pericliteze pozițiile de forță în stat a existat și s-a transmis și următoarei
generații politice. Așa se explică vehemența cu care au reacționat în primăvara
anului 1990 față de „Punctul 8” al Proclamației
de la Timișoara, cel care stipula interzicerea candidaturii pentru
următorii zece ani tuturor responsabililor regimului
totalitar, prevedere etichetă la vremea respectivă de Iliescu și FSN ca
„nedemocratică”.
Ei bine, așa cum am mai spus-o și
altădată, sub oblăduirea aceluiași FSN „năpârlit” din defunctul PCR, „foștii”
(și urmașii lor de azi) au îmbrăcat haine „democratice”, dar năravurile de lup le-au
rămas, trădându-i cine sunt în realitate în momentele „delicate”.
Ancorați în structurile civile și militare ale
statului ei au dovedit întotdeauna, și o fac și azi, o indiferență absolută prin
raportare la conduita democratică, alegând în mod preferențial din democrație doar
ceea ce le convine.
Pentru a exemplifica este
suficient a arăta că în contextul contestărilor din ultimii doi ani actuala guvernare dominată de PSD s-a
agățat mereu de „argumentul” electoral al faptului de a fi fost votată de
majoritatea celor prezenți la urne în decembrie 2016 nerecunoscând, decât cu
jumătate de gură, dreptul „străzii” (societatea civilă) de a-și manifesta dezacordul (democratic) cu acțiunile abuzive ale puterii
politice!
Ce să mai vorbim despre ultima
„găselniță” a guvernanților și susținătorilor lor, prin care românii sunt
împărțiți artificial în cei care au
„drepturi politice” (cetățenii din țară) și cei care nu ar avea aceste
drepturi pentru că locuiesc și muncesc în afara țării (Diaspora), în disprețul absolut al prevederilor Constituției!!!
Etichetarea celor care
protestează împotriva puterii politice cu epitetele „soroșiști”, „plătiți ai
multinaționalelor” și altele asemenea completează tabloul revoltător al
instrumentărilor guvernanților.
Revenind la cele
întâmplate în 10 august 2018 trebuie spus că duritatea represiunii Jandarmeriei și Poliției ne dau un semnal cât
se poate de clar cu privire la faptul că actualul guvern, dirijat „din umbră”
de Liviu Dragnea, nu are prea multe
în comun cu democrația!
Bilanțul cutremurător al acestei zile cuprinde circa 450 de răniți și un decedat în a noua zi de la eveniment! Felul disproporționat de
agresiv în care s-a acționat de către Jandarmerie, cu încălcarea chiar a
procedurilor consacrate acestei instituții, cele peste 350 de plângeri penale, de până acum, depuse la Parchetul Militar de către victimele
represiunii ne oferă un tablou amplu al gravității celor întâmplate.
Și pentru că am
menționat numele lui Liviu Dragnea ar fi de subliniat faptul că acesta,
asemenea altor lideri importanți ai puterii, au plecat „strategic” în concedii
taman în această perioadă, în speranța că numele lor nu vor fi implicate în
represiunea din Piața Victoriei.
În loc să-și ceară scuze publice pentru cele întâmplate,
așa cum se întâmplă în democrațiile occidentale, în loc să apară demisiile responsabililor direcți și
indirecți ai represiunii, am asistat în zilele următoare la desfășurarea unei
campanii de minciuni oficiale având
ca scop dezincriminarea vinovaților!
Fără a mai intra în alte
detalii, un lucru este cert și anume faptul că 10 august 2018 reprezintă o piatră de hotar a democrației
postcomuniste! Un prim semnal care confirmă acest lucru este faptul că Diaspora românească și-a anunțat
intenția de a constitui un partid politic
care să-i reprezinte interesele, prima țintă fiind alegerile pentru Parlamentul European din 2019!
Florin-Vasile ȘOMLEA
–politolog și analist geopolitic–
